Linkuri accesibilitate

Dicționar european: de la jurnalism, la politică și retur?


Afiș de la un protest la Chișinău, august 2018

Viitoarele alegeri europene în România au ca particularitate exotică, printre alte detalii baroce, faptul că doi jurnaliști cunoscuți, Carmen Avram și Rareș Bogdan, au decis să intre în cursă pe listele unor partide politice.

Dicționar european: despre jurnaliști în politică
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:15 0:00
Link direct


Sigur, s-ar putea argumenta că nu e nimic nou acolo, la urma urmei și Corina Crețu și Gabriela Firea au lucrat în presă înainte de a intra în Partidul Social Democrat. Se pune însă problema dacă un jurnalist poate intra în politică, redevenind apoi jurnalist.

Răspunsul este un răsunător NU! Un jurnalist intrat în politică e presupus a abandona definitiv branșa presei. El nu va mai beneficia niciodată de prezumpția neutralității, indispensabilă calității de jurnalist.

Sigur, marile structuri de presă au avut întotdeauna o orientare ideologică. Toată lumea știe, de pildă, că în Anglia, „The Guardian” e un ziar de stânga, pe când „The Times” e conservator. Sau, în Franța, „Liberation” e de stânga, „Le Figaro” de dreapta, iar „Le Monde” se străduie dintotdeauna să se arate centrist.

În SUA, cele mai mare ziare, care sunt „New York Times” și „Washington Post” (cel care l-a făcut să cadă pe Nixon) sunt considerate liberale (ceea ce în SUA, contrar definiției europene, înseamnă de stânga), în vreme ce președintele Donald Trump și conservatorii lui republicani nu jură decât pe ce văd la „Fox News”. Dar chiar și așa, în cadrul fiecărui grup de presă autentic, există diversitate de opinii. Există stângistul redacției, care scrie ce vrea, și ceilalți, care vor urma mai degrabă linia ideologică tradițională a publicației.

Editorialele, apoi, nu implică neutralitate jurnalistică, ci reprezintă, limpede, punctul de vedere al ziarului.

Un jurnalist intrat în politică, însă, pe față, ca deputat, purtător de cuvând sau altele, și care vreme de ani de zile va transmite un mesaj ideologic puternic, neacceptând opinii contrarii, nu poate relua jurnalismul, pentru că este iradiat pe vecie. Credibilitatea lui, sau pretenția de neutralitate, sunt anulate. El va putea, desigur, publica comentarii în presă, sau analize, însă în calitate de expert, politolog, politician într-un an sabatic, orice, însă nu ca jurnalist.

Anglia, țara care a creat jurnalismul modern, oferă multe exemple de jurnaliști intrați în politică. De pildă, fostul ideolog și eminență cenușie (spin doctor) al lui Tony Blair, Alastair Campbell, omul care practic l-a creat pe Tony Blair în ochii presei și ai publicului, era un fost jurnalist de renume, care, însă, a renunțat definitiv la presă când a devenit umbra lui Tony Blair.

Sau, să luăm cazul lui Boris Johnson, fostul corespondent britanic la Bruxelles, ajuns primar al Londrei, militant pro-Brexit și, scurtă vreme, ministru de externe, calitate în care multe din lucrurile pe care le scrisese ca jurnalist, precum de pildă critici foarte dure aduse președintelui turc Erdogan, s-au întors împotriva lui, afectând oarecum relațiile Marii Britanii cu Turcia. Și, la fel, cu Rusia lui Putin.

Nimeni nu poate, într-o democrație, să aplice două puteri simultan...

Intrarea lui Boris Johnson în politică, ca ministru de externe, nu a adus absolut nimic în credibilitate Marii Britanii alunecând pe panta Brexitului. Johnson nu a putut avea nici un dialog cu Turcia lui Erdogan, de pildă. în 2016, Boris Johnson câștigase concursul și premiul de o mie de lire al revistei The Spectator pentru cea mai insultătoare poezie despre Erdogan.

Un lucru e însă limpede - presa fiind a patra putere din stat, nimeni nu poate, într-o democrație, să aplice două puteri simultan. Așa cum un politician nu poate funcționa în același timp ca judecător (justiția), sau un membru al guvernului (executivul) nu poate fi în același timp parlamentar (legislativul), la fel cineva devenit politician nu va mai putea niciodată fi un jurnalist, chiar și după încheierea mandatului.

x x x x x

Dicționar european: jurnaliștii în politică
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:44 0:00
Link direct


Reprofilarea jurnaliștilor pentru a-și face loc în politică e un fenomen răspândit în R. Moldova. Cel mai longeviv deputat, democratul Dumitru Diacov, prezent de peste două decenii în legislativ, este jurnalist de meserie. Un alt exemplu grăitor este fostul PPCD-ist Iurie Roșca, ziarist de profesie, care a făcut carieră politică pe baricadele opoziției, dar a încercat și ipostaza de colaborare cu puterea. Pe lista ziariştilor care au reușit să obțină un loc de deputat ar mai fi de trecut Angela Aramă, Corina Fusu, Corneliu Mihalache, Alexandru Petkov, Constantin Starîş etc. La cel mai recent scrutin prezidențial, cel din 2016, a candidat ziaristul Dumitru Ciubaşenco. Şi la recentele parlamentare printre candidaţi au fost jurnalişti, Adela Răileanu, directoare de televiziune, cea care a devenit parlamentar, şi jurnalistul de televiziune Ion Terguţă, care a ratat mandatul. Iată cum explică această conexiune a politicului cu jurnalismul comentatorul politic Igor Volniţchi:

Jurnalistul Igor Volnițchi
Jurnalistul Igor Volnițchi

„Eu o explic prin faptul că jurnaliștii, exercitându-și profesia, se află într-un contact direct, permanent, cu politicienii, cu partidele, cu politica, în general. La un moment dat ei ajung să se cunoască foarte bine cu politicienii, ajung să cunoască foarte bine activitatea politică, specificul activității mai multor partide. Iar politicienii, la rândul lor, văd în ziariștii cu care contactează periodic o sursă de a-şi înnoi rândurile, o infuzie intelectuală pentru că ziariştii, în mare parte, indiferent de viziunile pe care le au, sunt reprezentanți ai intelectualității, desigur cu unele mici excepții. Vin ofertele din partea politicului, iar mulți ziariști nu rezistă acestei tentații, unii văd în asta o provocare, alții, o modalitate de a-şi extindă orizontul, dar mulți acceptă.”

Faptul că unii ziarişti optează pentru „politică” nu este condamnabil. Numai că schimbarea bruscă, de pe o zi pe alta, a condiției de jurnalist, meserie care presupune echidistanţă şi imparţialitate, în favoarea îndeletnicirii de om politic poate genera semne de întrebare referitor la modul în care jurnalistul şi-a făcut până atunci meseria. Iar opțiunea politică îmbrățișată nu are cum să nu marcheze pentru foarte multa vreme condiția de jurnalist. Iată de ce când vor ulterior să revină la meserie, pot fi priviți cu rezerve, crede Igor Volniţchi:

„Dacă revenirea se produce brusc evident că nu este OK pentru că politicul, vrem noi ori nu vrem, şi oricât de puternică ar fi o personalitate din rândul mass-media, politicul îşi lasă amprenta asupra viziunilor, modului de a percepe realitatea. Această trecere rapidă trebuie dezaprobată. Există însă şi aşa numita trecere lentă. Dacă accepţi o perioadă trecerea printr-un purgatoriu anume, atunci e OK să revii. Jurnalismul nu poate să moară într-un om peste noapte. Pur şi simplu el poate fi afectat, alterat, iar dacă îl purifici şi revine ulterior la această profesie şi o exercită onest, dai dovadă că ai reuşit să te speli de toate urmele pe care le-a lăsat politicul în viața ta, atunci e OK.”

Igor Volniţchi recunoaşte că a trecut şi el printr-o asemenea experienţă, ajungând consilier al fostului premier Vlad Filat. A revenit în jurnalism după o pauză de patru ani, alegând să facă un jurnalism de atitudine, nu unul clasic.

Codul Deontologic al Jurnalistului spune că profesia de jurnalist este incompatibilă cu orice funcţii în organele puterii de stat, legislative sau de drept, dar şi cu apartenenţa la un partid politic. Ceea ce nu îi împiedică însă pe unii ziarişti să aleagă jurnalismul militant, cu riscurile de rigoare.

XS
SM
MD
LG