Vasile Botnaru în dialog cu istoricul Gheorghe Cojocaru despre a treizecea aniversare a constituirii Comunității Statelor Independente.
Gheorghe Cojocaru: „Deși Comunitatea Statelor Independente a împlinit zilele trecute 30 de ani de la fondare, evenimentul ca atare n-a fost marcat nici în plan comunitar, nici, practic, în statele membre și aproape că deloc sau destul de modest în plan academic. 30 de ani cuprinde totuși vârsta unei întregi generații, iar proiectul care se lansa în ultimele zile ale Uniunii Sovietice în capitala kazahă de atunci, Alma-Ata, a cunoscut între timp transformări substanțiale.”
Europa Liberă: Cineva compara CSI-ul cu un samovar care de mult nu mai este folosit literalmente, și încă unul de porțelan, care din start nu prea are utilitate. Și totuși, s-ar cuveni, probabil, să faceți un bilanț al existenței acestei comunități din care Republica Moldova, în special, de mult nu mai obține foloase.
Comunitatea Statelor Independente nu împărtășește un set de valori comune
Gheorghe Cojocaru: „Da, de-a lungul acestor 30 de ani, Comunitatea Statelor Independente a trecut prin mai multe faze și încercări: de la declararea unor obiective nobile de cooperare echitabilă și de edificare a unei alternative la proiectul european până la conflicte și adevărate războaie între statele membre și la anexări teritoriale. În antiteză cu proiectul Uniunii Europene, timpul a arătat că, în fapt, Comunitatea Statelor Independente nu împărtășește un set de valori comune, include membri care gravitează în jurul unor diverse modele de dezvoltare civilizațională, cu interese care aparțin de zone geografice și geopolitice diferite și chiar antagonice, ceea ce nu-i poate conferi consistență și coeziune instituțională. Fără Georgia, după 2008, și fără Ucraina, după 2014, și doar cu Rusia, Belarus și Republica Moldova în partea sa europeană, centrul comunității pare mai mult deplasat în zona Caspică și a Asiei Centrale.”
Europa Liberă: Și totuși, Comunitatea Statelor Independente există și Chișinăul nu se încumetă să urmeze exemplul Georgiei sau al Ucrainei. Periodic au loc întâlniri la nivel înalt, se anunță decizii, noi la televizor vedem compania de televiziune interstatală, care, e adevărat, este una cam sălcie, dar toacă niște bani. Pornind de la această premisă, aș vrea să vă întreb dacă există și o parte plină a paharului, dacă există o contabilitate pozitivă, ca să zic așa.
Gheorghe Cojocaru: „Comunitatea Statelor Independente s-a edificat în jurul Rusiei, care este principalul contribuitor la programele sociale, culturale și umanitare ale CSI. Anume în această sferă ar putea fi identificată partea funcțională a comunității. Dacă în domeniul economic lucrurile sunt mai complicate, cooperarea economică fiind privită prin prisma raporturilor bilaterale cu Federația Rusă, cultivarea unor relații de colaborare culturală, în domeniul educației și științei a cunoscut o amplitudine anume în toate aceste trei decenii. Faptul că cetățenii statelor membre se pot deplasa în spațiul comunității fără vize este, de asemenea, o facilitate importantă, o dimensiune care umple cumva partea plină a paharului.”
Europa Liberă: Dar totuși, în 30 de ani, au fost mai multe exemple când participarea la aceeași comunitate nu a servit la nimic, atunci când Rusia a luat Crimeea de la Ucraina, când a reizbucnit conflictul din Karabah, Republica Moldova n-a fost salvată de embargouri, atunci când Rusia le-a impus pe motive mai curând inventate. Și atunci mă întorc la întrebarea inițială – cum apreciați Dvs., ce beneficii a avut Republica Moldova din participarea la CSI? A câștigat sau a pierdut?
Gheorghe Cojocaru: „Da, Comunitatea Statelor Independente a oferit Republicii Moldova o anumită practică de activitate internațională și o experiență ce trebuia acumulată mai ales în primii ani de după declararea independenței de stat. Însă speranțele, la vremea respectivă, ale unor factor decizionali de la Chișinău precum că în urma ratificării documentelor de aderare la CSI în 1994 se va găsi o soluție pentru problemele economice sau pentru problema transnistreană s-au dovedit iluzorii. Republica Moldova a exploatat, cu mai mult sau mai puțin succes, platforma politico-diplomatică a CSI pentru a pleda pentru o agendă a intereselor proprii, inclusiv prin găzduirea unor reuniuni la cel mai înalt nivel la Chișinău. Astăzi, la șapte ani de la semnarea Acordului de Asociere la Uniunea Europeană, Comunitatea Statelor Independente rămâne mai curând pentru Republica Moldova ca pantofii vechi de care e greu să te desparți, dar cu care te întrebi dacă poți merge mai departe.”
