Gheorghe Cojocaru: „Acum 90 de ani, la 2 februarie 1932, printr-o hotărâre a Biroului Comitetului regional moldovenesc al Partidului Comunist al Ucrainei Sovietice, instanța supremă a Republicii Autonome Sovietice Socialiste Moldovenești cu capitala la Tiraspol, în stânga Nistrului a fost introdus alfabetul latin, considerat în întreaga Uniune Sovietică din acei ani drept alfabetul revoluției mondiale. În primăvara aceluiași an, Comisariatul Poporului pentru Învățământ de la Tiraspol a aprobat «alfabetul moldovenesc latinizat» din 26 de litere și noile reguli ortografice ale «limbii moldovenești».”
Europa Liberă: Acum, când spuneți asta, mă gândesc la un trăitor al acestei regiuni transnistrene, care asociază alfabetul latin cu Unirea, cu limba română, cu exact ceea ce propaganda sovietică continuă să numească drept forțare a populației băștinașe să accepte un lucru nefiresc. Prin urmare, e logic să vă întreb: ce s-a urmărit atunci și, de fapt, ce s-a reușit prin trecerea la scrisul latin în Republica Autonomă Moldovenească de atunci, cât de fertil a fost terenul și dacă au fost rezistențe?
Gheorghe Cojocaru: „Demn de amintit că încă în faza de proiect a autonomiei de peste Nistru s-a dat o luptă acerbă pentru limba oficială a acestei entități în cadrul Ucrainei Sovietice: o parte dintre cadrele selectate pentru conducerea viitoarei republici susțineau necesitatea adoptării caracterelor române și a ortografiei limbii române, alta, dimpotrivă, a pledat pentru o limbă aparte, moldovenească, în baza scrisului chirilic. După mai mulți ani de experimente în domeniul limbii scrise și vorbite, care au culminat cu inventarea unor reguli ortografice artificiale, a unor cuvinte și termeni monstruoși, neînțeleși și neinteligibili, trecerea la alfabetul latin trebuia să conducă la ameliorarea crizei lingvistice și, din punct de vedere politic, la apropierea moldovenilor din stânga Nistrului cu frații lor din Basarabia românească, pentru a-i putea influența ideologic. În șase ani de studiere practic a limbii române, deși nedeclarate ca atare, școala, presa, viața culturală, mai puțin sfera social-administrativă au cunoscut o înviorare și o evoluție culturală ascendentă, însă obiectivele ideologice au rămas iluzorii.”
Europa Liberă: Deci a fost mai curând un subterfugiu politic, dar despre trecerea la alfabetul latin în stânga Nistrului nu s-a știut mai nimic în toată perioada sovietică. Manualele și cărțile scoase în stânga Nistrului în acei ani au fost interzise, a fost un subiect tabu și abia în anii de perestroika a lui Gorbaciov, când la Chișinău se cerea alfabetul latin și limba de stat, au apărut primele informații despre acel alfabet latin folosit în fosta autonomie moldovenească. Deci s-a deschis cutia Pandorei. Azi se cunosc mult mai multe și, prin prisma acestor cunoștințe istorice, aș vrea să ne spuneți despre destinul alfabetului latin pe malul stâng al Nistrului.
Gheorghe Cojocaru: „Alfabetul latin a fost eliminat din viața social-culturală a fostei autonomii de peste Nistru printr-o hotărâre a autorităților comuniste regionale din 27 februarie 1938 „Cu privire la trecerea limbii moldovenești de la grafia latină la cea rusă”. Drept pretext pentru această trecere, în plin val al Marii Terori din Uniunea Sovietică, a servit constatarea precum că marea majoritate a populației n-ar fi înțeles alfabetul latin, precum și faptul că organele de „justiție” au depistat în diverse structuri de școlarizare și cultură o serie de „elemente burghezo-naționaliste” subversive care ar fi „românizat” limba „moldovenească”. Ca urmare, s-a declanșat o amplă campanie de epurare a tuturor celor care au fost etichetați drept „dușmani ai poporului”, ceea ce a avut consecințe dezastruoase pentru limba și cultura de dincolo de Nistru. Mai mult decât atât, arhetipul de „kulturnik” îndoctrinat și semidoct din fosta Republică Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească a fost transplantat după 1940 și pe malul drept al Nistrului, unde va face ravagii și în cultura basarabeană.”
Europa Liberă: Deci, alfabetul devenise indezirabil și, trebuie să recunoaștem, continuă să rămână. Una din cele trei limbi oficiale pe care le declară republica nistreană secesionistă este moldoveneasca cu alfabet chirilic, prin urmare, nici astăzi nu este acceptat, cu excepția școlilor care se află în subordinea Guvernului Republicii Moldova. Și ascultătorii Europei Libere cunosc câte dificultăți întâmpină aceste școli, corpul didactic și elevii, părinții acestora în fiecare an. Din punct de vedere istoric și nu numai, cum explicați această situație în care a fost pus alfabetul cândva agreat și considerat un mijloc necesar pentru a face punți între malurile Nistrului?
Gheorghe Cojocaru: „Sfidarea legislației lingvistice din Republica Moldova și reflexele represive în adresa alfabetului latin și limbii române dincolo de Nistru își pot avea rădăcinile în trecutul totalitar comunist, ca și într-un substrat de cultură puternic contrafăcută ideologic deja în vremurile mai recente. În orice caz, uniformizarea cazonă din contul diversității culturale nu poate fi un motor al modernității, ba dimpotrivă, poate crea sechele grave pentru sănătatea spirituală a oamenilor, ceea ce însă nu pare să fie vreun motiv de preocupare pentru autoritățile din stânga Nistrului.”
