Linkuri accesibilitate

De ce au fuzionat PCRM şi PSRM?


Partidul Comuniştilor a fost multă vreme o formaţiune-monolit, dar prima fisură serioasă a apărut în îndepărtatul an 2011, când Igor Dodon, Zinaida Greceanîi şi Veronica Abramciuc au părăsit pe neaşteptate PCRM, urmaţi apoi de alţi reprezentanţi PCRM. Igor Dodon a spus atunci că pleacă pentru a evita alegerile anticipate pe care „PCRM s-a încăpăţânat să le provoace”. La plecare, Igor Dodon i-a făcut totuşi o reverenţă liderului comunist Voronin: „Îl considerăm cel mai puternic lider al ţării, el a fortificat ca nimeni altul statalitatea”.

Au urmat apoi ani în care ponderea Partidului Comunist se diminua, pe când socialiştii conduşi de „fugarul” Igor Dodon deveneau tot mai puternici. A fost o perioadă lungă în care între PCRM şi PSRM a fost o răceală, pigmentată chiar cu acuzaţii reciproce, mai cu seamă Vladimir Voronin criticându-l deseori pe Igor Dodon. Dar după înfrângerea lui Igor Dodon la alegerile prezidenţiale, în ajunul alegerilor parlamentare din 2021, PCRM şi PSRM au creat Blocul electoral al Comuniştilor şi Socialiştilor, lăsând în trecut animozităţile, iar Igor Dodon a apărut alături de Vladimir Voronin, după o sincopă îndelungată. BECS a intrat în Parlament, dar a fost depăşit de PAS.


Ei bine, în octombrie 2021, Igor Dodon a declarat că şi-ar dori o fuzionare PCRM-PSRM, dar ideea a fost respinsă de Vladimir Voronin: „Noi am mai vorbit că nu mergem împreună, dar alături. Noi nu suntem compatibili pe problemele ideologice. Partidul nostru are o ideologie, la socialiști nu știu care e ideologia. Eu sunt categoric împotriva lor. Aceasta fuzionare nu dă nimic”. Şi, iată, doar peste câteva luni, în februarie 2022, PCRM şi PSRM fuzionează, iar Vladimir Voronin schimbă macazul şi spune că astfel vrea să salveze ţara. Ce s-a întâmplat în realitate? De ce au fuzionat totuşi PCRM şi PSRM?

În opinia lui Victor Gotişan, cercetător media şi comunicare, avem de-a face cu un mesaj trimis de două partide falimentare către electoratul de stânga şi către Congresul Civic al lui Mark Tkaciuc, un mesaj care cheamă la unitate, un soi de reproş adresat altora de pe eşichierul de stânga care stau deoparte. Iar analistul Nicolae Negru că Voronin e împins spre fuziune de către colegii care se gândesc la viitorul partidului, pe când socialiştii au nevoie de fiecare procent. Aşadar, o fuziune care ridică multe semne de întrebare, dar care, totodată, e şi firească.

XS
SM
MD
LG