Linkuri accesibilitate

De ce bancomatul mă ţepuieşte?


Bancomatul e un indiciu al modernizării, nu? El chipurile ne face viaţa mai frumoasă, ne oferă confort cu toptanul. Eu, după o recentă experienţă, am început să fiu ros de îndoială şi nu mai ştiu dacă bancomatul e ceea ce îmi trebuie cu adevărat.

De ce bancomatul mă ţepuieşte?
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:01:44 0:00
Link direct

Ce s-a întîmplat? Iată ce. Mă duc la un bancomat Victoriabank să-mi scot nişte bancnote. Încerc o dată şi nu reuşesc, iar pe ecran îmi apare o explicaţie, cică e o problemă tehnică. Mai încerc o dată, poate totuşi e posibil. Nu e posibil, iar pentru aceste două încercări nereuşite, banca mi-a reţinut vreo 3 lei!

Aşadar, bancomatul nu-mi dă absolut nimic, dar îmi ia trei lei din suma mea. Eu ştiu că pentru fiecare scoatere de bani, ni se iau vreo 60 de bani, dar aici nu am reuşit să scot nimic, pe cînd trei lei mi-au fost luaţi. Pentru ce? Nu înţeleg nimic şi vreau să mi se explice pe îndelete de ce banca mă ţepuieşte de trei lei fără să-mi ofere ceva?

Iar dacă stau să mă gîndesc mai bine, acest bancomat e făcut mai mult pentru profitul băncii. La fiecare scoatere de bani, îi plătesc băncii. Acum şi la nescoatere sunt taxat. Dacă e aşa, stimabililor, poate e mai bine să-mi iau banii cash şi să nu mai fiţi voi pe post de intermediari şmecheri?

Vezi comentarii (3)

XS
SM
MD
LG