Punct de vedere săptămânal, în dialog cu istoricul Gheorghe Cojocaru.
Gheorghe Cojocaru: „Opt decenii în urmă, în stânga Nistrului, unde în 1924 fusese formată o republică autonomă moldovenească în componența Ucrainei Sovietice, era scos din uz alfabetul latin, după aproape șase ani de la trecerea limbii materne a moldovenilor transnistreni la scrisul cu litere românești, deși despre aceasta nu se putea vorbi deschis. Odată cu revenirea la alfabetul chirilic, se punea punct discuțiilor despre latinitatea limbii vorbite pe malul stâng al Nistrului, iar toți cei care abordaseră într-un fel sau altul acest subiect erau trecuți în rândul „dușmanilor de clasă”, al „naționaliștilor burghezi” și condamnați la dispariție fizică.”
Europa Liberă: Prin urmare, în urmă cu opt decenii și mai bine deja se discuta despre limbă și alfabet în nou-formata republică moldovenească. Deci, nu-i o premieră disputa în jurul alfabetului și denumirii limbii?
Gheorghe Cojocaru: „Da, discuțiile și polemica în contradictoriu au început chiar înainte de constituirea acestei entități moldovenești, propriu-zise, printre partizanii formării noii republici reliefându-se două puncte de vedere: 1) al celor care cereau o limbă „moldovenească” aparte în baza scrisului chirilic și 2) al celor care pledau pentru scrisul latin și pentru limba română, un grai al căreia îl vorbesc și moldovenii de peste Nistru. La începutul discuției, au avut câștig de cauză cei care militau pentru o limbă „moldovenească” diferită de cea română, ajungându-se până acolo încât erau inventate în mod artificial tot felul de cuvinte noi, ignorându-se existența unor termeni și noțiuni deja încetățenite în limbă și vorbire. De exemplu, conform gramaticii lui Madan, din 1929, termometrul era numit „călduromăsurător”, sufrageria – „mâncătorie”, automobilul – „singurmergător” iar avionul – „singurzburător”. O asemenea limbă n-a supraviețuit decât până prin 1932, când s-a trecut la alfabetul latin și la o limbă literară cizelată.”
Europa Liberă: Îmi amintesc că la universitate circulau cuvinte din acea gramatică a lui Madan, poate și inventate, poate și adevărate. De exemplu, „gâtlegău”, după care recent a apărut dicționarul lui Vasile Stati româno-moldovenesc. Și totuși, în ’32 s-a renunțat la această făcătură. Ce a fost cu această trecere la alfabetul latin, a fost cumva un experiment revoluționar cu voie de la Comitetul Central?
Gheorghe Cojocaru: „Da, trecerea la alfabetul latin în stânga Nistrului trebuie privită în contextul epocii respective. În Uniunea Republicilor Sovietice de atunci exista o tendință puternică de a trece toate limbile vorbite în cuprinsul său, inclusiv limba rusă, la un singur alfabet, cel latin, în scopul uniformizării etnoculturale și accelerării procesului de răspândire a ideii revoluției mondiale prin limbă și cultură. Partizanii acestui curent politic au fost anihilați în anii Marii Terori, când s-a revenit la vechile tradiții imperiale.”
Europa Liberă: Adică, trăitorii regiunii transnistrene de astăzi ar trebui să țină cont de faptul că au avut și ei grafie latină. Ce consecințe a avut funcționarea scrisului latin în stânga Nistrului, în special în sfera învățământului, în școală și literatură?
Gheorghe Cojocaru: „Funcționarea scrisului latin în stânga Nistrului în acei câțiva ani...”
Europa Liberă: Mai puțin de un deceniu...
Gheorghe Cojocaru: „...nu putea să aibă decât consecințe bune, dacă nu s-ar fi comandat aplicarea terorii în masă împotriva unei mâini de intelectuali locali care au promovat scrisul și limba literară românească în fosta Republică Autonomă Moldovenească de dincolo de Nistru, dacă însuși alfabetul latin nu ar fi fost „scos în afara legii”. La optzeci de ani distanță, cu regret, nici astăzi scrisul latin, ca veșmânt firesc al limbii române, nu este admis în stânga Nistrului, iar conducerea de vârf de la Chișinău nu pare tentată să pună în discuție acest subiect la întâlnirile cu autoritățile de la Tiraspol.”
Europa Liberă: Adică, leul – da, telefoane – da, dar nu și limba firească?
Gheorghe Cojocaru: „Și este cu totul inexplicabilă această temere a acestei rezerve din partea conducerii de vârf de la Chișinău, mai ales că oamenii de acolo au nevoie de un sprijin și în problema scrisului și limbii vorbite.”
