Linkuri accesibilitate

De ce „giganţii tranziţiei” nu îi responsabilizează pe oameni?


La piața, în Cimișlia.

Realitatea (fără mască) dar cu amănuntul, văzută de scriitorul Iulian Ciocan.

Am stabilit un nou record, 1013 persoane infectate într-o zi. Aud că tot mai mulţi cunoscuţi de-ai mei sunt atacaţi de Covid. Gluma se-ngroaşă, lucrurile iau o întorsătură foarte periculoasă, autorităţile au cam scăpat situaţia de sub control şi nu pot să-i responsabilizeze pe oameni. Sfidarea ostentativă a normelor sanitare poate fi văzută oriunde. E suficient să intri într-un magazin. Ce-i de făcut? Cum pot fi convinşi moldovenii să poarte măşti în magazine şi troleibuze?

Mă tot gândesc la asta de când a început pandemia, stimaţi ascultători. Şi am avut deunăzi o revelaţie. Poate că masele ar deveni mai responsabile dacă li s-ar adresa cu o rugăminte marii conducători şi îndrumători care au dirijat RM-ul de-a lungul timpului. De pildă, să ne imaginăm că foştii preşedinţi – Snegur, Lucinski, Voronin, Timofti – vin cu un mesaj către naţiune, vorbesc despre pericolele pe care le comportă Covid şi le cer oamenilor să poarte măşti în locurile publice. Mă gândesc că autoritatea preşedinţilor şi munca lor serioasă pentru făurirea ţării ar putea să-i facă pe oameni mult mai responsabili şi mai vigilenţi. Din păcate, foştii preşedinţi au cam luat apă-n gură. Eu unul nu i-am auzit vorbind despre pandemie. Dar anume acum oamenii au nevoie de sfaturile foştilor îndrumători. Unde-s ele?

Iar lucrurile ar putea să se schimbe şi mai mult în bine dacă şi foştii premieri şi preşedinţi ai Parlamentului le-ar cere cetăţenilor să fie responsabili. De la Sangheli şi Ostapciuc până la Filat şi Lupu. Din păcate, nu am auzit mesaje mobilizatoare din partea foştilor conducători. Şi e păcat. Reputaţia lor ar putea să ne ajute foarte mult…

Mai mult

AntiNostalgia 2 – privind spre viitor

Radio Europa Liberă organizează al doilea sezon: din nou filme documentare, dezbateri și mulți invitați din țară și din străinătate pentru a discuta despre lecțiile trecutului ca șansă de a modela un viitor diferit. Un dialog între generații, la care toată lumea este binevenită

XS
SM
MD
LG