Născută la 8 iunie 1973, în satul Pașcani, Hâncești. Absolventă a școlii de bază de medicină și farmacie din Chișinău. A activat la Spitalul Clinic Republican, în secția de fizioterapie. A plecat în Italia în anul 2006, unde muncește în sectorul socio-sanitar. În Italia s-a ales și cu două competențe de coordinator și expert tehnic în serviciile sociale. A urmat apoi studii în odontologie. Este delegată cu funcția publică a sindicatelor din regiunea Emilia Romagna.
Luni
În acest moment, Italia este cel mai mare focar din Europa .
Sunt la Cesena, provincia Forli-Cesena, regiunea Emilia Romagna, mă aflu într-o zonă foarte frumoasă, între coline, munți și mare. Sunt împreună cu familia mea, eu și cei doi copii ai mei, Cristian și Mădălina. Cristian muncește, iar Mădălina este studentă la facultatea de relații internaționale și diplomație.
Sunt doi copii pe care îi admir, relația noastră ne face familia frumoasă, generoasă și iubitoare.
Povestea mea în Italia a început când am venit singură, la sora mea, munceam foarte mult, câte 14-15 ore pe zi munceam, mă duceam la serviciu pe jos câte 14 km, pe timpuri nu aveam mașină. Anii treceau, dorul de casă și copii se făcea tot mai mare. Cu timpul, am putut să îi aduc pe copii lângă mine, a fost un scop al meu.
La început nu știam cum să mă descurc, am hotărât să fac școală, lecțiile aveau loc de la ora 19;00 până la 23:45 seara, era foarte interesant, am început a cunoaște legile acestui stat, obligațiile și datoriile, cum funcționează un serviciu anumit și așa, an de an, eu făceam un curs diferit, ca până acum să-mi continui studiile. Îmi place să învăț, să fiu de folos, mie, copiilor mei și altora.
Zi de zi ajut multe persoane; nu e ușor trebuie multă răbdare, să asculți istoriile și problemele fiecăruia, și să găseșți o soluție pentru a satisface necesitățile fiecăruia. Nu este zi în care să nu intervin cu ajutor.
În plină pandemie, m-am trezit de dimineață pentru a coace pâine, pentru a pregăti ceva de-ale gurii și pentru a pleca la serviciu.
Jobul începe la ora 14:00 și se termină la 20:30.
Când ajung la serviciu, începând cu intrarea, trebuie să-ți dezinfectezi mâinile, să porți masca, să fii protejată, te îmbraci cu haine medicale și mergi în secție. Nu poți pune mâinile nicăieri, totul trebuie dezinfectat și începe munca, unde pacienții sunt diferiți, cu diferite patologii foarte grave. Dar sunt conștientă că tot ce fac , o fac cu dedicație. În fiecare zi, când vorbesc cu paciențîi văd rostul vieții, și numai cei ce fac această muncă văd într-adevăr ce valoare are viață. Banul nu e viață, el este de ajutor, dar nu este nimic mai scump că sănătatea, fericirea și dragostea.
Să fim mai buni, mai înțelegători, săritori la nevoie.
Nu este ușor, dar știm, suntem conștienți, că într-un „război cu virusul” ca acesta cineva câștigă și cineva este victima. Noi, umanitatea , suntem victima, dar natura, este acea care respiră. Privesc în zare, cerul e mai senin, stelele se văd mai bine, noi respirăm mai bine, apele sunt mai limpezi, străvezii, păsărelele cântă mai frumos ca niciodată!
E liniște! Străzile se odihnesc.
Marți
Bună dimineață, azi sunt acasă, obosită, în speranța că o să reușesc puțin să capăt forțe noi pentru ziua de mâine. Nu prea îmi reușește. După ce am făcut micul dejun și m-am relaxat puțin cu pisoiul „Gucci”, am aflat că sunt foarte mulți moldoveni în Italia care au nevoie de susținere psihologică și morală în această situație critică de pandemie. Toată ziua am dedicat-o conaționalilor mei, femei, mame cu copii în dificultate, panicați, care își doresc mult să se întoarcă acasă, dar nu cunosc soluția și au nevoie să fie îndrumați, sfătuiți, dar și ascultați, fiecare cu istoria sa.
Sun. Îmi răspunde o doamna de peste Nistru, plângea , nici nu reușea să înceapă a vorbi, era afectată mult psihologic. Am ascultat-o mai mult de jumătate de oră după care o întreb, sunteți sănătoasă? Ea îmi răspunde, da, sunt bine. Iată de aici am pornit și așa am vorbit timp de alte trei zile în care am comunicat și cu stăpânii unde muncea, doamna nu cunoaște limba italiană. Dorește să se întoarcă acasă. Am discutat cu deputata diasporei să aflu de dna Galia Sajin cum se pot întoarce cetățenii noștri în țară? De aici, și colaborarea intensă pentru a organiza revenirea persoanelor aflate în dificultate aici, în Italia. Unii au rămas fără muncă, deoarece din caza pandemiei totul este închis. Au rămas fără muncă pentru că „o fiară mică de virus a luat viețile buneilor ”, și atunci, fără muncă, casă și un salariu te trezești în stradă, nu ai pe nimeni, nu știi ce să faci, unde să te duci ...
Dacă guvernarea de acasă ar fi mai înțelegătoare și ne-ar trata cu bunăvoința paote am rezolva mai multe probleme, pentru că străîn ești aici, dar mai străîn devii în țară ta.
Este un cuvânt foarte potrivit pentru aceste vremuri – empatie.
Aș putea să scriu până la infinit toate istoriile acestor conaționali , unul a venit în vacanță, alții sunt bolnavi, urmau să aibă o intervenție chirugicală. Și iată așa am avut prilejul de a fi empatică cu fiecare dintre ei și împreună cu deputata diasporei să-i îndrumăm unde să se adreseze și ce trebuie să facă pentru a se întoarce acasă.
Ziua mea se încheie aici, la orele 24, obosită, dar mulțumită că reușesc să fiu de ajutor.
Miercuri
Astăzi plec la serviciu. Mă așteaptă o zi lungă, plină de vizite ale pacienților.
Mă trezește din somn un sunet, o doamna în vârstă, italiancă, vocea ei blândă și duioasă, mă întreabă cum mă simt, îi spun bine. Este ca o mama pentru mine.
Bună dimineață la toată lumea!
Iau micul dejun și fug să fac cumpărături deoarece ieri nu am reușit din cauza rândului mare care era la supermarket, chiar dacă noi medicii putem achita fără rând. O doamna a hotărât să nu-mi permită să trec, dar nu sunt supărată, nici indignată.
Am făcut repejor cumpărăturile, deoarece numai o persoană din familie are voie să iasă din casă pentru toate necesitățile, regulamentul este foarte strict, trebuie respectată legea. Mă întorc acasă unde las cumpărăturile.
În drum spre muncă primesc semnale de la conaționalii mei aflați în dificultate. Comunic și cu consulul moldovean în Italia, îi cer sfaturi, este amabil și disponibil. Îi mulțumesc pentru receptivitate și disponibilitate. El este mereu așa.
Ajung la serviciu, începem toate procedurile corecte de protecție pentru covid-19. Încercăm să muncim mereu în siguranță, este obositor, dar și satisfăcător, pentru că am dorit această specialitate de când eram mică. În clasa întâi am plecat la școală îmbrăcată ca la Crucea Roșie, deoarece era o alegere a mea, în mod contrar refuzam să plec la școală. O fac cu pasiune și dragoste față de cel ce se află în dificultate și necesită de ajutor.
La ora 20.30 termin tura.
Deschid telefonul la întoarcere acasă, văd că am foarte multe mesaje și telefoane de la moldovenii stabiliți în Italia, deranjați că nu le răspund, că ei au încredere în mine și doresc un răspuns corect. Până târziu i-am contactat pe toți să-i liniștesc în această perioada dificilă, critică, plină de griji, panică și frică. Plâng și doresc să fie acasă la ei, acasă în Republica Moldova. Li s-a spus că zborul a fost anulat. Erau foarte triști și dezamăgiți. De ce? mă întreb eu, guvernarea noastră, în aceste clipe de apocalipsă nu ne vine în ajutor. Sau poate au nevoie de noi doar atunci când trimitem remitențe?
Îi mulțumesc mult doamnei deputat din diaspora , care mereu răspunde la fiecare apel.
Am auzit noapte bună de la multe doamne frumoase și acum plec la somn.
Joi
Străzile sunt goale, nu se vede nimeni, toți stau închiși în casă pentru a evita contaminările cu covid-19. Suntem în pandemie mondială.
E trist. Sitatia devine tot mai complicată. Cazurile de îmbolnăviri și numărul persoanelor decedate crește. Copiii mei sunt în casă. Studiază de la distanță, pentru că școlile și universitățile sunt închise.
După dejun și puține treburi prin casă sunt contactată de funcționarul de la sindicate, luăm cunoștință de legile și decretele adoptate pentru siguranță muncitorilor la locul de muncă. Noi, sindicaliștii avem obligația să le apărăm drepturile, toți trebuie să fie protejați și să muncească în siguranță, să aibă echipament care să corespundă standardelor sanitare. În perioada această se muncește mult, obositor de mult.
Încep serviciu la 13.30 care durează până la 20:00.
Muncesc cu drag pentru toți pacienții.
Astăzi o doamna îmi spune: „Vreau să plec acasă.” Eu: „Îmi pare rău, vă înțeleg, dar nu se poate, avem o situație de alertă, suntem în pandemie, un virus dorește să ne facă rău, trebuie să stăm pe la casele noastre.”
Era agitată, patologia ei nu o ajută să înțeleagă ce se petrece, are o vârstă.... „Nu-mi pasă de vurus, spune ea, eu vreau acasă, acasă la mine.” „Nu poți, stai aici cu noi, îți va fi bine aici.”
Până la urmă am reușit să o convingem.
Pentru persoanele în vârstă este înspăimântător ce se întâmplă în lume, nu realizează tot.....ele sunt cele mai expuse pericolului, pentru că sunt cele mai vulnerabile.
După o zi de muncă intensă mă întorc acasă, în familie, la copiii mei, unde mă așteaptă cu cina gătită și vorbe bune. Sunt fericită, mă mândresc mult cu copiii mei, sunt înțelepți. Vă mulțumesc mult scumpii și dragii mei, mi-a fost greu, foarte greu, dar încerc să le înving pe toate.
Desigur, nu pot să plec la culcare până nu vorbesc și nu mă sfătuiesc cu persoanele care au nevoe de consiliere și sprijin moral.
Îi ascult.....discutăm...îmi mulțumesc că sunt, îmi mulțumesc că mă dedic în mod voluntar pentru ei, dar eu sunt sigură că sunt foarte multe persoane ca mine care fac bine.
Vineri
M-am sculat de dimineață,
Am băut cafea cu lapte.
Am dat câte un sărut copiilor.
Am plecat......
Astăzi plec la serviciu, fac parte din comitetul multidisciplinar pentru urgențe covid-19, unde trebuie să discutăm și să luăm toate măsurile de siguranță, trebuie să facem un plan de muncă corect, discutăm legile și toate directivele date de sistemul sanitar național.
Imediat după această întâlnire, intru în serviciu până la ora 20:00. Sunt obosită.
Am muncit mult,împreună cu colegele mele am reușit și astăzi să dăm tot ce putem din puterile noastre. Toată ziua în echipament, abia aștept momentul să ies afară să respir, îmi lipsea aerul.
Acuma natura a revenit la viață. Se respiră bine, păsărelele cânta, e o plăcere să le auzi. Dar aceasta poți să o faci numai de la fereastra casei.
În timp ce scriu, îmi sună telefonul, o doamna moldoveancă din zona : „Aliona, este o doamna, moldoveancă, doarme de o săptămâna pe stradă, au dat-o afară din casă, noi nu reușim să ieșim nimeni din casă, cum procedăm?” Eu: „Nu vă deranjați, pot ieși afară, am permisiunea, mă duc să o caut...”
Merg să caut doamna care doarme afară de o săptămâna...