Inovația legislativ-penală la care apelează ministrul Toader urmărește, de fapt, amnistierea politicienilor care au fost deja condamnați și eventual închiderea dosarelor celorlalți. Liviu Dragnea, liderul PSD, ar fi doar unul dintre beneficiari.
Ministrul Justiției, Tudorel Toader, pare dispus să pună în practică întreaga contrareformă anticorupție gândită de liderii actualei guvernări de la București. Profesor de drept și fost judecător la Curtea Constituțională, Toader nu se opune unei ordonanțe de urgență prin care să se impună grațierea și amnistia, explicând însă că o astfel de ordonanță trebuie dată în perioadele de lucru ale Parlamentului. Diferite surse din presa centrală de la București susțineau până acum că ministrul Justiției s-ar opune unei inițiative de acest fel și că guvernul ar întârzia ordonanța fiindcă Tudorel Toader nu vrea să contrasemneze actul legislativ. În urmă cu două zile și-a pregătit terenul, spunând că din 1990 încoace au fost date patru acte de clemență în același fel.
În paralel, ministrul Justiției a anunțat că va propune guvernului o ordonanță de urgență prin care să poată fi revizuite sentințele care au dus la condamnări “pe nedrept”, pe baza unor interceptări nelegale sau a protocoalelor secrete încheiate între Serviciul Român de Informații și Parchetul General. „Sentimentul nedreptății nu este în niciun sistem de drept penal motiv de revizuire” avertizează însă fosta ministră a Justiției Raluca Prună. În plus, ideea lui Tudorel Toader contravine regulilor constituționale, potrivit judecătorului Bogdan Mateescu, membru în Consiliul Superior al Magistraturii, care amintește că anul trecut judecătorii constituționali au adoptat o decizie prin care i se interzice legiuitorului „să supună hotărârile judecătorești unor noi căi de atac reglementate după pronunțarea acestora”. Altfel spus, odată cu terminarea procesului și epuizarea tuturor căilor de atac, verdictele finale nu mai pot fi modificate.
Ordonanța privind revizuirea sentințelor definitive în baza protocoalelor cu SRI va fi emisă „imediat ce se termină concediile”, a declarat ministrul Justiției. Există însă mai multe argumente împotriva unei ordonanțe de acest fel: în primul rând Protocoalele cu Serviciul Român de Informații, semnate în 2009 în mod bizar nu doar de Parchetul General și SRI, dar și de Înalta Curte și acest serviciu sunt legale. Nicio instanță nu le-a declarat altminteri. Apoi, ordonanța preconizată de Tudorel Toader contravine unei decizii a Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) din 1999 publicată în Monitorul Oficial un an mai târziu, după condamnarea României într-un proces, care a avut la plecare tocmai modificarea unei hotărâri judecătorești irevocabile.
Fosta ministră a Justiției, Raluca Prună mai invocă regulile de bun simț ale dreptului și anume faptul că “o condamnare întemeiată pe o interceptare care la momentul pronunțării era o probă legal obținută nu poate fi răsturnată ulterior”, iar „o politică penală care aruncă în aer principiul autorității lucrului judecat” devine una a „bunului plac”.
Inovația legislativ-penală la care apelează ministrul Toader urmărește, de fapt, amnistierea politicienilor care au fost deja condamnați și eventual închiderea dosarelor celorlalți. Liviu Dragnea, liderul PSD, ar fi doar unul dintre beneficiari. Această ordonanță ar fi o formulă mai complicată decât cea prin care s-ar legifera grațierea și amnistia, dar pe care din motive greu de justificat ministrul Justiției o consideră mai ușor de digerat de electorat și de partenerii europeni.
