Anii tranziţiei interminabile m-au făcut să înţeleg un lucru, stimaţi ascultători. Transportul în comun din Republica Moldova e pentru noi, simplii muritori, dar nu e pentru ei, marii conducători, politicieni şi cinovnici.
Marii conducători nu urcă, bunăoară, în microbuzul hrentuit Ungheni-Chişinău şi nici în microbuzul Chişinău-Otaci. Prin urmare, marii conducători nu se înghesuie alături de zeci de oameni împovăraţi de sacoşe şi genţi. Şi nici în microbuzele din Chişinău nu urcă marii conducători şi cinovnici. Şi nici în troleibuzele vechi, sovietice. Pentru că marii conducători au maşini de serviciu sau maşinile lor impozante.
Mi se pare că problemele transportului în comun din RM sunt generate tocmai de faptul că liderii politici nu călătoresc împreună cu noi în trolee şi microbuze. Dacă ar călători împreună cu noi, ei ar face pesemne tot ce le stă în putinţă pentru ca aceste călătorii să devină mai suportabile, mai frumoase. Dar ei călătoresc într-o altă dimensiune şi, de aceea, transportul rezervat simplilor muritori degenerează.
Şi mai e ceva. Ceva important. Trăim parcă într-o societate democratică, într-o societate în care toţi clădim viitorul ţării. Dar în clipa în care realizezi că n-o să călătoreşti NICIODATĂ cu un viceministru în microbuzul Ungheni-Chişinău, că n-o să te uiţi NICIODATĂ două ore împreună cu el la guma de mestecat lipită de geam, înţelegi că tu ai lumea ta, iar ei au lumea lor. Şi te simţi umilit şi abandonat. Pe mine, de pildă, m-ar însufleţi foarte mult călătoriile cu troleibuzul împreună cu vreun ministru sau şef de la Primărie. Ei de ce ne urcă în troleibuzul nostru?
