Linkuri accesibilitate

De ce poate posta Igor Dodon pe rețele deși se află în arest la domiciliu?


Detaliu din imaginea de profil a fostului președinte și fost lider PSRM Igor Dodon de pe Facebook.
Detaliu din imaginea de profil a fostului președinte și fost lider PSRM Igor Dodon de pe Facebook.

Juriștii spun că „blocarea” suspecților pe net s-a practicat în alte cazuri.

Cine nu se uită la știri, dar îl urmărește pe rețele pe Igor Dodon, ar putea să creadă că fostul președinte socialist este bine-mersi la biroul său de la Uniunea Afaceri Moldo-Rusă, sau în vreo călătorie prin locuri dragi – Maldive, Turcia sau Muntele Athos. Deși se află în arest la domiciliu de vreo săptămână, Dodon, bănuit de corupție și trădare de țară, nu doar că „punctează” pe rețele mai departe momente care i se par importante, de mare succes la public – sărbători religioase, de pildă, sau Ziua Copiilor – dar se și apară pe larg de acuzațiile ce i le aduc procurorii, insinuând tot mai transparent că procesul său ar fi „geopolitic”, adică pus la cale de Occident cu concursul Maiei Sandu. Este normal ca cineva cercetat penal, încă sub asemenea acuzații, ca trădarea, să scrie mai departe pe rețele? Nu este aceasta o cale de a influența procesul juridic? Sunt întrebări de la care pleacă relatarea următoare, pregătită la Chișinău de Tamara Grejdeanu:

De ce poate posta Igor Dodon pe rețele în arest la domiciliu?
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:41 0:00

Cercetat în arest la domiciliu, fostul președinte Igor Dodon vorbește cu regularitate despre dosarul în care este vizat, prin postări pe care le clonează pe mai multe rețele de socializare. Începând cu ziua în care procurorii i-au perchiziționat casa și l-au reținut, Dodon scrie despre faptul că ar fi ținta unei „justiții regizate și dirijate politic”, descalificând totodată probele despre care vorbesc anchetatorii.

Marți, Curtea de Apel Chișinău a respins solicitarea procurorilor care ceruseră plasarea în penitenciar a lui Igor Dodon. Petru Iarmaliuc, șeful grupului de procurori care investighează cazul, a declarat atunci că este dezamăgit pentru că arestul la domiciliu îi va permite fostului președinte să comunice cu alte persoane și să comenteze procesul, ceea ce ar putea afecta ancheta:

„Expunerea lui pe rețelele de socializare cu mesaje care au tangență cu obiectul învinuirii și urmăririi penale precum martori, acțiuni de urmărire penală, probe, ar putea afecta grav mersul urmăririi penale, ceea ce am argumentat în fața instanței de judecată.”

În dosarul lui Igor Dodon, instanța de judecată nu a indicat expres interdicția de a se expune pe rețelele de socializate, a precizat pentru Europa Liberă purtătoarea de cuvânt a Procuraturii Generale, Mariana Cherpec. Asemenea interdicții s-au aplicat însă în trecut, spune avocatul Promo-LEX, Vadim Vieru.

„Mai ales când se aplică o astfel de măsură preventivă ca arestul la domiciliu, instanța de judecată poate să stabilească anumite restricții suplimentare, cum ar fi comunicarea telefonică, comunicarea prin internet, care se referă și la rețelele sociale. Și asta se întâmplă, în practica națională se întâmplă. Eu am avut dosare în care am reprezentat persoane cu statut de învinuit și unde au fost aplicare astfel de interdicții”, a declarat Europei Libere, Vadim Vieru.

Avocatul mai notează că legislația nu conține limitări specifice, cum ar fi accesarea rețelelor de socializare, dar, la cererea procurorilor sau chiar din oficiu, instanța de judecată poate dicta asemenea interdicții, mai ales atunci când magistrații consideră că măsura preventivă de arest nu este justificată și o aplică pe cea de arest la domiciliu, cum s-a întâmplat în cazul lui Igor Dodon.

Procurorul cazului fostului președinte, Iarmaliuc, a mai declarat jurnaliștilor că dacă se va constata că activitatea lui Dodon, care este monitorizată, pune în pericol ancheta, s-ar putea reveni la solicitarea ca el să fie pus în arest preventiv în penitenciar.

  • 16x9 Image

    Tamara Grejdeanu

    Sunt parte din echipa Europei Libere din 2012 și în cei mai mulți ani de când sunt aici am povestit la radio despre oameni și preocupările lor, am scris despre educație, justiție și drepturile omului. În 2022 am trecut în departamentul digital și alături de cei mai faini colegi, sper că facem o treabă bună la moldova.europalibera.org.

XS
SM
MD
LG