Linkuri accesibilitate

De ce se închid granițele în fața mea? (23)


Panou cu președintele Joe Biden, la intrarea în Erevan.

Armenia e prinsă ca într-un sandwich între Turcia și Azerbaidjan. Cu niciuna dintre aceste țări nu are relații diplomatice, iar granițele sunt blocate în ambele sensuri. Armenia e blocată între munții arizi ai Orientului și cei împăduriți ai Caucazului, fără ieșire la mare și cu doar două frontiere deschise: una spre Europa, prin Georgia, cealaltă cu Iranul spre Est.

Din Kurdistanul Irakian aș fi putut ajunge în Armenia, traversând regiunea kurdă din Iran. Această țară și-a închis însă granițele și a intrat într-o carantină națională, începând cu a doua jumătate a lunii august, din cauza pandemiei de coronavirus. Pentru a-mi continua călătoria pe pământ, aș mai fi putut să mă întorc în Turcia, să trec prin Georgia până în Armenia sau să intru tot din Turcia în enclava azeră Nahicevan și de acolo pe „Culoarul Zangezur”, pe care Azerbaidjan l-a impus la discuțiile de după ultima fază a războiului din Nagorno-Karabah, în decembrie 2020. Întoarcerea în Turcia era, nu doar peste mână, ci și dificilă din cauza pandemiei, iar venirea din Kurdistan nu putea fi văzută cu ochi buni de autoritățile turce. Apoi, intrarea în Nahicevan, care în vremuri normale nu se făcea ușor, era acum imposibilă, de vreme ce Azerbaidjanul nu mai primea străini sub pretextul pandemiei.

Sabina Fati, la un ceai în Sulaymaniyah, Irak
Sabina Fati, la un ceai în Sulaymaniyah, Irak

În fața mea granițele se închideau, distanțele creșteau, lumea părea mai neprimitoare ca oricând. Din Sulaymaniyah erau mai puțin de 100 de kilometri până la granița cu Iranul și, de aici, traversând o parte a kurdistanului Iranian până la Baku, pe malul Mării Caspice, ar mai fi fost 800 de kilometri. Dacă granițele ar fi fost deschise și aș fi primit vizele, acesta ar fi trebuit să fie traseul.

Între timp, Turcia devenise roșie pe harta globală a pandemiei de coronavirus, iar cazurile creșteau în progresie geometrică și, la începutul lui septembrie, ajunseseră la 400.000. Această creștere era predictibilă, pentru că, deși pe hârtie funcționau o serie de restricții și reguli, în practică nu se aplicau, fiindcă nimeni nu verifica. În autobuze sau mijloace de transport în comun purtau măști doar cei care se temeau cu adevărat, iar afară, cu toate că erau obligatorii, erau foarte puțini în înghesuiala din bazaruri, care se protejau. Celor mai mulți nu le păsa de boală și se purtau ca și cum nici nu exista.

La Sulaymaniyah
La Sulaymaniyah

Am plecat spre Armenia pe calea aerului, o soluție care era oricum complicată. Aveam nevoie de un test negativ. Vaccinul meu nu făcea două parale în această zonă. La Sulaymaniyah, spitalele private sunt în zona periferică, unde încep blocurile de sticlă și care încet, încet se dubaizează. E vorba de circa 10-15 kilometri față de centru și cum nu există mijloace de transport în comun, singura soluție e taxiul. Fiecare cursă o negociez intransigent cu șoferii autohtoni, care ar vrea să mă păcălească, măcar cu câțiva dolari în plus la fiecare cursă.

Locul unde se fac testele, pare ceva improvizat. Afară, sub niște acoperișuri, care te apără de cele 45 de grade Celsius, vreo 40 de persoane așteaptă să fie strigate, după ce în prealabil stătuseră deja la două cozi, una în care au arătat pașaportul, alta unde s-au înregistrat și au primit un număr. Pe urmă, femeile sunt chemate într-un loc, iar bărbații în altul. Pașaportul meu le dă mereu bătăi de cap, fiindcă e scris în litere latine, ceea ce nici pentru kurzi, oricât ar fi ei de pro-occidentali, nu e simplu.

Aeroportul din Erevan.
Aeroportul din Erevan.

Rezultatul e gata în opt ore, dar nu vor să-l trimită prin email, așa că mai trebuie să fac o cursă în capătul celălalt al orașului, să stau la coadă și sa plec de acolo victorioasă, fiindcă a doua zi la nouă trebuie să plec spre aeroport.

Aeroportul e mai mic decât orice autogară pe care am văzut-o în Turcia, dar cei care se ocupă cu securitatea sunt mai harnici decât oriunde. Am trecut prin șase filtre, m-au pipăit sub tricou două doamne diferite, în două clădiri distincte. Înainte să intru în cea de-a doua, un băiat bine echipat, cu un aparat ca de stropit via, mi-a cerut să-mi pun rucsacul cel mare jos și i-a făcut un duș pe cinse. Apoi, mi l-a cerut și pe cel mic, unde îmi țin computerul, aparatul de fotografiat, caietele de notițe, actele, banii, în fine, toate lucrurile care demonstrează că exist în această viața nomadă. Mă opun, cu toată forța, fiindcă nu vreau să testez impermeabilitatea. Nu-l conving, așa că scot la repezeală tot ce ar putea suferi stricăciuni. Zile întregi, după această dezinfectare sau ce o fi fost, mi s-a părut că totul pe mine și în jur miroase a sos și a prăjeală.

Înainte să ajung în clădirea propriu-zisă, am arătat pașaportul, vaccinul și testul Covid de două ori, pe urmă la intrare în aerogară le-am mai arătat o odată, iar bagajele au trecut pentru a doua oară prin filtre. Când am primit biletele și am lăsat, în sfârșit, bagajul la cală m-am relaxat. Dar au urmat alte controale. Precauțiile luate pe cel mai estic aeroport al kurzilor par excesive, dar orice incident le-ar scoate aeroportul de pe ruta internațională. Războiul îndelungat a avut efecte contrare în această regiune atât de urgisită, măsurile de securitate abuzive și gesturile exagerate ale liderilor politici, pe de o parte, și nepăsarea nemăsurată a oamenilor de aici, față de ceea ce-i înconjoară.

Călătoriile Sabinei: spre Kurdistan, pe urma conflictelor de lângă noi

Există o axă a conflictelor și a revanșelor istorice care are o continuitate mai lungă de de 2000 de ani. De la Marea Neagră, prin Turcia, spre regiunea kurdă întinsă pe mai multe țări și până în Georgia, Armenia și Azerbaidjan, drumurile militarilor s-au întretăiat mereu cu cele ale comerțului. În toată această regiune, Rusia, Turcia și Iranul se luptă pentru influență, iar Occidentul se străduiește, fără prea mult succes, să aducă democrația liberală.

În august 2021, am plecat în călătoria mea solitară, pentru a înțelege mai bine de ce hărțile nu se suprapun peste geografia oamenilor, până unde merge candoare și de unde începe ura.

Un proiect Black Sea Trust, susținut de Radio Europa Liberă Moldova și Freedom House România.

XS
SM
MD
LG