Linkuri accesibilitate

De ce socialistul moldovean e numai pro-rus?


Marș și miting electoral PSRM la Chișinău. Mesaje pro-și contra
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:04:15 0:00

Marș și miting electoral PSRM la Chișinău. Mesaje pro-și contra

Mi se pare necesară apariţia unui partid socialist pro-european, care să demonstreze că socialismul e mai mult decît alianţa cu Moscova.

Şi a fost mare miting socialist duminică, la Chişinău. Liderii socialişti, care au vorbit în faţa oamenilor adunaţi, au promis majorarea salariului mediu până la 600 de euro, interzicerea partidelor unioniste și întoarcerea țării la statutul de republică prezidențială.

De ce socialistul moldovean e numai pro-rus?
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:40 0:00
Link direct

Eu nu pot să înţeleg nici în ruptul capului cîteva lucruri. De ce toţi socialiştii moldoveni, în frunte cu Dodon, sunt pro-ruşi? Socialismul e o doctrină social-economică sau e geopolitică? În UE există mulţi socialişti şi ei sunt preocupaţi cu precădere de economie, nu de geopolitică. Dacă îi asculţi însă pe socialiştii autohtoni, înţelegi că scopul lor principal e să fie îmbrăţişaţi de Kremlin. Atîta doriţi, stimabililor cu steluţe roşii pe steaguri? De aceea, mi se pare necesară apariţia unui partid socialist pro-european, care să demonstreze că socialismul e mai mult decît alianţa cu Moscova.

PSRM vrea salarii medii de 600 de euro. Dar de ce în euro sunt calculate salariile astea? PSRM, un partid pro-rus, ar trebui să ne vorbească despre salarii în ruble ruseşti, nu? Ce ipocrizie o mai fi şi asta?

PSRM vrea să interzică unionismul. Dar cum rămîne cu faptul că unioniştii sint şi ei cetăţeni ai RM, oameni care s-au născut aici şi plătesc impozite? Nu au voie aceşti oameni să dorească ceva? Mi se pare că au, dacă nu recurg la violenţă şi la răzmeriţe. La rigoare, urmînd logica PSRM-ului, ar putea fi interzişi socialiştii înşişi pentru că sunt subordonaţi Moscovei.

Colac peste pupăză, PSRM doreşte o republică prezidenţială. Adică vrea să conducă nestingherit Igor Dodon. Eu, dimpotrivă, consider de multă vreme că Preşedinţia s-a compromis şi că e o instituţie care mulge fără nici un merit banii din contribuabili. Cred că prima instituţie de care ar merita să scape cetăţeanul moldovean e Preşedinţia, cu tot personalul ei. Am o întrebare pentru liderii PSRM, mari apărători ai oamenilor săraci: dacă Dodon ar pierde alegerile prezidenţiale, aţi mai dori o republică prezidenţială cu un preşedinte democrat sau pro-european?

XS
SM
MD
LG