Linkuri accesibilitate

De ce este readusă Teleradio-Moldova sub control parlamentar


Majoritatea parlamentară PAS a votat recent în primă lectură proiectul de lege care prevede revenirea companiei Teleradio-Moldova (TRM) sub controlul legislativului, așa cum a fost până în anul 2019. Deputații propun, între altele, ca directorul general al TRM să fie numit de Parlament, la propunerea Consiliului de Supraveghere, urmând ca acesta să poată fi și demis de legiuitori, dacă se constată „executarea necorespunzătoare sau neexecutarea atribuțiilor sale”. Beneficiile și riscurile pe care le poate avea această inițiativă au fost analizate într-o dezbatere organizată de agenția de știri IPN.

De ce este readusă Teleradio-Moldova sub control parlamentar
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:04:01 0:00
Link direct

Norma legală promovată de majoritatea parlamentară presupune excluderea concursului pentru selectarea directorului companiei Teleradio-Moldova, urmând să-l desemneze legislativul, la propunerea unui nou Consiliu de Supraveghere. Componența acestui consiliu ar urma și ea să fie aprobată de Parlament.

Potrivit deputatului PAS Virgiliu Pâslariuc, instituirea controlului parlamentar asupra Teleradio-Moldova este necesară, deoarece Consiliul Audiovizualului (CA), care ar fi trebuit să vegheze activitatea echidistantă a companiei publice, nu și-a exercitat rolul de liber arbitru, ba dimpotrivă, a tolerat partizanatul.

Ca urmare a modificărilor propuse, respingerea de către Parlament a raportului anual de activitate al Consiliului atrage după sine demiterea membrilor săi, lucru care va aduce mai multă responsabilitate, explică Virgiliu Pâslariuc:

S-au dat stimulente, dar nu s-au dat și sancțiuni...

„Li s-a dat acea independență totală, care deja frizează impunitatea, ceea ce înseamnă că tu nu ești responsabil de nimic. El poate să prezinte acel raport anual și, ce faci? Adică, s-au dat stimulente, dar nu s-au dat și sancțiuni. Și atunci, noi am zis, în spiritul legii, orice funcţionar de demnitate publică, și acești membri ai CA sunt funcționari de demnitate publică, în cazul în care nu-și îndeplinesc corespunzător funcțiile, pot fi eliberați din funcție. Asta este legea pe care noi o aplicăm tuturor.”

Odată cu intrarea în vigoare a acestei legi, mandatul tuturor membrilor Consiliului de supraveghere și dezvoltare, al directorului general al Companiei „Teleradio-Moldova” și al directorilor generali adjuncți va înceta.

Ce șanse există ca succesorii numiți în funcții în baza normelor împrospătate să nu devină și ei promotori loiali ai partidului de guvernământ? Este întrebarea formulată cu îngrijorare de experții prezenți la dezbatere, între ei, Ion Bunduchi, director executiv al Asociației Presei Electronice.

El admite că trebuie îmbunătățită activitatea autorităților de reglementare și control a TRM, dar crede că mecanismele propuse de deputații PAS nu vor funcționa:

„În cazul în care instituim control parlamentar sau un mecanism pe care îl propune guvernarea, atunci haideți, componența totală a Consiliului de Supraveghere și a Consiliului Audiovizualului să fie în responsabilitatea partidului de guvernământ. Pentru că, de ce să facă, din șapte membri, până acum nouă, doi să fie reprezentanți ai societății civile, trei ai parlamentului, unul de la președenție și unul de la guvern. Iarăși, avem din multe părți și nimeni nu răspunde. Dacă vreți responsabilitate, numiți-i pe toți din partea partidului de guvernământ și spuneți, noi ne asumăm.”

Dacă vreți responsabilitate, numiți-i pe toți din partea partidului de guvernământ și spuneți, noi ne asumăm...

Propunerile majorității PAS ar urma să fie discutate marți, în cadrul unei sesiuni de dezbateri publice, la Parlament. Ion Bunduchi consideră că promotorii inițiativei nu au reușit să convingă până acum experții și breasla vizată că revenirea TRM sub control parlamentar îi va aduce mai multă independență, decât a avut instituția finanțată din bani publici până în 2019.

Pornind de la practicile încetățenite în timpul mai multor guvernări succesive, mai mulți experți și-au exprimat temerea că, în lipsa unor mecanisme clare de evaluare a rezultatelor, noii veniți la conducerea TRM ar putea înțelege și ei greșit că au misiunea să nu supere guvernarea.

Există însă experți care dau dreptate majorității parlamentare, care s-a pomenit în situația că nu are cum contracara politicile editoriale tendențioase ale instituțiilor de presă ce aparțin adversarilor politici, deci în această situație se vede silită să găsească modalități ca să oblige compania publică de presă audiovizuală să păstreze echidistanța și să se ghideze de normele deontologice ale meseriei.

Previous Next

Previous Next

XS
SM
MD
LG