Linkuri accesibilitate

De la un genocid la altul: Germania și Franța în Africa


Cranii umane herero expuse în Berlin înainte de a fi returnate Namibiei. Craniile au fost colectate în timpul genocidului comis de germani în Africa între 1904 - 1908.

S-a scris mult în acest weekend despre pocăință, în urma unor genocide ale sec. XX: unul care a deschis veacul trecut, cel comis de germani în posesiunile lor africane, și cel care a închis apoi secolul, genocidul din Rwanda, unde Franța a jucat un rol tulbure.

Primul genocid modern, așadar, înainte de cel comis de tânărul stat turc împotriva armenilor, a fost campania de exterminare dusă de germani în teritoriile care astăzi formează țara africană numită Namibia. Acolo, între 1904 și 1908, militarii germani au ucis sistematic zeci de mii de membri ai populațiilor herero și nama care nu voiau să se supună dominației germane sau să-și părăsească pământurile ancestrale.

Acum, Germania a recunoscut explicit genocidul (Völkermord) și a anunțat și că va plăti 1,1 miliarde de euro sub forma unui fond de dezvoltare. Dar, scrie Die Welt, descendenții populației herero din Namibia nu sunt deloc mulțumiți de această „pomană” și „umilință” și nu doresc să se întâlnească cu actualul președinte german Frank-Walter Steinmeier.

În trecut, în fosta sa calitate de ministru de externe, Steinmeier a fost cel care a purtat, ani de zile, negocierile cu guvernul de la Windhoek, înainte ca Germania să recunoască genocidul printr-un „tratat de reconciliere”. Dar mulți herero nu sunt mulțumiți de proiectele de dezvoltare asociate tentativei de reconciliere. În viitorul apropiat, este plănuit ca Steinmeier să meargă să ceară oficial iertare în fața parlamentului namibian pentru «suferințele nemăsurate» cauzate de germani în ceea ce este astăzi Namibia.

Dar un apel al populației herero către Vekuii Rukoro, care este considerat a fi marele șef herero, ridică serioase îndoieli. „Pentru popoarele Herero și Nama, Steinmeier va fi o persoană non grata.”, spune Vekuii Rukoro, citat de Die Welt. „El nu este binevenit. Tot ce se pregătește aici este un circ, un spectacol de PR. Noi vom protesta în cea mai mare măsură posibilă".

În Spania, El Mundo analizează istoric recunoașterea de către Germania a acelui genocid trecut împotriva populațiilor herero și nama (hereros y namaquas). Este al treilea genocid recunoscut legal de Germania, scrie El Mundo, după cel împotriva evreilor, Holocaustul, dar și genocidul comis de Turcia împotriva armenilor, în timpul Primului Război Mondial, care e recunoscut legal în Germania.

Va urma acum și restituirea resturilor umane, printre altele: multe cranii și alte oseminte aduse de militarii germani pentru a fi studiate în era teoriilor rasiale și care acum sunt împrăștiate prin depozitele și colecțiile multor muzee.

Cum o scrie și în Italia La Repubblica, în Namibia s-au născut lagărele de concentrare (și de exterminare) ale germanilor care aveau să ducă direct la Auschwitz.

Evident, recunoscând genocidul de acum mai mult de un secol, statul german practică din nou ceea ce filozoful Peter Sloterdijk a numit metanoia, termen care în greacă desemnează regretul împăciuitor, reconstruirea după un dezastru: procesul prin care o țară învinsă își asumă rătăcirile trecute, se pocăiește, recunoaște tot și se ocupă, odată împăcată cu trecutul, numai de prosperitate încăpățânată și pașnică.

Dar la rândul său, Emmanuel Macron, prezent joia trecută la Kigali, capitala Rwandei, a recunoscut vinovăția parțială a Franței («les responsabilites») în felul în care genocidul din Rwanda, în 1994, s-a derulat fără ca cineva să intervină, însă în acest caz Macron a ținut să sublinieze că «Franța nu a fost complice».

În 1994, sub ochii comunității internaționale, majoritatea locuitorilor de etnie hutu din Rwanda a căutat să extermine și a măcelărit aproape un milion de membri ai minorității tutsi.

La Londra, The Observer, cel mai vechi săptămânal duminical din lume, scrie că „Macron caută un nou start (a reset) în relațiile tulburi ale Franței cu continentul african”. Este vorba mai ales de ceea ce se numește «la Françafrique», vechea Africă a coloniilor franceze, compusă din țările în care și astăzi franceza este limbă oficială și care (poate nu întâmplător, cum subliniază mulți) cuprinde multe din țările cele mai sărace de pe continentul african.

În chestiunea Rwandei, acceptarea responsabilității de către Macron vine însă târziu și doar parțial. Ca un contraexemplu: Belgia, vechea putere colonială a Rwandei, a făcut asta deja în urmă cu 11 ani, când premierul de atunci, Guy Verhofstadt, a cerut iertare Rwandei, fără nuanțe, cum a amintit-o la Bruxelles Le Soir într-un editorial.

Un „acoperiș” la Soci

«La Soci, Putin și Lukașenka fac front comun în fața europenilor», titrează Le Monde. Autocratul lider bielorus a mers să caute ajutor pe lângă Putin, după deturnarea avionului Ryanair și sancțiunile occidentale și, cum o remarcă Le Monde, lăsându-se în mâinile lui Putin, pentru a-și asigura supraviețuirea, Lukașenka a întărâtat apetitul protectorului său.

La München, Süddeutsche Zeitung, titrează doar: “Putin îl sprijină pe Lukașenko cu jumătate de miliard de dolari”.

Presa în țara Melaniei Trump

Dar presa nu are de suferit numai în Bielorusia. În Slovenia, principalul cotidian, Delo, cel mai vechi și cu prestigiu căpătat încă în timpul Iugoslaviei, lansează un apel și un strigăt de ajutor către cititori, după ce guvernul a încetat să mai subvenționeze Agenția națională de presă (Slovenska Tiskovna Agencija, STA).

Or, Slovenia, unde au loc în mod regulat manifestații împotriva guvernului premierului Janez Janša, va fi vitrina Europei până la sfârșitul anului, după ce va prelua, pe 1 iulie, președinția Uniunii Europene de la discreta Portugalie.

Slovenia are privilegiul rar de a prelua președinția UE la puțină vreme după precedenta, în 2008, când, iarăși lucru rar, ba chiar fără precedent, același Janez Janša de astăzi era premier.

Pe lângă faptul că e prieten apropiat al lui Viktor Orbán, Janez Janša mai este și singur politician european care l-a felicitat de îndată pe Donald Trump, chiar pe 4 noiembrie, anul trecut, fără a aștepta rezultatul alegerilor din SUA. Asta l-a făcut atunci pe șeful diplomației UE, Josep Borrell, să intervină deîndată, atrăgând atenția că e nevoie de puțină reținere înainte de a-l aplauda pe vreunul din rivali, mai ales că, iată! a fost aplaudat cel care nu trebuia.

Dar, desigur, Janez Janša este premierul Sloveniei, țara de origine a Melaniei Trump. Cu toate astea, Janša și-a menținut tweetul în care afirma că „e limpede că poporul american i-a ales pe Donald Trump și pe Mike Pence pentru încă patru ani”.

Asta arată mari diviziuni în interiorul clasei politice slovene, care va reprezenta fațada UE vreme de șase luni. „Fiecare se rușinează după rangul său”, a fost atunci concluzia cotidianului sloven Delo.

  • 16x9 Image

    Dan Alexe

    Dan Alexe, corespondentul Europei Libere la Bruxelles, poliglot, eseist, romancier și realizator de filme documentare. 

Vezi comentarii (2)

AntiNostalgia 2 – privind spre viitor

Radio Europa Liberă organizează al doilea sezon: din nou filme documentare, dezbateri și mulți invitați din țară și din străinătate pentru a discuta despre lecțiile trecutului ca șansă de a modela un viitor diferit. Un dialog între generații, la care toată lumea este binevenită

Previous Next

Previous Next

XS
SM
MD
LG