În 2012, când o moțiune de cenzură a făcut să cadă guvernul Mihai Răzvan Ungureanu, decisivă a fost trecerea peste noapte în tabăra opusă a mai multor parlamentari ai Partidului democrat liberal, care era atunci partidul de guvernământ.
Victor Ponta, în acel moment lider al social-democraților, evocă astăzi foarte mândru episodul răsturnării guvernului Ungureanu, în urma căruia
Nu este exclus ca soarta moțiunii de cenzură ce amenință guvernul Viorica Dăncilă să fie decisă tot de către niște traseiști...
el a devenit prim-ministru, uitând însă să menționeze că succesul moțiunii de cenzură s-a datorat unor trădători. Povestea pare să se repete astăzi și nu este exclus ca soarta moțiunii de cenzură ce amenință guvernul Viorica Dăncilă să fie decisă tot de către niște traseiști.
Situația e complicată, orice pronostic este riscant. E posibil ca opoziția să se fi bucurat prematur, anunțând că puterea a pierdut majoritatea în parlament. Fapt este că Viorica Dăncilă a dovedit aptitudini nebănuite în a negocia, ca la piață, voturile deputaților și senatorilor. Există informații despre niște oferte aiuritoare pe care le-ar fi avansat Dăncilă: sume foarte mari de bani sau funcții importante, aducătoare și ele de foloase materiale.
Cum funcționează o moțiune de cenzură? mai multe, aici.
O înregistrare a discursului Vioricăi Dăncilă în fața activului de frunte al partidului, înregistrare pe care revista Newseek România a făcut-o publică, arată cum prim-ministrul îi stimulează pe colegii de partid vorbindu-le despre riscul ca reușita moțiunii să anuleze demersurile pe care le-a făcut PSD pentru a-și subordona justiția. Sunt declarații de o gravitate extremă și nu e de mirare că mai mulți membri ai Consiliului Superior al Magistraturii au cerut să fie sesizată Curtea Constituțională.
Cât de autentice, cât de durabile sunt convingerile unor politicieni am văzut și din trecerile fulgerătoare de la un partid la altul. În urmă cu o săptămână, liderul partidului PRO România, acum în
Faptul că dna Dăncilă e în largul ei când cumpără voturi cu bani și cu privilegii nu trebuie să mire: în definitiv, ea a crescut la școala lui Liviu Dragnea ...
opoziție, ne anunța că doi parlamentari social-democrați au intrat în partidul său. Cu o zi înainte de moțiune, cei doi s-au întors la matcă, invocând motive puerile. O asemenea neseriozitate descalifică un politician. Cât despre Viorica Dăncilă, e de înțeles că se agață cu disperare de putere: în joc este nu numai candidatura ei la președinție ci și soarta partidului în perspectiva scadențelor electorale din anul viitor. Iar faptul că dna Dăncilă e în largul ei când cumpără voturi cu bani și cu privilegii nu trebuie să ne mire: în definitiv, ea a crescut la școala lui Liviu Dragnea.