Linkuri accesibilitate

De Paște cu Kafka în mînă, avid după mișcare


Iurie Gotișan

Jurnalul săptămînal al lui Iurie Gotișan.

Iurie Gotișan, este din 2018 manager atragere investiții și strategic analyst în cadrul Zonei Economice Libere Bălți. Adițional, coordonează și activitatea GISA Group, entitate de analiză operațională, consultanță și dezvoltare strategică.

Născut în 21 iunie 1976 în satul Sadaclia, raionul Cimișlia (la acea vreme), actualmente – Basarabeasca. În 1993, după absolvirea școlii de cultură generală din satul natal, a fost înmatriculat la Facultatea de geografie a Universității de Stat din Tiraspol (cu sediul la Chișinău), de la care în 1998 a obținut o licență în geografie și biologie cu specializare în geografie umană și geoeconomie. Ulterior, a luat un doctorat în economie și politici economice la ASE București, după care a reușit să intre în posesia unui master în științe politice și relații internaționale pe aspecte de diplomație economică la Universitatea Comenius din Bratislava. Iar pe finalul carierei sale științifice să își treacă la CV și un post-doctorat ERASMUS în diplomație și securitate economică, obținut la Academia de Științe Umanistice din Pultusk, Polonia.

Iurie are la activ cca 20 ani de experiență profesională în varii domenii interdisciplinare și multidisciplinare precum economia și științele sociale, analiza strategică și operațională, relații internaționale, diplomație și securitate economică, migrație și afaceri interne, evaluare și dezvoltare strategică, management informațional și de programe. A oferit consultanță pentru așa instituții ca Banca Mondială, Națiunile Unite, Millenium Challenge Corporation (MCC), Comisia Europeană, Agenția FRONTEX sau blocul NATO. În plus, a făcut mai multe stagieri în cadrul instituțiilor academice și de consultanță din Polonia, România, Slovacia, Germania, Belgia, Lituania etc.

În perioada 2002-2012 a fost free lancer pe subiecte social-economice la Radio Europa Liberă/Radio Libertatea, biroul de la Chișinău.

Jurnal săptămînal: Iurie Gotișan
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:11:13 0:00
Link direct

Luni

Ziua își dă startul foarte devreme. Este 3 și 11 minute spre dimineață. O zi care, de fapt, e similară multor altora în care dau bătălii crâncene cu divinitatea eretică la romani - Somnus. Încerc totuși să mă las prins în mrejele zeității păgâne, însă agitația interioară se intensifică și mai mult. Stare de care sunt tentat până la urmă să-mi așez pe policioare activitățile cotidiene, activități pe cari’ le planific să le dau gata săptămâna curentă.

Aceasta se întrevede a fi, cel puțin pentru mine, alegoric vorbind – una destul de „zbânțuită”, în ciuda faptului că mai mult din jumătatea ei sunt zile declarate ca zile libere de muncă. Am beneficiat de un repaos profesional. Însă acest fapt nu se pupă deloc cu feleșagul meu în care inactivitatea, în diferitele ei forme, este aidoma cumplitului dușman de moarte. M-am lăsat într-un final infectat de haosul nocturn, pe care Marele Eminescu îl elogiază astfel ... „Din chaos, Doamne-am apărut și m-aș întoarce-n chaos... Și din repaos m-am născut. Mi-e sete de repaos...”

Ca să nu fac zgomot și să trezesc pe cineva, iau Procesul lui Franz Kafka, roman pe care am început să-l lecturez de ceva timp, dar care nu prea vrea să se lase citit. Inclusiv, din cauza unor neconcordanțe și diferențe cronologice, aspecte care de-altfel se șlefuiesc de tertipurile mele analitice. În cele din urmă, merg pe firescul: punct și de la capăt. Romanul mi-a captat cugetul într-atât de mult, încât abia m-am prins că eram chemat la masă de glasul săltăreț al dulcilor mele fiice.

Este a doua zi de Paști. Tradițional pentru noi, în aceste zile suntem alături de părinți, adunați în jurul mesei cu bucate alese și diverse, precum e obiceiul la noi la moldoveni. Ciocnim haios ouă, ne urăm de sănătate și liniște omenească și venim cu vorbe sufletești pentru ceilalți copii, nepoți și nepoțele, cari’ nu sunt alături de noi acum.

În după amiaza zilei, la îndemnul insistent al fiicelor, ne jucăm în jocul de-a Fazanul. Un joc de abilitate mintală, fapt pentru care noi am luat ca repere de interacțiune orașe și state de pe mapamond. Acesta mă face să-mi amintesc cu mare pasiune de geografie, știință mult îndrăgită si cari’ încerc prin diferite metode să fie dragă și utilă și familiei.

Spre seară mergem la o promenadă prin sat. Copleșiți de amintiri frumoase, realizăm că este aproape ora 10. Așa că ne îndreptăm ușor spre casă.

Marți

M-am trezit cu Kafka-n mână. Îl devorez mult setos de lectură, intrând adânc în descrierile acțiunilor din roman. Mai târziu, am luat un respiro și am ieșit în curte, admirând tandrețea parcelelor din amalgamul de flori pe cari’ și-le crește cu mare dăruire mama-soacră. Ne adunăm cu toții la masa de mic dejun, pe care eu îl numesc chiar MARELE DEJUN, având în vedere încărcătura de bunătățuri culinare ale acesteia.

Am aflat accidental, cum se mai spune „ca pe nepus în masă”, că SOȚIE-mea a avut ieri o înțelegere cu maică-sa ca ziua de azi să fie una plină de piață și cumpărături. Așa că, aparent, mi-am luat rămas bun de la hrana mea literară, savurând-o pe cea alimentară cu deliciile micului-marelui dejun.

Am pornit spre Chișinău, unde peste puțin timp găsim orașul relativ cu puțin transport, respectiv lejer pentru traficul auto. Or, starea dată te face să uiți pentru ceva timp de stresul zgomotos cotidian, stres care-ți macină mințile în aceste timpuri de mare globalizare și ascensiune tehnologică c-abia de mai ținem pasul cu timpul.

Atmosfera negustorească ne absoarbe tot mai mult, femeile pierzându-se în asortimentul potențialilor achiziții, iar eu cu tata-socru schimbam mai multe vorbe inteligente, cum le mai tălmăcește el. Or, cu el chiar am ce tălmăci, fiind omul care a citit la viața lui biblioteci de cărți. Astfel, încet cu încetul, parcă mi se umple golul literar intuit a fi în această zi.

Gata. Cumpărăturile au fost făcute în mare lor parte. Toată lumea este mulțumită și împăcată.

Miercuri

Abia așteptam această zi. Îmi fixasem rigid că va fi plină de mișcare și mult sport. Or, abundența alimentară din aceste zile de Sărbători creștine, coroborată cu puțină mobilitate, mă face și mai mult să fiu avid după mișcare, dar ca și să mai întremez unele sechele de sănătate.

Așa cum medicul mi-a recomandat să nu exagerez și fac mari eforturi, am sărit ca de obicei în piscină. M-am prins cu vederea pe ceasul digital de pe perete. Era opt și șase minute. Am început să înot ușor, fără lua careva pauze... Am aruncat iar privirea la ceasul de perete... Se făcea opt și cincizeci și șase de minute. Elementarele raționamente aritmetice îmi sugerau că am parcurs în jur de 1 km și jumătate de înot constant. Înclin să mă împac cu gândul că nu e rău totuși, ditamai după o revenire la regim de aproape o săptămână...

Revin acasă și ne înglodăm cu soția într-o muncă asiduă de mare curățenie și ordine prin casă, făcând aluzii haioase cu referire la semnificația zilei de 1 Mai - Ziua Internațională a Muncii.

Mai toată ziulica am dedicat-o diverselor amenajări, în particular în odăița fetelor, or maica-sa se ține din tot dinadinsul să le facă o surpriză la întoarcerea acestora din vacanță de la bunei. Seara am căzut ca rupți... Am conectat televizorul pentru a privi vre-un film ceva...Dar starea de oboseală generală ne-a înghițit definitiv... divinitatea somnului a pus stăpânire pe noi.

Joi

Începe ziua de muncă, respectiv săptămâna, în cadrul entității operaționale. Intru în clădirea pustie de lume și, ca de obicei, sunt primul la birou. Așa cum o fac în fiecare dimineață, îmi deschid agenda și-mi notez sarcinile zilnice, dar și unele cari’ mi le-am setat în acea luni dimineață în care somnul nu mă prindea. Colegii obișnuiesc să vină pe la 9, așa ca am timp pentru a-mi schița ceea ce mi-am propus să fac în astă zi.

Deschid computerul și mă afund în proiecțiile unui studiu de fezabilitate, pe care organizația de apartenența căreia sunt actualmente, urmează să justifice toate aspectele pentru manevra unui mare plan investițional pe filiera inovării, cercetării și dezvoltării. Dibuiesc și analizez mai multe forme și căi de activitate operațională a potențialei entități. Simt că pe la ora 1 substanța cenușie nu mai vrea să genereze noi idei, așa că merg să-i dau ceva hrană, respectiv să prânzesc pe undeva ceva.

Revin în birou. Sațietatea prânzului îmi dă o stare de somnolență. Dar trec pesta asta, mă adun și intru într-un alt spațiu de investigație – securitatea frontalieră vs.cea migrațională. Este un domeniu în care am depus multă muncă, inimă și suflet cu ceva timp în urmă. Mai ales că am intenții grandioase, multă dorință și voință de a continua cele începute pe această dimensiune. Doar că la noi deseori voința și dorința sunt secerate, la figurat vorbind, de actori ce se împotrivesc vehement schimbărilor, mai ales celor de sistem. Or, aceștia s-ar ține scai de vorbele proverbului precum că bălăceala în propria-ai spumă, ar fi mai sănătoasă decât simțurile avute după spălarea în ape noi...

Seara îmi dau întâlnire cu un vechi amic și rudă deopotrivă, stabilit traiul și familia la Kiev. Stăm la taclale, care iau turnura mai multor subiecte cum ar fi noul ales președinte al Ucrainei, situația generală din țară la care îi dau careva repere comparative cu cea din Moldova, și în cele din urmă ne refugiem la spiritualitate și divinitate duhovnicească. Pe finalul discuțiilor, conchidem ambii la unison că robotizarea și tehnologizarea asta mare ne fură mult, mult prea mult din comunicarea reală, firească și omenească.

Vineri

Mă trezesc pe la 5 și jumătate, cu o stare de bine și odihnit pe măsură. Odihnit și însetat de muncă. Este 3 mai, Ziua Mondială a Libertății Presei. Cuvinte de grație tuturor profesioniștilor și urări de bine în abilitatea de mânuire a armei ziaristice. Ajung la birou ca de obicei, primul. La puțin timp, șeful intră după mine. Înfățișarea facială a acestuia arată ca va fi o zi cu multe sarcini ad-hocși, aparent, imprevizibile. Intuiția nu m-a dat de gol nici de această dată. Într-un sfert de oră toți am fost convocați în ședință.

Fiecare și-a înșirat succint activitățile de moment și planurile pe termen scurt și mediu. Astea fiind atât pentru săptămâna următoare, care de-altfel se anunță una la fel cu doua zile oficiale de muncă, cât și pentru întreaga lună. Eu mi-am sintetizat verbal la ce etapă sunt cu acel studiu investițional de fezabilitate, precum și alte activități operaționale de cari’ tre’ să mă țin. Toată lumea a ieșit bine dispusă. M-am retras și eu în zona mea de activitate, sesizând la un moment dat că este trecut de ora 13. Am rupt ochii de pe monitor și am mers să-mi sting pofta prânzului. După, am simțit marea nevoie de o plimbare singuratică și intimă.

O sun pe maică-mea. Vorbim despre toate și nimic. Îi spun ca tare-i duc dorul după ineditele ei plăcinte coapte la cuptor... Ea, la rândul, îmi spune ca tare ne mai așteaptă acasă, mai ales că arde de dorul nepoatelor. Mă străpunge o nostalgie feerică de satul natal și casa părintească. Gata. Hotărât. Cât de curând posibil mergem la Sud. Doar vin Blajinii, iar de Blajini, 15 ani la rândul tot mergem la Sadaclia. Avem pentru ce și, important, pentru cine. Fiind luat pe valurile acestor gânduri, abia aștept să finalizeze orarul zilei de muncă.

Ajungând acasă, reiau lectura Procesuluilui Kafka și până nu l-am sfâșiat citindu-l, nu l-am lăsat în pace. Învățătura acestuia ar fi că uneori imprevizibilul îți poate greu afecta cugetul și nu numai.

Totodată, lecția de viață pentru mine, precum spune și un bun amic de-al meu reiterând maxima din Contele de Monte Cristo al lui Dumas, care zice așa: nu uita, „până în ziua când Dumnezeu va deschide în fața omenirii ușa viitorului, înțelepciunea supremă va consta în doua cuvinte - așteaptă și speră”. Dar.... în același timp, „să lupți, să cauți și-nfrânt să nu te lași” (Veniamin Kaverin, „Cei doi căpitani").

XS
SM
MD
LG