Linkuri accesibilitate

Deborah LEVY. Înotând spre casă


Coperta volumului semnat de Deborah LEVY. Înotând spre casă

Un roman a cărui acţiune se învârte în jurul unui poem intitulat Înotând spre casă, prin care tânăra Kitty Finch vreau să-i atragă atenţia (să-l cucerească?!) pe Joe Jacobs, celebrul poet britanic venit cu familia – soţia Isabel, jurnalistă, şi fiica Nina, de 14 ani – & prietenii pe Coasta de Azur franceză, această „poveste excelentă, spusă cu subtilitatea şi tensiunea ameninţătoare ale unui dramaturg veteran” (The Hall Street Journal), Înotând spre casă, de britanica Deborah Levy (n. 1959), Litera, 2019.

Cum acţiunea este foarte dinamică, şi încă povestită din câteva perspective, cu răsturnări bruşte de situaţie – toate ducând spre tragicul deznodământ –, voi alcătui mai degrabă un „tablou cubist” din citate, spre a reda tensiunea unui roman scris cu simt dramatic şi mână de poet:

„Tânăra aceasta este ca o fereastră aşteptând să intre cineva prin ea. O fereastră care (…) era spartă oricum.”

„Cuplurile erau întotdeauna dornice să revină la sarcina de a încerca să-şi distrugă partenerul de-o viaţă, pretinzând în acelaşi timp că nu se gândesc decât la binele lui.”

„…tot ce-a mai putut face pentru a rezista până la capătul zilei a fost să imite o persoană cum fusese ea cândva, dar cine era aceea, cum fusese ea cândva, nu mai părea o persoană vrednică de imitat.”

„A sta lângă Kitty Finch era ca şi cum te-ai afla lângă un dop de şampanie care tocmai sărise dintr-o sticlă. Primul pocnet când ai impresia că a scăpat gazul dinăuntru şi, preţ de o secundă, totul e stropit cu ceva îmbătător.”

„Acestea erau armele lui pentru a o face să tacă pe soţia lui şi a o păstra în viaţa lui, pentru a-şi păstra intactă familia, imperfectă şi ostilă, dar totuşi o familie. Fiica lui era principalul lui triumf în căsnicia lor, singurul lucru pe care îl făcuse corect.”

„– Eu cred că [Isabel] vrea ca fata asta frumoasă şi nebună să-i sucească minţile soţului ei, astfel încât ea să-l poată părăsi în sfârşit.”

„– Am toate cărţile tale în camera mea. Tonul ei fusese cumva ameninţător. Ca şi cum, dacă ea deţinea cărţile lui, şi el la rândul lui îi era dator cu ceva.”

„Era în ea acum, dar el era în ea oricum, asta era ceea ce nu-i putea spune lui, dar îi spusese în poemul ei pe care el nu-l citise…”; şi replica lui Joe Jacobs, poetul de 57 de ani: „– Este necinstit să-mi dai un poem şi să pretinzi că vrei părerea mea, când ce vrei tu, de fapt, sunt motive de a trăi. Sau motive de a nu muri.”

„– Viaţa este un lucru pe care trebuie să-l facă, dar ea [Kitty Finch] nu vrea să-l facă”, ce se mai poate spune după o asemenea formulă?!

O magistrală replică la Bonjour tristesse, de peste la Manche & Lethe! 9 noiembrie ’20

Vezi comentarii

Mai mult

AntiNostalgia 2 – privind spre viitor

Radio Europa Liberă organizează al doilea sezon: din nou filme documentare, dezbateri și mulți invitați din țară și din străinătate pentru a discuta despre lecțiile trecutului ca șansă de a modela un viitor diferit. Un dialog între generații, la care toată lumea este binevenită

XS
SM
MD
LG