Linkuri accesibilitate

Decan reţinut pentru mită | Kalush Orchestra vinde trofeul şi cumpără drone


Kalush Orchestra și trofeul Eurovision 2022, Torino, 12 mai 2022.
Kalush Orchestra și trofeul Eurovision 2022, Torino, 12 mai 2022.

Care au fost principalele știri din presa online în ultimele 24 de ore și ce teme de presă au suscitat cel mai mare interes pe rețele? Aflați dimineața la Europa Liberă. 

Ştirile presei moldovene
Prima pagină cu Iulian Ciocan
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:00 0:00
  • Autorităţile din România, R. Moldova şi Ucraina au semnat un acord istoric privind organizarea traficului pe Dunăre, citim în Newsmaker.md. Potrivit presei locale, întâlnirea de la Galaţi s-a dovedit a fi un succes. Cele trei autorități navale au decis ca din acest moment coordonare traficului spre porturile ucrainene să se facă în comun, prin dialog direct. De acum încolo navele vor intra pe Dunăre într-o ordine prestabilită, în funcție de viteza de operare a porturilor ucrainene, și nu la solicitarea agenților, așa cum se întâmpla până acum.
  • Președinta Maia Sandu a avut ieri o întrevedere cu Ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene acreditați în R. Moldova, scrie Jurnal.md. „Ne-am împărtășit îngrijorările ce țin de segmentul energetic și de creșterea prețurilor, care au efecte negative asupra populației și economiei. Am menționat că, în pofida situației dificile, suntem hotărâți să continuăm reformele în economie și justiție, să construim independența energetică și să consolidăm instituțiile statului, să păstrăm democrația și să urmăm parcursul european al țării”, a menționat Maia Sandu.
  • Un student al Universității de Stat Educație Fizică și Sport a făcut un denunț la CNA împotriva decanului și șefului de catedră al Facultății Kinetoterapie, după ce angajații instituției ar fi pretins de la el o mită de 1.000 de euro, citim în Agora.md. Potrivit tânărului, cei doi i-ar fi cerut banii pentru a-l ajuta să susțină examenele restante, teza de licență, și să oprească procesul de exmatriculare. În baza denunțului, CNA și procurorii anticorupție au pornit o urmărire penală pentru trafic de influență. Astfel, a fost autorizată transmiterea, sub control, a 800 de euro din suma pretinsă, iar cei doi angajați ai USEFS au fost reținuți pentru 72 de ore.
  • După ce Parlamentul a anunţat că directorul Serviciului de Informaţii şi Securitate Alexandr Esaulenco demisionează, încă un şef SIS ee pe cale să îşi dea demisia, scrie Anticoruptie.md. Este vorba de Eugen Rurac, șef al Direcției apărarea regimului constituțional. Acesta ocupă postul de şef interimar al Departamentului Anchetă al Centrului Naţional Anticorupţie, fiind detaşat în funcţia respectivă de la SIS.
  • Observatorii Promo-LEX anunță că au monitorizat desfășurarea alegerilor locale noi în cele 10 localități din țară, unde au avut loc scrutinele pentru funcția de primar și consilier local. Pe parcursul zilei alegerilor, votarea a fost organizată eficient și s-a desfășurat, în general, liniștit, citim în Ziarul de Gardă. Totuşi, Observatorii Promo-LEX au raportat șase incidente. Bunăoară, în perimetrul a 100 de metri a secției de votare 30/24 Lozova s-a înregistrat un caz de agitație electorală, iar în secțiile de votare Ghetlova, Zastînca și Lozova au avut loc patru cazuri de fotografiere a buletinelor de vot.
Temele dezbătute pe reţele în ultimele 24 de ore

  • Pe Facebook, cele mai populare teme, potrivit aplicaţiei de evaluare a impactului CrowdTangle, sunt invazia Rusiei în Ucraina şi noul acord semnat între Serbia şi Gazprom.
  • Cea mai comentată postare pe Facebook e a site-ului Noi.md şi ne spune că Serbia va primi acum gaze de la ruşi la un preţ de 251 de euro pentru mia de metri cubi, pe când R. Moldova achită 919 dolari.
  • O altă postare comentată de pe Facebook e a TV8.md. Deputata PAS, Olesea Stamate, președinta Comisiei juridice, numiri și imunități a Parlamentului, susține că în ultimul timp este întrebată tot mai des de către cetățeni de ce sunt eliberați cei care sunt arestați. Pe pagina sa de Facebook deputata explică: ținerea în arest a unei persoane bănuite, a cărei vinovăție căreia nu a fost încă constatată în instanța de judecată, „este contrară legii și contrară practicii CEDO”.
  • Pe Instagram cea mai vizualizată e o postare TV8.md: Caz șocant în localitatea Biești, raionul Orhei. O fată de 16 ani a fost bătută cu bestialitate de o altă minoră. S-a întâmplat în noaptea de sâmbătă, 28 mai, iar imaginile șocante au ajuns pe internet. Tot pe Instagram citim: Kalush Orchestra, trupa care a câştigat în acest an concursul Eurovision, a vândut trofeul la licitaţie cu 900.000 de dolari şi va folosi banii pentru a cumpăra trei drone pentru armata ucraineană.
XS
SM
MD
LG