Consiliul pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalității a constatat în cea mai recentă decizie că militarul în termen, Marin Pavlescu a fost hărțuit pe criteriul de orientare sexuală. Cazul tânărului a ajuns în atenția publică în noiembrie anul trecut, după ce acesta s-a plâns că a fost șicanat în armată pentru că este homosexual și a anunțat că nu se mai întoarce din concediu pentru a-și continua serviciul militar. Marin Pavlescu crede că decizia Consiliului pentru egalitate este un prim câștig în cauza sa, întrucât în derulare este procesul penal privind presupusa dezertare a tânărului din unitatea militară.
În plângerea examinată de Consiliul pentru Egalitate, Marin Pavlescu a povestit despre atitudinea batjocoritoare și hărțuirea sistematică la care a fost supus în unitate după ce s-a aflat că este gay. Consiliul i-a dat dreptate și a constatat că efectivul brigăzii militare în care era încorporat tânărul a știut despre acțiunile intimidante din partea altor militari, dar nu a întreprins nicio măsură pentru a-l proteja.
În decizia sa, Consiliul pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalității mai relevă că investigația internă pe acest caz, pornită de Ministerul Apărării a fost bazată pe prejudecăți, a fost superficială iar concluzia ei - că nu au fost constatate elemente discriminatorii, este una eronată.
Marin Pavlescu spune că hotărârea consiliului este importantă deoarece confirmă că mărturiile lui corespund adevărului:
„Evident că este un mic câștig, este un plus, adică este doar un început al cazului dat pentru a decide problema și celelalte probleme care sunt legate anume de armată, de comunitatea LGBT și de ceea ce se întâmplă, discriminare. Știți, până acum, toți considerau că eu mint, că eu am inventat asta. Sunt foarte bucuros că într-adevăr se descoperă lucrurile pe care eu nu le-am inventat, ci pe care eu le-am spus așa cum sunt. Luptăm pentru un adevăr.”
Consiliul Nediscriminare i-a recomandat Ministerului Apărării să aplice măsuri disciplinare în privința militarilor care nu au asigurat protecția lui Marin Pavlescu dar și a reprezentanților instituției pentru că nu au investigat eficient plângerea sa, inclusiv, să introducă în sistemul de pregătire profesională subiecte legate de prevenirea și combaterea discriminării. Deciziile consiliul sunt obligatorii, dar pot fi contestate în instanța de judecată.
Într-un răspuns oferit Europei Libere, Ministerul Apărării ne-a informat că instituția a luat act de recomandările consiliului și că majoritatea sunt puse în aplicare începând cu luna ianuarie. Deși anterior, ministerul preciza că ancheta internă nu a stabilit existența intimidărilor pe motiv de orientare sexuală a tânărului militar, acum precizează că „în privința persoanelor care se fac vinovate de acest incident au fost dispuse măsuri disciplinare, inclusiv destituiri din funcție.”
Ministerul apărării și-a atras mai multe critici din partea activiștilor pentru drepturile omului pentru felul în care a gestionat cazul ostașului Marin Pavlescu. Tânărul spune că ieșirea sa publică l-a făcut vulnerabil în fața prejudecăților existente în societate, dar convingerea sa este că numai astfel se poate obține respectarea drepturilor:
„Un anume procent din populație, aflând de cazul meu, eu sunt sigur că ei au căutat pe net și s-au informat sau măcar au citit ce înseamnă să fii o persoană homosexuală. În societatea noastră sunt mai mulți oameni homofobi, din păcate. Eu spun asta din proprie experiență, că eu am fost numit cu cuvinte urâte în spațiul public, am primit foarte multe mesaje și chiar primesc mesaje de amenințare și de ură pe rețelele de socializare. Dar pot să spun că nu este toată lumea, este un procent care acceptă persoanele așa cum sunt și se informează, cât de cât.”
Decizia Consiliul pentru egalitate nu reprezentă un punct final în cazul lui Marin Pavlescu, pentru că acesta nu a revenit în armată după concediu, făcându-se potențial vinovat de dezertare. Avocata tânărului, Doina Ioana Străsteanu sugerează că lucrurile sunt încă neclare:
„Procesul penal privind presupusa dezertare, la moment, nu știm ce se întâmplă. Eu am depus un demers să mă informeze, pentru că nici eu, nici clientul meu nu am primit nicio citație. Am primit răspuns că el este în procedură, și atât. S-au scurs aproape patru luni și procuratura nu ne citează cel puțin să fie audiat clientul meu.
Codul Penal al Republicii Moldova prevede că dezertarea se pedepsește cu o amendă între 42 și aproape 47,500 lei sau cu închisoare de până la 5 ani. Militarul care însă părăsește unitatea pentru prima oară, având argumentul unor împrejurări grele este eliberat de răspundere penală. Potrivit avocatei, în cazul lui Marin Pavlescu, calificativul de dezertare este neîntemeiat, pentru că acesta nu a revenit la oaste din cauza tratamentului umilitor și discriminatoriu la care era supus.