Linkuri accesibilitate

Declarații de război înainte de turul doi


Parma, Italia - 1 noiembrie 2020
Parma, Italia - 1 noiembrie 2020

Minutul electoral semnat de Vasile Botnaru.

Dacă nu erau suficiente motivele de gâlceavă și divizare a societății, mai na-vă unul – cică „electorat paralel”. Adică diaspora, cea care în primul tur de scrutin a umplut pestelca presupusului favorit cu bile negre. Ceea ce l-a și determinat să anunțe războinicul verdict că cetățenii moldoveni stabiliți peste hotare habar nu au de preocupările electoratului de acasă, cel autentic, cum ar veni. Adică, fiicei mele, stabilite la Paris, nu-i mai pasă dacă sunt sănătos, dacă am ceva în frigider și dacă sunt calde caloriferele? Dar cine, mă rog neavoastră, afirmă asta? Tocmai cel care merge cu Mercedesul prin arătură? Cel care abia de a reușit să recolteze a treia parte din voturile oamenilor neplecați încă în străinătate? Cel pe care l-au ignorat alți 1,5 milioane de oameni sictiriți de impostura boierinașilor care nu doar că nu se pricep să împartă omenește puținii bani din vistierie, dar mai și fură ca în codru, ca în faimoasa pădure domnească cunoscută pentru aranjamente vânătorești?

După ce au stors ravacul din pensionari, ultima lor speranță au rămas pădurarii. De ce pădurarii? De-atâta.

Cine l-au sfătuit pe cel mai guraliv demnitar din stat să se stropșească la oamenii din diaspora, i-au dat blende riscând să-l arunce în gol din turnul de fildeș al palatului prezidențial. Pentru că fiecare a doua bunicuță din galeria socialiștilor, fie că e de pe la nordul împletitor de mături, de pe movilele de argilă de la Nisporeni, ori din mica stepă găgăuză, zic fiecare a doua are copii și nepoți în Italia, Irlanda sau prin Canada. Lor le-a declarat război comandantul suprem, taman înainte de turul doi.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG