În cazul lui Vasiloi, sancțiunea disciplinară este valabilă nouă luni, timp în care există „restricții materiale și de promovare în funcție”.
De asemenea, ministrul va cere miercuri, la ședința Guvernului, demisia secretarului de stat responsabil de elaborarea politicilor de siguranță și ordine publică din cadrul Ministerului de Interne.
ne-am încadrat în termenul legal cu privire la investigații și acte administrative
Într-o conferință de presă, ministrul a explicat că rezultatele anchetei interne privind incidentul de pe aeroport au fost prezentate cu întârziere pe motiv că procuratura a inițiat, în paralel, un dosar. „Noi ne-am încadrat în termenul legal cu privire la investigații și acte administrative”, a precizat Efros.
Potrivit ministrului, ancheta a scos la iveală un „management defectuos și dotarea insuficientă” a sectorului Poliției de Frontieră de pe aeroport.
„Lipsește și modul de coordonare în situații de criză și modul de asigurare a securității Aeroportului Internațional Chișinău, ultimul document fiind neactual, din 2013”, a spus Efros.
Te-ar putea interesa și: După atacul de la Aeroport, polițiștii de frontieră vor face cursuri de pregătire antiteroristă
O parte din vină ar purta-o fostul concesionar al aeroportului, Avia Invest, pentru că „nu și-a onorat obligațiunile din domeniul de securitate”. Mai exact, compania „nu a amenajat spații specializate pentru intervievarea persoanelor cărora nu le-a fost autorizată intrarea în țară și nu a instalat turnichete, uși de acces între cabinele de control a documentelor”, potrivit ministrului.
Pe 30 iunie, un bărbat de 43 de ani din Tadjikistan, care venise de la Istanbul, a fost reținut pe Aeroportul Internațional Chișinău, după ce i s-a refuzat intrarea pe teritoriul R. Moldova pe motiv că nu și-a putut explica scopul vizitei. În timp ce era transferat în zona sterilă pentru a fi deportat, el a sustras arma unui polițist de frontieră și l-a împușcat mortal pe acesta și pe un agent din securitatea aeroportuară.
Rănit în timpul asaltului forțelor speciale, atacatorul a decedat în spital peste câteva zile. Cadavrul lui a fost repatriat în Tadjikistan. Fost angajat în structurile Ministerului Afacerilor Interne, el a fost implicat în răpirea unui bancheri în țara sa natală.