Linkuri accesibilitate

Democrația are nevoie de eroi obișnuiți


Provocarea fundamentală a perioadei de după 1989 a constat în găsirea unui consens moral-politic la nivelul societăților postcomuniste. Turnura istorică din 1989 trebuie înțeleasă și ca renaștere a civismului. Timothy Garton Ash rezumă transformarea acelui an astfel: „Printr-o combinație de revoltă populară și negociere la nivelul elitelor, prizonierii au devenit prim-miniștri și premierii au devenit prizonieri” (The Magic Lantern).

Cu alte cuvinte, în toată această evoluție, idealurile învinse în etapele revoluționare anterioare sunt recuperate prin triumful societății civile. De exemplu, Václav Havel scria în eseul Anatomy of Reticence (Anatomia reticenței), acolo unde polemiza cu mișcările pacifiste din Europa de Vest (care preferau să fie unilateral concentrate pe critica sistemului liberal-capitalist, ignorând total nu numai diferența calitativă dintre acesta și cel comunist, dar și abuzurile celui de-al doilea) că ultima țară care a ocupat o alta în Europa nu a fost America (SUA), ci URSS.

Havel afirma atunci că pacifismul benign, naiv, dar în ultimă instanță autoparalizant este un aliat ideologic al comunismului. El nu are sens în momentul în care drepturile politice ale membrilor unei societăți sunt cvasi-inexistente: „Fără un cetățean liber, demn și autonom nu pot exista națiuni independente și libere. Fără o pace internă, pace între cetățeni și între cetățeni și stat, nu pot exista garanții pentru o pace internațională. Un stat care ignoră voința și drepturile propriilor cetățeni nu poate oferi nicio garanție că va respecta voința și drepturile altor popoare, națiuni și state”.

Pe aceeași linie, Ken Jowitt considera, într-un articol din 2001 („Weber, Trotsky and Holmes on the Study of Leninist Regimes”, în Journal of International Affairs), că principala provocare pentru regimurile leniniste și, implicit, fundamentalul eșec al acestora au constat în incapacitatea de a crea un corp de cetățeni care să se regăsească în valorile acestora. Societățile țărilor est-europene au fost într-adevăr integrate în sistem prin intermediul politicilor de incluziune și al practicilor neotradiționaliste, dar această regimentare (Gleichschaltung) a provocat mai degrabă o generalizare a disimulării decât a apartenenței și identificării.

Ralf Dahrendorf a definit excelent această problemă prin formula „cetățenii în căutarea unui sens”. Aceasta este provocarea libertății, deoarece, așa cum afirma eminentul politolog germano-britanic, „societățile închise nu sunt durabile. Ele exercită totuși o atracție fatală asupra celor care nu suportă tensiunile libertății”. Revoluțiile din 1989 și-au îndeplinit poate cea mai importantă funcție: au provocat prăbușirea regimurilor leniniste și le-au permis cetățenilor țărilor din fostul bloc sovietic să-și creeze propriul destin (self-empowerment). Este vorba așadar aici despre reconstituirea și regândirea categoriei de cetățean.

Aceasta este ideea nouă propusă de revoluțiile din 1989. Luptele care s-au desfășurat în postcomunism au gravitat fundamental în jurul noțiunii de civic: totul a fost și este legat de modul în care definim noțiunea de cetățean. Au urmat după aceea două drumuri: cazurile în care revoluțiile din 1989 au reușit versus cele în care acestea au fost temporar deturnate sau chiar negate, avortate și interzise.

Într-adevăr, societățile postcomuniste nu sunt perfecte. Dar, pentru a relua o idee a lui Adam Michnik, ele sunt formate din oameni de rând și sunt caracterizate de conflicte „normale”. Tocmai din acest motiv, o societate nu trebuie să renunțe la propriile norme etice în numele unor iluzii politice. Așa cum spunea și Jowitt, pentru a supraviețui și prospera, democrația are nevoie de eroi obișnuiți...

Contradicția și paradoxul democrației constau în aceea că, „fără eroism, virtuțile publice nu pot fi menținute. Ele se deteriorează treptat, rezumându-se la un calcul egoist al intereselor proprii sociale, economice și politice. Individul este înlocuit de ego. Totodată însă, eroul carismatic disprețuiește, de fapt este incapabil să evalueze democratic slăbiciunile oamenilor de rând” (vezi Ken Jowitt, „Forward—In Praise of the Ordinary”, în Adam Michnik, Letters from Freedom).

Vezi comentarii (1)

Acest forum a fost închis
XS
SM
MD
LG