Mult înaintea justiției, bunul-simț sugera că ideea unei conspirații Trump-Rusia e o bazaconie și că această idee aberantă a fost inventată pentru a justifica eșecul neașteptat al Democraților la alegerile din 2016. Căci e de bun simț să crezi că zecile de milioane de alegători care l-au votat pe Trump nu sînt niște creduli sărmani cu duhul, vânturați în voie de Rusia. La fel cum ipoteza după care Rusia are mijloace demonice omnipotente care prostesc, dintr-un foc, zeci de milioane de oameni ține de zona fantasticului ieftin. Evident, Rusia s-a amestecat în alegeri, adică s-a amestecat iar, în alegeri, așa cum a făcut-o la toate alegerile majore din statele occidentale. Dar ideea după care, de data asta, rușii au decis câștigătorul sau că îl au la mâă e ridicolă.
De ce au mușcat, totuși, atâția oameni și organizații de vârf, din această legendă grosolană. Aici e problema. Căci nu e vorba de credulitate sau naivitate înșelată. Tot ansamblul media, politic și cultural s-a înscris, de la bun început, voluntar, într-un uriaș efort de negație și anulare a rezultatului alegerilor. De unde știm? Din simplul fapt, că aparatul s-a pus în mișcare fără să simuleze, măcar o clipă, dubiul sau îndoiala. Campania a pornit de la verdict. Pe parcurs, în doi ani și jumătate de minciuni, exagerări și lipsă de onestitate, credibilitatea acestor instituții a fost abandonată complet. În special presa, a lăsat de-o parte orice pretenție de corectitudine și s-a transformat în mașină de propagandă și presiune. Persoane și mărci de calibru și-au sacrificat reputația și continuă același joc. În parte, pentru că nu mai au cale de ieșire, în parte pentru că suferă de o gravă și tot mai răspândită boală morală: disprețul față de ceilalți. Lumea politică oficială și așa zisele elite universitare, de presă și artsitice au lichidat deja chestiunea democrației reale ajungând la concluzia că opinia exprimată prin vot de oamenii comuni e riscantă și, cel mai adesea, prostească. Blocul elitar are tot mai mult convingerea că nimic important nu trebuie lăsat în voia electoratului de rînd. De aici similitudinea frapantă între efortul de a răsturna alegerile americane din 2016 și tentativa înverșunată de a anula rezultatul referendumului care a scos Marea Britanie din UE. În ambele cazuri, actorii și argumentele sînt aceleași. Lumea de sus a politicii, opiniei și culturii susține că votul a fost o eroare și că eroarea a fost provocată de manipulări, minciuni și dezinformare. Treptat, credința în democrația electorală și curajul pe care îl presupune viața după normele democratice au scăzut și au devenit, chiar, o povară de lepădat. Cei ce conduc știu mai bine și, dacă știu mai bine, nu ar trebui să se încurce cu opiniile ignoranților care vin la vot. Pericolul crește și, poate, remediul ar trebui să fie reintroducerea responsabilității în viața publică. Astfel, într-o epocă în care opiniile incorecte rasial, sexual sau ideologic sînt taxate sever prin excludere, ar fi interesant de știut: cine și cum va fi făcut responsabil de avalanșa de calomnii, dezinformare și presiune anti-democratică din cazurile Trump și Brexit? Vor proceda giganți ca Twitter, Facebook sau Google așa cum procedează, de regulă, în cazul radicalilor și conspiraționiștilor? Vor fi închise conturile celor ce au propagat fără încetare teoria conspirației Trump-Rusia? Vor fi denunțați cei ce au afirmat deschis și repetat inferioritatea mentală a alegătorilor americani și britanici? Vor fi excluși din viața publică autorii care și-au asigurat cititorii și telespectatorii că țara lor e condusă de un trădător sau împinsă la ruină de o bandă de falsificatori care vrea să discrediteze UE? Mai mult ca sigur, nu. Căci judecata stă în mâna celor ce se fac vinovați de asemenea rătăciri. O mare parte din mass media și, în genere, elitele conducătoare au o funcție de control pe care o consideră necriticabilă și de care se folosesc pentru a promova o agendă extremă: propria putere. Ne apropiem, din păcate, de observația că dușmanul cel mai redutabil al democrației crește în interior.