Linkuri accesibilitate

Deriva lui Elon Musk și cum Anglia a devenit țara cu cele mai mari inegalități din Europa de Vest


În timpul unei greve a avocaților penaliști din Manchester, 27 iunie, 2022.
În timpul unei greve a avocaților penaliști din Manchester, 27 iunie, 2022.

In Marea Britanie, sistemul medical se află în pragul colapsului, după ce asistentele, asistenții și alt personal medical (the nurses) au dat guvernului un ultimatum până joi, anunțând că nu vor ceda dacă nu se inițiază negocieri în vederea unei substanțiale creșteri salariale.

The Observer (cel mai vechi săptămânal duminical din lume, apare fără întrerupere din 1791) scria încă de ieri că miniștrii caută modalități pentru a oferi personalului medical o sumă de bani prin plăți unice forfetare, dar că vor refuza să meargă mai departe de asta.

Colegiul Regal de Asistență Medicală (Royal College of Nursing, RCN) a avertizat pe un ton dur că vor fi „tot mai multe spitale și tot mai mulți asistenți care vor lua parte” la greve pe parcursul lunii ianuarie, cu excepția cazului în care miniștrii dau înapoi până joi.

La fel, The Sunday Mirror scrie că premierul Rishi Sunak a primit un ultimatum, care e de fapt de doar 48 de ore, pentru a opri de pe acum grevele din ianuarie ale personalului medical.

La Paris, Le Monde analizează în numărul de astăzi impasul în care se află Regatul Unit: «Neputincios să lupte împotriva inflației, guvernul britanic refuză în continuare să cedeze cererilor de creștere a salariilor, în timp ce un val de greve masive lovește Regatul Unit. O situație care reflectă marea slăbiciune a liderilor politici: gări goale, metrouri rare, programări medicale anulate și ambulanțe de negăsit. De la anii lui Thatcher încoace, Regatul Unit n-a mai văzut un val de greve de o asemenea amploare, atât de multe încât expresia shakespeariană „iarna vrajbei noastre”, folosită odinioară pentru grevele în masă din 1978-1979, este iarăși omniprezentă. Peste 1 milion de muncitori britanici se pregătesc să înceteze munca până la sfârșitul anului, într-o mișcare generală începută pe 12 decembrie și menită să satisfacă cerințele salariale, în fața inflației care a atins în noiembrie 10,7% pe ultimul an (6,2 % în Franța).

Este vorba de muncitorii feroviari, poștali, vameși, lucrătorii cu bagajele, cărora li s-au adăugat și asistentele Serviciului Național de Sănătate (NHS) – în grevă pentru prima dată de când s-au organizat sindical – și urmează probabil medicii și profesorii în ianuarie.»

Țara cu cele mai mari inegalități din Europa de Vest

«Pe măsură ce Regatul Unit, devenit cea mai inegală societate din Europa de Vest, se scufundă în recesiune, iar 3 milioane de britanici se zbat să-și plătească facturile la energie, pe când “băncile alimentare” se înmulțesc, guvernul de la Londra pare blocat într-o ideologie care pledează pentru un stat minim, tinde să-i învinovățească pe cei dezavantajați pentru soarta lor, favorizându-i însă pe privilegiați și arătându-se în același timp neputincios să limiteze impactul inflației», rezumă Le Monde.

Premierul Rishi Sunak (care e aproape miliardar și de două ori mai bogat decât regele Charles) insistă însă că totul e din vina sindicatelor și a “stângii”, într-un articol scris de el și publicat în tabloidul Sun on Sunday. Premierul spune că sindicatele „provoacă mizerii și dificultăți pentru milioane de oameni” și evidențiază „grevele din transport, în special” ca fiind „programate, cu cruzime, ca să lovească de Crăciun”.

Dar până și foarte liberalul săptămânal The Economist scrie despre “straniul caz al prăbușirii Marii Britanii”. In același timp, The Economist laudă Franța (“The French exception”) pentru felul în care își administrează rețeaua de centrale nucleare, având se pare suficientă energie pentru toată iarna (în vreme ce Germania a căutat până recent să-și închidă definitiv toate centralele nucleare producătoare de energie).

Corupția în Parlamentul European: un misterios spion marocan în centrul anchetei

Tot Le Monde se ocupă de evoluția anchetei (anchetelor, de fapt) în cadrul afacerii de corupție care zguduie de mai bine de o săptămână instituțiile europene.

După rețelele de influență ale Qatarului din Bruxelles, ancheta este acum interesată de cele ale Marocului. Și mai ales de identitatea unui om: Mohamed B., un agent al serviciilor secrete marocane (DGED), deja identificat de Paris într-un alt caz, dar niciodată prins.

Odată cu dezvăluirile despre „Qatargate” și ancheta dusă de instanțele belgiene în acest caz de corupție și spălare de bani în care sunt implicați membri ai Parlamentului European, apare o nouă certitudine: trebuie să vorbim de acum și despre un „Marocgate”.

Persoana aflată în centrul rețelei de corupție europarlamentare nu pare însă a fii grecoaica (socialistă) Eva Kaili, despre care s-a tot vorbit, ci fostul europarlamentar socialist italian Pier Antonio Panzeri, fondatorul unei ONG cu numele (nici măcar în zeflemea) Fight Impunity, care pare a fi fost o rotiță esențială în reciclarea banilor primiți din Qatar și Maroc pentru a interveni în Parlamentul European favoarea acestor două monarhii islamice. Un anchetator belgian care a făcut revelații ziarului italian La Repubblica îl prezintă pe Panzeri drept „un adevărat pericol pentru echilibrul nostru democratic”.

La Repubblica explică în această dimineață cum funcționau conturile secrete, finanțate din afară, ale acestei ONG italiene instalate lângă Parlamentul European și cum organizația “umanitară” a fost creată doar pentru a face să circule banii.

«Le Ong? Ci servono per far girare i soldi»… «ONG-urile? Folosesc doar pentru a face să circule banii», spune un asistent parlamentar italian, Francesco Giorgi (iubitul grecoaicei Eva Kaili) arestat și interogat în cadrul acestei afaceri de înaltă corupție și spălare de bani.

«Un pact secret»

Potrivit anchetatorilor, Fight Impunity și liderul acesteia, Panzeri, au primit mari sume de bani din Maroc, prin intermediul unui diplomat, Abderrahim Atmoun, actualul ambasador al Marocului în Polonia. Potrivit publicațiilor belgiene Knack și Le Soir, tocmai prin intermediul acestui Atmoun a putut Panzeri să încheie, în 2019, „un pact secret” cu Direcția Generală de Studii și Documentare (DGED), serviciul marocan de spionaj și informații externe.

Și La Repubblica, în Italia, aduce elemente noi în cazul Qatargate. De pildă, cum s-a făcut ca UE să renunțe să mai ancheteze în legătură cu un software numit “Pegasus”, folosit de serviciile secrete marocane pentru a spiona în interiorul Comisiei Europene.

Pe frontul de est nimic nou… dar se extinde

Tot în Italia, La Stampa scrie despre cum, în Caucaz, Azerbaidjanul, profitând de faptul că Rusia e ocupată în Ucraina, blochează acum aprovizionarea cu gaze și toate căile de comunicare cu exteriorul ale enclavei armene Karabah (l'autoproclamata Repubblica dell’Artsakh, scrie La Stampa, dându-i numele armean: Arțah.)

Literalmente total izolată, autoproclamata și muntoasa Republică Arțah se află în pragul unei catastrofe umanitare. Apărătorii drepturilor omului din Armenia trag un semnal de alarmă: „Este vorba de un genocid planificat, mai sunt doar câteva zile: interveniți până nu este prea târziu”.

Un rus luat la oaste după ce a încercat să vândă o haină pe internet

La Londra, The Daily Telegraph scrie, cu multe anecdote, despre derivele recrutării din Rusia lui Putin.

Oficiali militari ruși îi păcălesc pe tineri să se înroleze în armată, dându-se deseori drept potențiali cumpărători pe site-urile de anunțuri clasificate, doar pentru a-i prinde pe tinerii care vând, înmânându-le ordinele de recrutare.

Un tânăr din Moscova, care își spune Alexei, a povestit astfel că a invitat un cumpărător să vină să-și ia o jachetă de iarnă pe care el o pusese la vânzare pe Avito, cel mai popular site de anunțuri clasificate din Rusia.

“Cumpărătorul” a propus să vină personal la locul de muncă al lui Alexei.

„Doi bărbați au intrat și mi-au arătat actele de identitate: Comitetul de anchetă al districtului Koptevo”, a declarat Alexei pentru site-ul Zona, referindu-se la unitatea principală de anchetatori din cartierul nordic al Moscovei.

„Au spus: — „Am venit să te luăm.”

La începutul acestei luni, presa rusă a raportat un alt incident care implica site-uri de vânzări-cumpărări: un tânăr care oferă servicii de reparații de telefoane mobile a fost contactat la începutul lunii printr-un alt site, de către o femeie care se dădea drept o potențială clientă.

Când a mers în întâmpinarea clientei, omul a dat de un bărbat și de o femeie care l-au încătușat imediat și s-au identificat drept polițiști, relatează Novaia Gazeta, principalul ziar rus de opoziție.

Musk vs. Musk: obsesia miliardarului pentru Twitter îi fragilizează succesul industrial

In sfârșit, Le Monde mai scrie despre cum imaginea lui Elon Musk și a mărcii Tesla s-a deteriorat sub efectul multiplelor controverse declanșate de miliardar în urma preluării rețelei de socializare Twitter. Acțiunile Tesla au pierdut 60% de la începutul anului, iar investitorii apără o reorientare asupra producătorului auto.

Potrivit unui studiu Yougov, percepția mărcii a devenit negativă în SUA în luna noiembrie. Potrivit institutului Morning Consult, atât republicanii cât și democrații aveau o imagine foarte favorabilă despre Tesla în ianuarie: opiniile pozitive au depășit acum opiniile negative cu 31 de puncte. Această rată s-a prăbușit la 26,5 puncte pentru republicani și, mai ales, s-a prăbușit la doar 10,4 pentru democrați. În discuție, comportamentul lui Elon Musk de când a preluat controlul Twitter la sfârșitul lunii octombrie.

Noul proprietar nu se comportă ca un manager neutru al platformei Twitter. El nici măcar nu are atitudinea unui șef tradițional din mass-media, ci caută să-și împingă insistent agenda politică. Musk are ieșiri imprevizibile în toate direcțiile, împotriva curentului woke, împotriva lui Joe Biden, a băncii centrale americane, sau împotriva politicii anti-Covid-19.

Toate aceste izbucniri distrug reputația Twitter și fac să scadă veniturile din publicitate, fără ca nimeni să știe unde îl va duce pe miliardar această luptă. (E cunoscut și episodul închiderii temoporare a conturilor Twitter ale unor jurnaliști care îl criticau.)

Musk sondează Twitterul pentru a decide dacă să demisioneze.

Scrie Le Monde: «Născut în Africa de Sud, Elon Musk nu poate pretinde în niciun caz la președinția Statelor Unite, dar acest libertarian de cincizeci de ani a devenit unul din principalii actori politici din dreapta spectrului politic american. Republicanii se bucură de cruciada lui anti-woke, pe când stânga îl detestă. — „Suspendarea aleatorie a conturilor jurnaliştilor nu face decât să sporească tensiunea în jurul tău. Fă o pauză și mai pune jos telefonul”, l-a îndemnat deputata Alexandria Ocasio-Cortez.

În acest timp, europenii plănuiesc să interzică Twitter cu totul în UE.»

Deocamdată, Elon Musk sondează iarăși Twitterul pentru a decide dacă nu cumva el ar trebui să demisioneze. „Să plec oare de la conducerea Twitter? Voi respecta rezultatele acestui sondaj”, întreabă el într-un tweet postat duminică, oferind utilizatorilor să răspundă cu „da” sau „nu”. Este „cea mai recentă întorsătură în ceea ce a fost o perioadă tumultoasă pentru companie, de la sosirea” miliardarului, „în urmă cu șapte săptămâni”, notează Wall Street Journal. Într-un alt tweet, la scurt timp după aceea, Musk a adăugat: „Așa cum se zice, ai grijă ce-ți dorești, pentru că s-ar putea s-o primești”.

  • 16x9 Image

    Dan Alexe

    Dan Alexe, corespondentul Europei Libere la Bruxelles, poliglot, eseist, romancier și realizator de filme documentare. 

XS
SM
MD
LG