La sfârșitul lunii aprilie, guvernul rus a lansat o campanie amplă de „educație patriotică” destinată tinerilor ruși. Una dintre componentele campaniei a fost deschiderea expoziției „Nazismul Obișnuit” (din engleză Ordinary Nazism) în cadrul Muzeului Victoriei de la Moscova.
Expoziția apelează la memoria Holocaustului pentru a aduce atrocitățile naziste în prim-planul conștiinței tinerilor și pentru a face legătură directă cu războiul din Ucraina.
Totodată, ministerul rus al Educației a anunțat modificări în programa școlară, făcând materie obligatorie pentru copiii de 7 ani așa-numita istorie patriotică. Ministerul a pus la dispoziție și un ghid cu explicații și răspunsuri cu privire la invazia din Ucraina, în care li se cere profesorilor să le spună elevilor că în Ucraina nu e război, ci o operațiune specială pentru pace.
Eforturile ample de promovare a educației „patriotice” urmăresc să-i încurajeze pe tineri ruși să simtă responsabilitatea pentru țara lor, să-i pregătească să-și „apere patria-mamă”, să le sporească interesul pentru trecut și să-i facă mândri de eroii lor istorici.
„Educația patriotică în Rusia exista chiar și până la începerea războiului din Ucraina, și în continuare aceasta pare ridicolă. Acum este mai accentuată, și mai absurdă. Copiilor din grădinițe li se spune despre litera „Z”, li se prinde la piept panglica „Sfântul Gheorghe”; Elevilor li se vorbește la școală despre peninsula Crimeea, sugerându-se că este parte din Rusia. Cu elevii mai mari se vorbește deja în termeni de ideologie politică”, spune Egor Feodorov, jurnalist independent din orașul Zarinsk, din sudul Rusiei, aflat acum cu o bursă la Praga.
Egor, care spune că nu crede că va reveni în Rusia, își amintește de perioada când, cu mândrie, purta uniforma militară, pe vremea când era elev. Își amintește și de nenumăratele vizite ale veteranilor de război, și de laudele pe care le primeau aceștia pentru eroismul de care au dat dovadă în lupte.
Egor mai adaugă că „educația patriotică” de la o vârstă foarte fragedă transformă copiii, iar ulterior adulții, în cetățeni supuși sistemului.
În școlile din Rusia, profesorii încearcă să găsească abordări diferite, în funcție de vârsta copiilor Celor mici li se dau sarcini simple, cum ar fi desenarea și colorarea panglicilor bicolore sau jocuri prin care se grupează, construind astfel forma literei „Z”.
Copiii mai mari scriu scrisori soldaților ruși de pe frontul ucrainean, în special soldaților care provin din orașele sau regiunile lor, și colecteaz pachete de îngrijire pe care le trimit acestora.
În ceea ce privește tânăra generație, aceasta se împarte în două tabere. Pe de-o parte sunt cei care au o atitudine ignorantă și dezinteresată față de situația politică din țară, iar pe de altă parte sunt tinerii activiști, cu o conștiință „trează”.
„Avem o generație tânără de activiști care sunt mai vocali, mai interesanți, care până nu demult se solidarizau cu cei care îl susțineau pe Alexei Navalnîi. Dar după ce aceste grupări au fost categorizate drept organizații extremiste în Rusia, și de facto au încetat să existe, toți acei tineri au început să se regrupeze. Unii au venit în echipa deputaților independenți, alții din contra încearcă să-și creeze propria identitate politică, candidând la alegerile municipale. Dar sunt unii activiști care în general refuză să se mai implice în viața politică, spunând că nu vor să joace un joc ale cărui reguli se schimbă fără știrea lor.”
Jurnalistul mai spune că activiștii vocali din Rusia înțeleg că orice fel de manifestații publice împotriva războiului vor fi pedepsite de către autorități. Astfel, o parte dintre ei au găsit o strategie diferită - în loc să se revolte public, au ales să susțină și ajute armata ucraineană fie prin donații materiale, fie prin implicarea în diferite organizații neguvernamentale.
„Noi suntem generația pierdută a secolului XXI. Are loc un război pe care noi nu l-am putut împiedica și trebuie să-l conștientizăm și asumăm. Lecțiile din trecut au rămas total neînvățate. Și probabil, misiunea mea și a întregii mele generații este să ne rezolvăm propriile probleme, pe cele ale țării... și peste 150 de ani să nu ne mai întoarcem aici.”
Egor recunoaște că deși în prezent generația tânără are acces la nenumărate resurse media independente și nu e limitată doar la canalele media controlate de stat, în continuare, cei mai mulți dintre tineri aceștia constituie o parte importantă a susținătorilor guvernului de la Moscova.
