Anul trecut, în august, cu multe luni înainte de a deveni președinte, Joe Biden a luat poziție împotriva liderului autocrat de la Minsk, Aleksandr Lukașenka, poreclit „ultimul dictator al Europei”. Tocmai începuseră marile manifestații în întreaga Bielorusie (Belarus), iar dizidenții fugiți în Polonia sau în Lituania vecine cereau Europei și SUA să ia poziție.
Cum a constatat-o Washington Post, Donald Trump rămăsese vreme îndelungată ciudat de mut în legătură cu represiunea de la Minsk, lucru în concordanță cu complezența lui (soft spot) pentru tirani și dictatori. În schimb, Joe Biden a reînnoit și întărit de îndată sancțiunile deja existente asupra regimului lui Lukașenka, în special asupra unor mari firme ale statului.
Iată însă că ieri, constată Washington Post, regimul de la Minsk a luat măsura nemaiauzită de a deturna un avion de pasageri și de a-l forța să aterizeze pentru a aresta un foarte tânăr dizident bielorus, jurnalistul Roman Pratasevici.
În Franța, Le Figaro rezumă toate detaliile: avionul, aparținând firmei Ryanair, zbura de la Atena la Vilnius, în Lituania. La bord, agenți secreți prezenți printre pasageri au simulat un incident, pretextând pericolul unei bombe, iar un avion militar de tip MiG-29 a abordat aeronava Ryanair, forțând-o să aterizeze la Minsk, unde dizidentul a fost arestat, împreună cu iubita lui care îl însoțea!
Pavel Latușko, un lider al opoziției bieloruse, a postat pe Twitter că atunci când avionul Ryanair a redecolat din Minsk, lipseau din el Protasevici și iubita lui, dar și patru cetățeni ruși, probabil cei care au simulat alerta cu bomba la bord.
Reacțiile n-au întârziat: de îndată, ieri, regimul a fost acuzat de „piraterie” și „terorism internațional”. Protasevici este administratorul contului Nexta-Live de pe platforma Telegram, care a relatat pe larg despre protestele de după alegerile prezidențiale din august anul trecut, alegeri despre care opoziția și Occidentul insistă că au fost fraudate.
Temându-se de urmările represiunii, Protasevici și colegul său, Stepan Putilo au fugit din țară. În octombrie, Putilo, împreună cu mai mulți activiști din Belarus, a primit Premiul Saharov 2020 al Parlamentului European.
La Bruxelles, șefa Comisiei Europene Ursula von der Leyen a calificat de îndată atitudinea guvernului de la Minsk drept un “comportament scandalos și ilegal”. Secretarul de stat SUA, Antony Blinken, a anunțat că Washingtonul dorește o anchetă internațională și coordonează îndeaproape un răspuns împreună cu UE, Lituania și Grecia. Secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, a recomandat la rândul lui țărilor UE să evite spațiul aerian bielorus.
Le Figaro îl citează pe premierul polonez Mateusz Morawiecki, care vorbește de un act de “terrorism de stat”. Mai ales că Protasevici solicitase azilul politic în Polonia, țară UE, iar el acum a fost practic răpit, alți cetățeni UE au fost amenințați în aeronava abordată de un avion de luptă, iar jurnalistul sechestrat riscă ani lungi de temniță (12 ani, scrie Le Figaro). Ba chiar, șefa opoziției bieloruse, Svetlana Tihanovskaia, a postat pe Twitter că jurnalistul dizident riscă pedeapsa cu moartea.
De altfel, un pasager citat de cotidianul grec I Kathimerini a spus că „atunci când pilotul Ryanair a anunțat că avionul va fi forțat să aterizeze la Minsk, Protasevici a început să tremure și să spună că îl așteaptă pedeapsa cu moartea”.
La Londra, Financial Times scrie despre “furia” liderilor UE, care se reunesc astăzi în regim de extremă urgență pentru a lua măsuri în urma acestui act de piraterie aeriană fără precedent, care constă în deturnarea unui avion zburând între două țări ale UE și în folosirea de mijloace militare (un avion de luptă) împotriva unor cetățeni UE. Liderii vor solicita măsuri precise și din partea Organizației Internaționale a Aviației Civile (International Civil Aviation Organization, ICAO).
Televiziunea pe internet a opoziției bieloruse, instalată în Polonia, Belsat, scrie că “ordinul de a deturna avionul a fost dat personal de Lukașenka”, ceea ce dovedește că el e gata să încalce orice regulament internațional.
Lukașenka, constată Washington Post, le arată astfel dizidenților că nu sunt în siguranță nici în UE, apărați de azilul politic, ba chiar nici în văzduh. Același cotidian estimează însă că măsuri mai dure împotriva Minskului, deși necesare, vor complica peisajul în perspectiva întâlnirii viitoare, cu contururi încă neclare dintre Biden și Putin, spre care Lukașenka se va întoarce acum pentru protecție.
Este revelator de altfel că, deși presa de opoziție din Rusia, precum Kommersant, face din deturnarea avionului Ryanair principalul titlu al zilei, cotidianului Kremlinului, Rossiiskaia Gazeta abia dacă acordă o scurtă știre gravului incident.
“O operațiune stupefiantă”, care arată că “simțindu-se apărat de Putin, Lukașenka este gata de orice pentru a reprima opoziția”, remarcă New York Times.
Dar The Economist amintește că principalii demnitari bieloruși, inclusiv Lukașenka, sunt deja supuși multor sancțiuni internaționale, după violențele comise împotriva manifestanților la sfârșitul anului 2020:
“E dificil să se facă mai mult, deoarece Rusia – unde Putin continuă să-l sprijine pe omologul său autocrat – poate să facă ineficace sancțiunile economice ale Occidentului, furnizând Minskului valută și materii prime și ocupându-se de puținele sale exporturi”, analizează The Economist. “Bielorusia este deja un stat paria și nu are mare lucru de pierdut”.
Un «Rambo» belgian ridiculizează armata
Despre un alt tip de terorism scrie în Belgia Le Soir. De altfel, întreaga presă belgiană are de mai multe zile ca principal subiect cazul militarului de extrema dreaptă dispărut Jürgen Conings. Militarul, din forțele de elită și greu înarmat, a devenit o vedetă pe rețelele sociale, prin felul în care a scăpat tuturor cercetărilor armate, ba chiar a stat câteva zile pitit undeva într-o pădure, într-o rezervație naturală, precum Rambo.
Jürgen Conings e un militar cvadragenar de extremă dreaptă, adept al teoriilor conspiraționiste de tip QAnon și care și-a anunțat dorința de a-l ucide pe principalul virolog al țării, Marc Van Ranst.
Foarte popularul tabloid belgian La Dernière Heure pune întrebarea cum de a fost posibil așa ceva. Însă întreaga presă internațională scrie de mai multe zile despre asta, de la cotidianul francez Le Monde la The Guardian, în Marea Britanie, care îl citează pe fugitiv spunând că el refuză "să trăiască într-o societate condusă de politicieni și virologi".
Subliniind legăturile lui Conings cu extrema dreaptă, The Guardian precizează că militarul era supravegheat pentru asta de OCAM, biroul belgian anti-terorism. Presa se întreabă însă ce căuta un asemenea om în armata belgiană. Mai ales după ce el ceruse pe Twitter adresa virologului Marc Van Ranst, întrebând cine știe unde locuiește acela.
"Cum de a fost posibil?"
"Belgia caută un militar de extrema dreaptă înarmat, care urmărește să-l asasineze pe virologul vedetă al țării", titrează El Mundo. Cotidianul spaniol se oprește pe parcursul în armată al lui Jürgen Conings, subliniind că toată lumea se întreabă " cum de a fost posibil ca el să funcționeze în cadrul armatei, când se afla sub urmărire specială de mai bine de doi ani". "Era cunoscută simpatia lui pentru grupările de extrema dreaptă, deoarece el face parte din cei circa treizeci de miliari vizați de o anchetă", se întreabă El Mundo. "Omul formula foarte des amenințări, dar a fost lăsat să umble cu armament greu".
El Mundo îl menționează și pe virologul Marc Van Ranst, pe care îl compară cu expertul american Anthony Fauci. "Marc Van Ranst este o figură bine-cunoscută, extrem de popular, mai ales în Flandra". "Știe să facă să râdă publicul, având mereu glume bune și o largă garderobă de pulovere bălțate." Menționând că virologul se află acum sub protecția poliției, El Mundo explică cum Van Ranst este atacat des de mulți dintre cei care neagă existența virusului, sau care îl văd vinovat pe el de măsurile de carantină stricte adoptate în Belgia.
"Un trăgător de elită al armatei belgiene vânat de ai lui în condiții care fac să înghețe sângele", scrie în Olanda De Telegraaf. Cotidianul din țara vecină trece în revistă armele regăsite în mașina fugarului și subliniază că acesta reprezintă un mare pericol, fiind gata de orice și cărând, se pare, un întreg arsenal, printre care și aruncătoare de grenade.
Nimic nou pe frontul pandemiei
Pe planul pandemiei, lucrurile par a se aranja în întreaga Europă, mai puțin în Marea Britanie, pentru Boris Johnson. The Guardian anunță ultima ofensivă împotriva acestuia a fostului său consilier și „spin doctor” Dominic Cummings, care acum se răzbună printr-o cascadă de revelații din ce în ce mai compromițătoare pentru Johnson.
Ultima este aceea că guvernul nu a avut de la început niciun plan serios împotriva pandemiei și că rata ridicată a infecțiilor ar fi putut fi evitată, însă Boris Johnson și ceilalți membri ai guvernului au mizat, fără să se sprijine pe vreun studiu științific, pe o imposibilă imunitate colectivă, „herd immunity” (imunitate „de turmă”), presupusă a putea fi atinsă în mod natural dacă virusul e lăsat să se răspândească în populație.
„Un plan ratat în mijlocul haosului”, este cum îl citează cotidianul conservator The Times pe Cummings.
Vendetta albaneză și „Aprilie spulberat”
În sfârșit, fiind weekend lung de Rusalii prin partea aceasta a lumii, multe ziare nu au ieșit astăzi, sau au apărut cu articole de „human interest”. Astfel, Le Monde republică un mare articol despre vendetta în Albania. Este vorba de familiile albaneze, în special din nordul muntos, care au continuat, după căderea comunismului, să practice vendetta potrivit vechiului cod numit Kanun, în care răzbunarea joacă un mare rol, cod redactat de miticul prinț Lekë Dukagjini.
Am mai scris și eu despre asta: deseori, cum se știe din literatura de specialitate, s-a și pierdut urma motivului inițial al vendettei. În acele societăți tradiționale care practică vendetta ritualică, esența dușmăniei colective pare firească. Poate chiar trebuincioasă, un soi de liant social, frăție în crimă colectivă încă necomisă, dar necesară simbolic, trebuind inventată acolo unde lipsește.
Putem chiar imagina și înțelege înțelepciunea legiuitorului care codifică mitul și pedeapsa pentru a putea canaliza pulsiunile gloatei păstorite. Ah, ce dușmănii virile și necesare trebuie să fi existat între aglomerațiile de păstori greci ce urmau să devină cetăți, fiecare cu graiul ei, ba chiar cu scrierea ei, folosind într-un anume fel propriu anumite semne scrijelite pe oale și batjocorindu-i pe neoamenii din cătunul vecin. Sau eterna ură dintre romani și albani, -- răpirea sabinelor, oh oroarea sacră a bărbaților acelor descoperind că femeilor lor fuseseră - și că erau pe cale de-a fi încălecate și terfelite de – sămânța lor grosolană.
Acel cod Kanun, în Albania, despre care scrie Le Monde, a reglat vreme de secole toate aspectele vieții cotidiene, în afara oricărei influențe a statului, fie el otoman sau, în a doua jumătate a sec. XX, comunist.
Deseori bătrânii satului intervin pentru a media într-o dispută, iar înțelegerea se bazează pe cuvântul dat, nescris, pe ceea ce se numește besa.
Codul penal albanez consideră însă vendetta, chiar dacă respectă regulile Kanunului, ca pe o crimă cu premeditare.
Ismail Kadaré a scris despre asta un roman tulburător: „Aprilie spulberat”.
