Linkuri accesibilitate

Despre curajul și fricile moldovenilor


La Drochia

La sfârșit de săptămână, Valentina Ursu discută cu locuitorii de la Drochia și cu activistul Valeriu Pașa.

Ani la rând, cercetările sociologice arată că lucrul de care se tem cel mai tare moldovenii este războiul. La fel, ei se tem de sărăcie, prețuri mari, boală, șomaj. La toate acestea se mai adaugă și frica de a spune ce gândești. De ce frica este mai contagioasă decât curajul la moldoveni? Căutăm răspuns la acest sfârșit de săptămână.

Despre curajul și fricile moldovenilor
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:34:24 0:00
Link direct

* * *

Oamenii cu care am discutat la Drochia spun că ani buni frica și slugărnicia au stârnit aplauze, iar curajul și inteligența nu prea. Unii cu jumătate de voce, alții mai hotărâți cred că a avea curaj presupune atât a crede în schimbare, chiar dacă cei din jurul tău, într-un fel sau altul, îți spun că nu se va schimba nimic, cât și a te ridica după ce ai căzut. Iată ce cred drochienii despre curaj, trădare și frică.

– „Toți suntem fricoși.”

Europa Liberă: De ce această frică?

– „Că nu-i nicio lege, nimic. Partidul Democrat a fost trădător, de când îi știu, toată vremea ei au trădat.”

La Drochia
La Drochia

Europa Liberă: Dar patrioți?

– „Patrioți? Aceștia care încep acum, iaca s-au apucat oleacă, poate vor face oleacă de lege. Îi Maia Sandu, Andrei Năstase... Eu cred într-înșii, că poate ceva va ieși. Reforma au s-o facă Maia Sandu și cu Andrei Năstase, aceștia vor să facă ceva.”

Europa Liberă: Și cetățenii?

– „Și cetățenii tot, dacă se vor apuca de lucru.”

Europa Liberă: Cine-i curajos și cine-i fricos astăzi în Moldova?

– „Curajoasă-i Maia Sandu și toată echipa dumneaei. Și-i bine că e așa, mergem înspre bine.”

Europa Liberă: Dar ce curaj a manifestat Maia Sandu?

– „Toată viața s-a luptat. De când ea se luptă? Știți cu cine.”

Europa Liberă: Dar în societate astăzi vedeți mai mulți oameni curajoși sau mai mulți oameni fricoși?

– „Cred că astăzi se simte o creștere a numărului celor care au curaj. Avem exemple și aici acasă, dar exemple foarte multe avem în diasporă, de fapt, acolo unde este floarea națiunii noastre, că au fost nevoiți să plece oamenii, oamenii nu că au plecat de bine...”

Europa Liberă: Ei deseori au fost considerați trădători.

– „În niciun caz nu trebuie să-i socotim trădători. Mulți dintre ei au avut de suferit din cauza și situației social-economice, dar probabil și din faptul că nu au putut să mai sufere atâta nedreptate și atâta fariseism în rândurile clasei politice.”

Europa Liberă: Despre curaj și frică la moldoveni, ce puteți spune?

– „Suntem o națiune care suntem fricoși, nu știm a cui suntem și nu știm ce vrem.”

Europa Liberă: Cum apare curajul?

– „Curajul apare când omul e luptător și poate lupta până la urmă.”

– „Eu am fost și rămân adeptul unui ideal foarte frumos, nobil și firesc, pentru care trebuie să dai dovadă de curaj. Aceasta este Unirea, să revenim la Patria-mamă acolo și împreună cu întreg neamul să ne asigurăm prosperitate, progres economic, social.”

Europa Liberă: Alți semeni de-ai Dvs. ar spune că au curaj cei care zic că Moldova trebuie să fie mai aproape de Rusia.

– „Sunt încă o parte... Eu îi socot rătăciți, oameni care pun pe același cântar interesele materiale cu cele spirituale, naționale, care nu se pot compara niciodată. Mulți spun că „am copii acolo sau eu am un loc de lucru”, dar asta-i cu totul altă problemă. Noi astăzi avem reprezentanții Basarabiei care lucrează în zeci de țări ale lumii și fiecare nu pune problema că să ne unim cu Statele Unite ale Americii; problema firească se pune acolo unde, într-adevăr, ești un neam, ești o limbă, o istorie, o cultură. Și probabil lipsa curajului la unii se datorează lipsei de cunoștințe, nu cunosc istoria adevărată, nu au citit. Asta este calea cea dreaptă, prin cunoașterea adevărului. Adevărul este cel care învinge ipocrizia și nedreptatea.”

Europa Liberă: Despre curaj la moldoveni vorbim. Când sunt curajoși?

– „Îs curajoși când au cu ce trăi, au cu cine. Dar cu așa sărăcie... Cum să fii curajos cu o pensie de 1.800 de lei? Cu ce să trăim la țară, că avem un pepene acolo și o pătlăgică?...”

Europa Liberă: În acești 28 de ani de independență a Republicii Moldova, cine au avut curaj și cine au fost patrioți?

– „A fost curaj. Iaca când a fost aista care rus, cum îi spune, care a fost la conducere, iaca, el ne-a mărit pensia...”

Europa Liberă: Voronin?

– „Voronin. Când a fost Voronin, ne-a mărit pensia, dar să nu ne-o fi mărit Voronin, da’ ei numai obeșcesk (promit). Ce ne măresc cu 4 lei, 7 lei? Ce asta-i pensie? Ian ei să trăiască cu pensia asta. De ce nu se gândesc și la lume? Trei bănci delaolaltă au furat, iaca trădarea unde-i. Și zic că ei nu-s vinovați...”

– „Și nimeni nu știe nimic ce se întâmplă și unde au dispărut banii, cu toate că ei toți știu ce acolo se face.”

– „Ei, nu știu...”

– „Care au fost la conducere, luați-i de la început și până la sfârșit, au trădat nu numai țara, dar și toată lumea asta, tot poporul moldovenesc.”

– „Când ei încep a grăi acolo, apoi nu știi pe care să-l crezi în primul rând. Să-i iei pe toți delaolaltă, cam toți au furat și când să întoarcă... Cine trebuie să întoarcă? Copiii noștri și nepoții și strănepoții că acestea îs cheltuieli și trebuie de întors înapoi numaidecât, nu știu la ce o să iasă țara noastră. Cred că o să iasă la o greutate tare mare.”

Europa Liberă: Dvs., cetățenii, aveți curaj atunci când vin politicienii și vă cer votul să le spuneți ceea ce gândiți despre ei?

– „Avem curaj, avem curaj să le spunem! Dar când vin ei? Ei vin la noi să ne întrebe pe noi? Pe cine întreabă? Nu întreabă pe nimeni, fac ce vor ei, s-aleg pe cine vor ei și gata. Asta-i toată treaba.”

Europa Liberă: Pe cine ați pune în lista celor curajoși?

– „Pe cine aș pune în lista celor curajoși? Trebuie să mă gândesc...”

Europa Liberă: Dar în lista celor trădători?

– „Îs foarte mulți și trădători. Vor posturi bune ca să primească bani buni, să aibă cu ce trăi bine. Și au curți, case, au și în România, și în alte țări. Dar noi? Aiști tineri iau și cumpără câte o căsuță vai de dânșii. Cum să trăiască? De ce nu fac pentru lume măcar cât de cât? Ei au nevoie de dânșii să aibă vile, să aibă kvartiri (apartamente) o grămadă și case prin alte țări și ce-i dintr-aiasta?”

– „Alegătorii au fost trădați mereu de politicieni, că spun una și fac alta.”

– „Când intră la conducere, gata, ei uită de noi.”

Europa Liberă: Ce viitor are Moldova și cine face viitorul?

– „Un viitor foarte rău. Viitorul cine să-l facă? Trebuie să-l facă lumea și conducerea.”

– „Noi viitor avem, dar n-avem bun. Și eu vă spun cinstit, eu să mai fie alegeri, eu nu mă mai duc niciodată în viață. Moldoveanul care ia bani și se duce la votare tot îi trădător, că el nu trebuie să se ducă și să gândească că dacă îmi dă 100 de lei mă duc. Eu niciodată nu m-aș duce, chiar să-mi dea 100 de lei și să-mi dea și 1.000 ca să mă duc să votez pe cine vor ei, eu m-aș gândi așa: n-am, las’ să nu am, dar nu mă mai duc eu pentru 1.000 să mă vând.”

– „Ne-au adus la sapă de lemn și omul se duce, că el îi nevoit să ia suta ceea.”

– „Sărăcia îl face ca să se ducă să voteze.”

– „Sărăcia i-a făcut când s-au dus la Chișinău și au șezut ei în corturile celea, sărăcia pe om l-a pus și el s-a dus și a luat cei 500 de lei.”

– „Îi umilință, dar omul n-are ce face, că el cu o sută de lei... Asta îl ține la viață, altfel n-are cu ce trăi omul, moare de foame.”

Europa Liberă: Credeți că acolo au fost cei mai săraci?

– „Oamenii care au fost puși de dânșii.”

Europa Liberă: Dacă ați fi Dvs. în fruntea Republicii Moldova, ce ați face? Credeți că nimeni nu v-ar numi trădător, toți v-ar spune că sunteți patriot?

– „Dacă aș lucra cinstit, eu gândesc că nu m-ar numi, că niciodată în viață nu m-aș gândi să fur. Că de ce să trăiesc chiar în milioane? Cum noi facem să ne ajungă și o târâim de la lună până la lună?”

Europa Liberă: Și credeți că ați împăca toată lumea ca să vă zică că sunteți patriotul adevărat al Moldovei?

– „Poate și n-aș împăca toată lumea, că lumea-i multă, nu-i unu-doi și eu i-aș împăca, dar într-un an, doi, trei lumea ar vedea cum se lucrează, ar vedea cum nu se fură, lumea ar simți. Eu vreau să știu care n-are vile prin străinătate, care n-are atâția bani puși în cont, în bănci prin America și prin alte țări. Vreau să-i văd pe acei care n-au, dacă el n-are pe nicăieri, numai aici în țară, da, el nu-i trădător.”

– „O trebuit să le ia toată averea și să pună banii înapoi de unde i-au luat, să-i impună, să le ia averea și să pună banii înapoi la lume.”

– „Dacă unul fură o găină sau acolo ceva îl închide pe câți ani de zile? Îi dă vreo trei ani, dar unul dacă a furat miliarde nu-l dau la închisoare...”

Europa Liberă: Când au fost curajoși, când au trădat moldovenii în 28 de ani de independență?

– „Pentru bani s-au trădat moldovenii, tot s-a furat, tot s-a pierdut, totul numai pentru bani. Plahotniuc cu bani și-a câștigat tot și la urmă de-amu vedeți ce a ieșit? A văzut ce-i pătărania și a șters-o din țară. De ce? Că a văzut că el de-amu n-are unde, lumea oleacă s-a mai încurajat și, poftim, rezultatul. De ce a fugit el? A fugit că-i trădător, iaca de ce.”

Europa Liberă: Dar el a zis că dl Dodon ar fi trădat interesele țării.

– „Aici sunt multe. Dacă să le luăm, apoi, ehei, îs tare multe... Ei, dar Dodon la urmă a cedat și vedeți că merge vorba că vrea cu Rusia el. Dar Maia Sandu ce a spus? Europa! Și Europa trebuie să fie!”

Europa Liberă: Dar Dvs. ce ziceți?

– „Pentru Europa, se înțelege. Eu, de fapt, dacă să luăm așa drept, ar zice și pentru Europa, și pentru toți mahalagiii să trăim bine, că în mahala unde te duci? Ajungi la mahalagiu și ar trebui cu toți să fie bine, dar mai mult cu Europa.”

Europa Liberă: Vorbim despre curaj și trădare la moldoveni. Când au fost curajoși și când au trădat?

– „Curajoși au fost când făceau demonstrații în Chișinău, dar trădare îi acum.”

Europa Liberă: Cine pe cine a trădat?

– „Năstase. De ce a iscălit el la APCE ca Rusia să revină? De ce a iscălit el? Nu trebuia să facă lucrul acesta.”

Europa Liberă: Asta ce-i?

– „Trădare! Că noi l-am votat pe dânsul și dacă l-am votat pe dânsul, el trebuie să ne apere ale noastre drepturi și interesul nostru, al poporului nostru.”

Europa Liberă: Dar în acești 28 de ani de când s-a proclamat independența, au fost politicieni curajoși?

– „Pe Maia Sandu o consider un om curajos, o consider o femeie care poate să conducă țara, care are „своё я” (eul său) sau cum se spune, care poate să dea „otpor” (ripostă) cuiva în Parlamentul acela. E o femeie care poate să facă ceva, numai dacă n-ar încurca-o Dodon și cu Năstase. Și îi doresc succes să conducă țara și să facă să fie și mai bine.”

Europa Liberă: Dar cetățeanul simplu când are curaj?

– „Să vă spun când are curaj? Când îi beat! Când poate să aibă curaj cetățeanul simplu? Când îi beat, că atunci el vorbește și nu-și dă seama ce vorbește, atunci el spune tot ce are pe limbă și atunci el îi curajos, dar dacă se trezește, de-amu îi pare rău ce a făcut...”

Europa Liberă: Frica uneori e cea care domină sentimentul omului?

– „Daaa, în mare măsură! Puțini îs oamenii care dovedesc frica.”

Europa Liberă: Dar ce înseamnă să trăiești cu frică?

– „Să trăiești cu frică înseamnă să nu trăiești. Trebuie să înfrunți frica, să-i dai „otpor”, cum se spune pe rusește...”

Europa Liberă: Ripostă.

– „Ripostă la frica asta trebuie să-i dai, dar nu fiecare poate așa ceva să facă.”

Europa Liberă: Are viitor Republica Moldova?

– „Dacă nu ne vom uni cu rușii, apoi avem, dar dacă ne unim cu Rusia, n-o să avem. Ne ducem înapoi undeva la 20-30 de ani, dacă ne unim cu Rusia.”

Europa Liberă: Dar lumea trăiește cu această frică ca Moldova să se apropie de Rusia?

– „Vedeți că aici îi împărțită în tabere țara noastră. Și sunt care au frică, dar sunt care n-au frică; sunt care vor înspre Rusia, dar sunt care vor înspre Europa. Eu consider că toate ajutoarele din Europa ne vin și noi trebuie să ne tragem încolo, dar au frică că noi o să ne unim cu România. Înțelegeți? Lumea are frică că noi o să ne unim cu România. Puțină lume înțelege adevărul, iată multă lume îi manipulată – că a fost așa românul, că românul a fost așa, că românul a fost..., dar asta nu-i adevărat. Tatăl meu a făcut armata la români și el niciodată n-a spus că cineva l-a obijduit ori ceva i-a fost. V-am spus doar, eu îs unionist și sunt care mă înțeleg pe mine.”

Europa Liberă: În acești 28 de ani de independență s-a manifestat curaj? Și cine l-a manifestat?

– „Sunt foarte mulți curajoși și sunt sigură că sunt și patrioți, sunt și oameni care țin la pământul acesta.”

Europa Liberă: Cine sunt aceștia?

– „În primul rând, Maia Sandu, Andrei Năstase, este la „Antimafie” Sergiu Mocanu. Îmi place de dânsul, că el spune în direct, dar sunt unii care se dau cum îi politica îndată trec în alt partid. Uite pe aiștia nu pot să-i văd în ochi.”

Europa Liberă: Dar politicieni trădători cine au fost și sunt?

– „Plahotniuc, în primul rând, Șor și toți din partidele lor. Toți îs trădători, nu pot să zic că este vreun om cinstit acolo, dacă și-au ales această cale. Moldovenii, așa ni-i nația noastră, cam trădători suntem. Frate cu frate sunt foarte mulți care nu trăiesc bine, se dușmănesc, da’ de prieteni, da’ de cumătri nici nu mai vorbesc, rar când se ajută unul pe altul. Eu socot că o să-și dea seama lumea că trebuie să meargă pe cale dreaptă, trebuie să aibă încredere în conducerea care este acum.”

Europa Liberă: Confruntarea asta dintre dl Dodon și dl Plahotniuc a făcut ca unul pe altul să se învinuiască de trădare.

– „Dl Dodon tot s-a mutat dintr-un partid în altul, a trădat și el și acum l-a învinuit pe dl Plahotniuc că el a fost pentru federalizare, dar amândoi în cârdășie au fost. Nu știu la ce au să ajungă mai departe că s-au pornit tare bine, dar îs din partide diferite PSRM și ACUM. Nu cred că mult o să dureze parteneriatul. Aș vrea să meargă pe o cale dreaptă.”

Europa Liberă: Calea dreaptă care e pentru Republica Moldova?

– „Calea dreaptă e spre Europa. Asta e! Altă cale nu văd.”

Europa Liberă: Vorbim despre curaj și frică la moldoveni. Când îs curajoși și când îs fricoși?

– „Noi suntem fricoși toată viața. Eu spun cinstit, eu ce am de spus, spun și vsio (gata). Fiecare trăiește cu soveste (conștiință), lumea care-i nahalinaia (obraznică), îi nahalinaia de la început.”

Europa Liberă: Dar dacă vine politicianul îi spuneți ce păcate are și unde a greșit ori vă este frică?

– „Konecino (desigur) o să ne fie frică, noi nu știm nimic despre acești care vor la vlasti (putere). „Hai, votați-mă pe mine, că eu...” Dar el poate a furat miliarde și cum să-l votezi pe dânsul? Hai, spuneți-mi.”

Europa Liberă: Trebuie să fiți informată.

– „Da, trebuie să fiu informată.”

Europa Liberă: Vorbim despre curaj și frică la moldoveni. Când îs curajoși, când îs fricoși?

– „Fricoși... Regimul acesta care a fost la conducere, Partidul Democrat și toți îs fricoși, toți vorbesc în șoaptă. Acum parcă se simt mai liber, lumea altfel se simte, a prins la curaj. Eu personal, de pildă, simt libertatea.”

Europa Liberă: Dacă ați avea o foaie albă în fața Dvs. și ar trebui să-i puneți pe trădători și pe patrioți pe această listă, ce nume ați trece?

– „Trădători? În primul rând, Șor, Plahotniuc, că ei au fugit din țară, „borsetka”... Guvernul îmi place, oamenii care lucrează în Guvern acum cred că au să facă față – Maia Sandu, Andrei Năstase, Dodon, măcar că lumea atâta l-a criticat, dar eu văd că a dat dovadă de curaj până la urmă. Dodon nu-i președintele meu, dar în orice caz pentru ce a făcut și sper că în viitor o să fie mai bine și o să aibă curaj și n-o să se întoarcă înapoi.”

Europa Liberă: Dar cetățenii au curaj atunci când se întâlnesc cu politicienii, mai ales când vin și cerșesc votul, să le spună în ochi ce gândesc, ce cred?

– „Puțini sunt din aceștia care au curajul de a spune și lumea nu-i informată cum trebuie. Vedeți acum canalele acestea ale dlui Plahotniuc de dimineață până seara tot aceeași transmit.”

Europa Liberă: Moldovenii au curaj?

– „Nu, nu, degeaba trăim noi.”

Europa Liberă: De ce nu-s curajoși?

– „Pentru că nu-i țara pentru noi. Noi suntem prăpădiți.”

Europa Liberă: Când sunt curajoși și când au frică moldovenii?

– „Moldoveanul știți cum îi? Ca un vierme pe care l-a mâncat tot de-amu și el a căzut de-amu și moare moldoveanul. Că așa-i legea, așa-i conducerea. A fost. Nu știu amu ce o să facă Maia.”

Europa Liberă: Dar în 28 de ani de independență, cine au fost politicieni curajoși?

– „Comuniștii au fost cei mai buni. Nu era atâta banditism cum e acum.”

Europa Liberă: Dvs. sunteți o persoană curajoasă?

– „Așa și așa. Când am mâncat și-s sătulă, îs curajoasă, dar dacă îs flămândă, apoi mă culc și dorm.”

Europa Liberă: Dar aveți curaj să-i spuneți politicianului ceea ce credeți despre el?

– „Dar de ce să nu-i spun? Ce o să-mi ia mersul? Spun tot ce este! Au furat țara pe un capăt, s-au dus cu vagoane cu bani, au fugit din țară. Și iacă-tă lumea șede, și iaca cum se vinde, pentru un leu aici șed și în soare încă, nu așa. Așa-i frumos, așa-i bine? Nu s-au gândit la omul acela. Măi, ia și tu, că ești la conducere, și eu să fiu acolo, aș lua, dar așa, oleacă, și pentru lume să fie, și lumea să fie sătulă. D-apoi așa cum?...”

Europa Liberă: Când îs curajoși și când îs fricoși moldovenii?

– „Când au ce le trebuie, apoi îs curajoși, că ei muncesc și fac, dar fricoși că ne temem să ridicăm glasul, că nu ne ajunge pensie și noi de-amu tăcem și suntem...”

Europa Liberă: Dar de ce tăceți?

– „Că suntem bătrâni și noi n-avem nicio putere.”

– „Dar cine te ascultă?...”

– „Tineretul s-a dus și n-are cine să ne ajute, n-are cine să ne ajute.”

Europa Liberă: Dar mereu trebuie să lupți pentru drepturile tale, pentru idealurile tale.

– „Trebuie să luptăm, dar nu putem lupta.”

– „Ca să luptăm să fie bine, trebuie să luăm ciocanele, furcile și din Parlament afară pe cei care au fost până acum, dar noi așa nu putem face. Și o grămadă de bani acolo s-au scurs și-i tot de pe spinarea noastră, a omului care muncește cu două mâini, săracul, și are copii și copiii tot trebuie ajutați.”

Europa Liberă: Cum vedeți viitorul Moldovei peste 10 ani?

– „Așteptăm de la Maia Sandu. Să vedem ce va mai face ea. Și Dodon aista bidon și cu Plahotniuc, că ei au mâncat dintr-o bucățică și-s toți tâlhari acolo. Îs toți tâlhari! Încă de Maia nu pot să spun nimic, că nu știu. Dacă nu va fi un an de zile acătării, apoi trebuie dată afară, dacă va face treabă – meargă mai departe.”

– „O înaintăm, dacă o să facă bine...”

Europa Liberă: Pe cine?

– „Pe Maia, pe Maia! Dacă o să facă și o să fie liniște și bine, să aibă lumea cu ce trăi, o înaintăm mai departe.”

– „De ce amu s-a scumpit lumina și gazul? De ce?”

Europa Liberă: Vorbim despre curaj și frică la moldoveni, când îs curajoși, când au frică.

– „Când dorm îs curajoși, când nu dorm îs fricoși. Fiind atâtea sute de ani sub turci, sub ruși, n-au de unde fi curajoși ei. Tot timpul au îndeplinit ordinele cuiva, tot timpul țineau de zicala ceea: „Capul plecat sabia nu-l taie”. Și fricoși, și nu curajoși.”

Europa Liberă: În 28 de ani de independență, care vor fi sărbătoriți acum la 27 august, dacă ar fi să puneți pe o listă numele celor curajoși și numele trădătorilor, pe cine ați trece pe aceste liste?

– „Din cei curajoși i-aș numi pe Dumitru Matcovschi, Grigore Vieru, Leonida Lari, Lidia Istrati...”

Europa Liberă: Când s-a iscat neînțelegerea asta între Igor Dodon și Vladimir Plahotniuc, s-au învinuit unul pe altul că ar fi trădători, pentru că ar fi propus federalizarea Republicii Moldova. Dvs. ce ați înțeles? Cine din ei a fost adevăratul trădător și cine patriot?

– „Cred că trădător ar fi Dodon, fiindcă din anii precedenți când guvernarea precedentă a pus condiții Federației Ruse să-și scoată trupele și armamentul de pe teritoriul Moldovei, rușii clar că nu-i aveau bine la vedere pe democrați. Noi tot timpul pe parcursul anilor am cerut scoaterea trupelor și armamentului de la Cobasna, scoaterea trupelor rusești și s-a găsit totuși un prim-ministru care a cerut de la Organizația Națiunilor Unite, de la tribună, să scoată trupele Federația Rusă. Și-i clar că lor nu le convin așa patrioți și chiar același președinte, pe care mulți îl numeau „rață mută”, dar era de ajuns el o singură dată să se întâlnească cu Vladimir Putin și să-i spună direct că noi suntem independenți și avem poziția noastră și oamenii mai mult timp au să-și amintească de dl Nicolae Timofti decât de acești care grăiesc mult, adică „rață mută” și rață care grăiește mult, care măcăiește mult.”

Europa Liberă: Dvs. aveți curaj să-i spuneți politicianului când trădează și când calcă pe greblă?

– „Eu îs om în vârstă, viața mi-am trăit-o și în genere socot că nu trebuie să ne temem. Dacă ne temem și nu le spunem în față, înseamnă că ei socot că ei îs drepți și noi suntem proști. Trebuie de spus lucrurilor pe nume și poate vor înțelege că nu-s ei buricul pământului și cei mai deștepți și pot să ne calce în picioare cum vor ei.”

Europa Liberă: Viitorul Moldovei cum îl vedeți?

– „În componența României.”

* * *

Despre frică și curaj au vorbit trecătorii întâlniți ocazional pe străzile din Drochia. Între frica ascunsă și curajul de a spune ce crezi, de a-ți exprima nestingherit convingerile a fost o mare prăpastie, crede și Valeriu Pașa, expert WatchDog.

Europa Liberă: De ce și când au fost fricoși moldovenii?

Valeriu Pașa
Valeriu Pașa

Valeriu Pașa: „Eu cred că ultimii patru ani au fost cei mai propice exact pentru aceste lucruri – de la persoanele publice, politicieni, cei care se află în vizorul întregii societăți și până la oamenii de rând din sate, din orașe, funcționari, oameni de afaceri, mai bun test exact pentru cine este fricos și cine este cu adevărat curajos decât ultimii patru ani nu a existat. În special, mă refer la perioada de după 2014. Asta a arătat cine și ce reprezintă și eu bănuiesc că mulți cetățeni vor reține – e clar, memoria la moldoveni este scurtă. Eu nu obosesc să zâmbesc zi de zi când văd cât de mulți au luptat, de fapt, cu acest regim al lui Plahotniuc și cât de mulți erau cei curajoși care au zis că „neapărat, da, exact va fi”. Istoria nu uită nimic.”

Europa Liberă: În disputa Plahotniuc-Dodon cine a fost curajosul?

Valeriu Pașa: „Dmitri Kozak și membrii din eșalonul doi al PSRM-ului, nicidecum nu tind să-l înscriu pe președintele Dodon în rândul curajoșilor. Nu am niciun fel de iluzii legate de d-lui. Oportunist – da, așa a fost toată viața; curajos – abia după ce s-au întâmplat cam toate. Dar dacă într-adevăr, trebuie să recunoaștem, în acele zile, începând cu data de 7 iunie, i s-au întâmplat lucruri, a fost pus sub presiune, dar nicidecum nu l-aș trece în tagma curajoșilor.”

Europa Liberă: Să trecem mai multe file din anii de independență ca să vedem o opinie a unui istoric care nu are memorie scurtă. În anul 1992, cei care au luptat la Nistru au dat dovadă de curaj, iar mulți dintre ei vorbesc că cel care a avut mai puțin curaj ar fi chiar președintele de atunci, Mircea Snegur.

Valeriu Pașa: „Le dau dreptate. Bine, era și o fierbințeală, deseori era așa un gen de curaj lipsit de cumpătare, dar eu îmi aduc aminte acei tineri, mulți o făceau așa, dintr-un gen de inerție, asta era și generația, erau mulți trecuți prin războiul din Afganistan, era o societate cumva care privea războiul în sine un pic altfel decât îl privim noi acum, cu un grad de acceptanță mai mare. Dar, sigur, au avut curaj, până la prostie; dincolo de faptul că erau trădați zilnic cu lucruri elementare, că mergeau înainte oameni dezarmați și din spate le promiteau să le aducă măcar arme elementare. Nu mai zic de deciziile politice care nu au ținut cont de acei oameni, deci e o tragedie. În genere, anul ‘92, acest război odată și odată trebuie să-l trecem prin noi și episodul recent cu acea declarație nefericită a ministrului de Externe arată cât de puțin cicatrizată este această rană, că este o aparență și la o cât de mică provocare începe să sângereze din nou. Asta arată că suntem foarte departe de a recunoaște pentru noi ca societate ce s-a întâmplat, iar lucrul acesta începe inclusiv cu a recunoaște greșelile proprii. Așa se întâmplă în cazul tuturor. Deci, dacă vii să negi lucruri evidente care s-au întâmplat, inclusiv acele decizii politice proaste, inclusiv acei absolut evidenți, la distanță de ani, agenți sub acoperire, care ațâțau spiritele într-un naționalism inutil, nefiresc pentru moldoveni. Și s-a văzut cine e Iurie Roșca, bunăoară, într-un final. Nu putem nega lucrurile acestea.”

Europa Liberă: Deși pe timpuri el era considerat un personaj plin de curaj?

Valeriu Pașa: „Da, dar care este un KGB-ist elementar și s-a văzut foarte clar cine este el, că, de fapt, ațâța spiritele pentru a declanșa într-un final acel război. Și de partea opusă a Nistrului s-a întâmplat cam același lucru, nu au mers oamenii ceia de mare plăcere să lupte între ei. Și, da, a fost cu siguranță un război inspirat din exterior, ațâțat în stânga Nistrului, în dreapta Nistrului, de aceiași oameni în mod...”

Europa Liberă: Tancurile aparțineau Armatei a 14-a.

Valeriu Pașa: „Absolut evident, care a intervenit, dar mai mult ca atât, însăși declanșarea războiului, presiunea, spiritele aprinse și la Tiraspol, și la Chișinău, sforile ne duc în aceeași direcție – tot la Moscova. Lucrurile sunt evidente. Și în același timp este o stupiditate să negăm faptul că au luptat cetățeni ai Republicii Moldova de o parte și de alta – manipulați, influențați; cei din dreapta Nistrului își apărau țara, cei de partea stângă tot credeau că au dreptate, chiar dacă lucrurile sunt absolut evidente – nu aveau niciun fel de dreptate. Dar să încercăm să construim un discurs unilateral, să negăm lucrurile evidente, asta va însemna că această cicatrice nu se va lecui încă mulți-mulți ani înainte.”

Europa Liberă: Pe timpul mandatului președintelui Lucinschi, clasa politică de atunci cum a fost?

Valeriu Pașa: „Aceea n-a fost clasă politică, a fost clasă de nivelul de colhozuri care au ajuns să conducă țara.”

Europa Liberă: Vă referiți la agrarieni?

Valeriu Pașa: „La agrarieni..., nici în administrația prezidențială nu era chiar totul impecabil, oameni care cumva au făcut-o din inerție, fără...”

Europa Liberă: Petru Lucinschi a fost un conducător curajos?

Valeriu Pașa: „Nu, absolut deloc. El și-a trecut termenul de patru ani și cu asta s-a ocupat, nu putem să arătăm niciun fel de rezultate mărețe. Deci, erau politicieni practic fără viziune, cu excepții unitare, îi numeri pe degete pe cei care înțelegeau în genere ce înseamnă să conduci țara. Ei conduceau de dragul aflării la putere și nu de dragul unor proiecte realizate, iar cei care au venit din urma lor au fost foarte diferiți.”

Europa Liberă: A urmat perioada Voronin. Opt ani în fruntea statului s-a aflat liderul comuniștilor. Apropo despre el cei cu care am discutat în Moldova profundă spun că ar fi avut curaj, mai ales atunci când a ținut piept „planului Kozak” propus de ruși și când Vladimir Putin era mai în avion, dar nu a ajuns la Chișinău.

Valeriu Pașa: „Vladimir Voronin nu a dat dovadă de mai multă viziune decât predecesorii săi.”

Europa Liberă: Vorbim despre curaj și frică.

Valeriu Pașa: „Da, dar lucrurile trebuie plasate și într-un context. I-a picat puterea în cap fără să facă mari eforturi pentru asta, au avut grijă cei care s-au aflat înaintea lui la guvernare să-l aducă cu acel scor. A avut linii roșii. Vladimir Voronin a avut niște apucături de om de stat, spre deosebire de cei care au venit până la el și cei care au venit după. Și acele linii roșii de milițian sovietic cu o anumită cultură nu le-a trecut și acesta a fost și momentul din 2003, dar în același timp nu putem să uităm faptul că s-a băgat singur în toată povestea asta, n-a fost Moscova cea care l-a tras de mânecă să inițieze acel proces de reglementare. A fost inițiativa Chișinăului. Și acel „memorandum Kozak” în mare parte tot la Chișinău a fost scris și apoi au tot schimbat până când, după câțiva ani de guvernare, Vladimir Voronin a înțeles că trăiește într-o lume multilaterală, că există parteneri externi, că există interese geopolitice, că există anumite norme. S-au suprapus lucrurile, lipsa de experiență prea mare în politica internațională a președintelui Putin, care n-a știut să evalueze riscurile acestui efort a fost o lecție pentru toată lumea și pentru Rusia, și pentru Republica Moldova. Bine, a fost acel moment de cotitură a politicii externe a Republicii Moldova spre apropierea cu Uniunea Europeană, conflictul personal cu Vladimir Putin, multe evenimente interesante s-au întâmplat în acea vreme. Ținem minte alegerile din 2005, când Federația Rusă a lucrat deschis împotriva lui Vladimir Voronin. Ce-i drept, au început-o destul de târziu și nu erau ei atât de meșteri în imixtiuni în alegeri cum au devenit între timp. Atunci, Federația Rusă l-a susținut pe față pe cunoscutul și autoasumatul mare român Serafim Urechean, nu este o noutate, iar statul moldovenesc, așa slab cum era, prin instituțiile sale, în primul rând, Serviciul de Informație și Securitate a reușit să dea o ripostă care i-a lăsat pe cei de la Moscova cu gurile căscate: „Cum adică, moldovenii ăștia?”... Acestea sunt lucruri care punctează la scorul pozitiv al președintelui Voronin, dar a urmat al doilea mandat, în care dl Voronin s-a relaxat, a lăsat prea multe lucruri pe seama consilierilor săi, în special a celor economici, și acesta a fost momentul în care Republica Moldova s-a transformat într-o spălătorie de bani criminali și murdari la nivel regional; acesta a fost momentul ascensiunii lui Vlad Plahotniuc și a altor tovarăși din jurul său și ceea ce l-a adus, într-un final, pe Vladimir Voronin la pierzanie.”

Europa Liberă: Apropo, evenimentele din 2009 au scos în prim-plan oameni curajoși?

Valeriu Pașa: „Au fost tinerii, dar și acesta a fost un curaj din astea impulsive. Oamenii, până la urmă, nu s-au așteptat; ei au ieșit la un protest pașnic. În rest, acolo a fost o operațiune specială de deturnare, în spatele căreia stă Vlad Plahotniuc în mod absolut evident, pentru că toată lumea responsabilă de toate fărădelegile făcute atunci, deschiderea efectivă a ușilor Președinției pentru protestatarii agresivi, acoperirea acelor persoane provocatori care cu miile circulau pozele –cine îs oamenii ăștia? Și toată poliția nu i-a putut găsi, iar după 2009 i-a văzut pe toți acei oameni – dl Zubic, dl Jizdan, dl Pânzari și multă altă lume – prin funcții în holdingul privat al lui Vlad Plahotniuc pentru început, iar apoi și în funcții publice, după ce acesta a preluat toată guvernarea.”

Europa Liberă: Acum, când a avut loc acest transfer de putere de la Partidul Democrat la cei care au făcut parteneriatul PSRM-Blocul ACUM, putem vorbi despre două categorii de oameni – fricoși și curajoși?

Valeriu Pașa: „Dacă a fost o dovadă de curaj? Da, a fost un anumit curaj, pentru că se cunoștea faptul că Vlad Plahotniuc poate să recurgă la activități in extremis, dar, înainte de toate, a fost o dovadă de rațiune. Deci, nouă împreună cu colegii de la „Inițiativa pentru Articolul 2 din Constituție” ne-a luat trei luni și ceva să convingem aceste partide de opoziție să facă lucruri evidente. Într-un final, cu chiu, cu vai a prevalat rațiunea și din interiorul țării, și din exterior. Toată lumea înțelegea că așa nu mai poate continua.”

Europa Liberă: Dar vă întrebam: într-o tabără și în alta – cine au fost curajoși și cine au fost fricoși, tabăra celor care au predat puterea și tabăra celor care au preluat puterea?

Valeriu Pașa: „Fricoșii au fost cei de la Partidul Democrat. Au fost tot timpul așa, nu au fost niciodată gata să meargă într-o confruntare democratică liberă. Deci, așa fac fricoșii. Ei au falsificat alegeri, ei au anulat alegeri, ei și-au pus oameni docili și fără niciun fel de coloană vertebrală peste tot. Oamenii curajoși nu fac așa! Iar cei din opoziție..., curajul lor îl vom vedea în măsura în care vor fi gata să meargă la reforme dure, la resetarea cu adevărat a funcționării statului, la crearea de cadru democratic și de stat de drept, pentru că dacă vor încerca să preia sub ei acele instrumente de influență și scheme de corupție, asta va fi dovadă de lipsă de curaj.”

Europa Liberă: Până acum am discutat despre politicieni mai degrabă. Haideți să vedem și ce se întâmplă în rândul cetățenilor simpli. Deseori când discut cu omul de la firul ierbii vorbește că trăiește cu frică, trăiește cu teamă să nu-și piardă locul de muncă, trebuie să slujească guvernarea sau liderul partidului din care face parte. De ce a pătruns această frică în oasele moldovenilor?

Valeriu Pașa: „Începând cu a doua jumătate a anului 2016, pe parcursul anului 2017 mai pronunțat oamenii au început să recunoască că le este frică să vorbească. Punctul culminant a fost anularea alegerilor din Chișinău, care a trecut nepedepsită pentru guvernarea de atunci și oamenii au înțeles că nu au niciun motiv rațional să se opună, pentru că nu au pentru cine. Frica aceasta a venit și de la vârfurile politicului, pentru că, dacă politicienii, cei care luptă să preia nemijlocit puterea nu dau dovadă de suficient curaj, motivare, înțelepciune, creativitate, atunci omul de la firul ierbii înțelege că nu poate de unul singur să se opună acestui colimator. Cunoaștem despre aceste mii de cazuri de falsificări în timpul alegerilor din februarie și oamenii, membri ai secțiilor de votare, observatori au tăcut, fiindcă știau că nu are rost să se opună de unii singuri. Deci, asta totuși de la cap vine.”

Europa Liberă: Dar sentimentul de frică poate fi înlocuit cu curajul? Și de cine depinde?

Valeriu Pașa: „Nu cred că suntem noi, moldovenii, cei care peste noapte vom deveni, brusc, toți atât de curajoși și de aprinși. Nu! Dar simt o speranță pentru normalitate, o dorință de a-și apăra propriile drepturi. Astea pot fi crescute.”

Europa Liberă: Asta am vrut să zic. Un om curajos este cel care își cunoaște, în primul rând, drepturile.

Valeriu Pașa: „Absolut!”

Europa Liberă: Și mai ales cel care poate să își apere drepturile sale.

Valeriu Pașa: „Corect. Și nu trebuie să se teamă să o facă. Asta iarăși de la elite vine până la urmă, pentru că acum în Republica Moldova se petrece un campionat mondial de schimbare a papucilor din mers. Personaje obediente fostei guvernări, care au mers și la încălcări de lege și și-au călcat propria demnitate în picioare de dragul de a-l sluji pe Vlad Plahotniuc încearcă – și reușesc cu succes mulți dintre ei! – din mers să se alăture și să devină la fel de obedienți față de noua guvernare. Lucrurile acestea trebuie taxate. Politicienii care acceptă astfel de tranzacții trebuie și ei taxați. Și atunci, treptat, lucrurile au să revină la normalitate, pentru că nu trebuie să existe această obediență pentru lipsă de bun-simț.”

Europa Liberă: O Moldovă cu oameni curajoși ar arăta altfel decât cea de azi?

Valeriu Pașa: „Sigur, absolut sigur! Și se schimbă lucrurile, lumea circulă, lumea merge în străinătate, revine, comunică cu rudele. Pe parcursul lunii august gradul de luptă pentru propriile drepturi și libertăți la firul ierbii crește enorm. Atunci când vine moldoveanul nostru din Italia și-l ia la trei parale pe polițistul care în mod abuziv l-a oprit sau nu știu ce vrea de la el. Așa se schimbă așa-numita mentalitate. Eu nu cred în existența ei. E o chestie de educație, de experiență...”

Europa Liberă: Și de cultură...

Valeriu Pașa: „Treptat-treptat se vor schimba, dar trebuie să fie și un mesaj de sus.”

Vezi comentarii (1)

AntiNostalgia – privind spre viitor

Zece documentare, zece dezbateri publice si mult mai multe reportaje despre trecutul comunist și viitorul țărilor și comunităților din Europa Centrală și de Est. „Cu cât privești mai departe în spate, cu atât vei vedea mai departe în viitor” (Winston Churchill)

XS
SM
MD
LG