A fost ziua lui Marx (5 mai, două secole de la naștere), l-au decriptat iar toți în toate felurile, însă n-a remarcat nimeni (ca de obicei) acea uriașă lacună în operele lui Marx care este absența oricărei analize a limbajului.
S-a calculat că operele complete, în germană, ale lui Marx și Engels ar umple circa 120 de volume, fiecare între 600 și 800 de pagini, însă nu există nici un singur rând acolo despre funcția limbii și a discursului politic. (La fel cum nicăieri în opera acelui impostor de geniu care a fost Freud nu se regăsește vreo reflecție asupra mecanismelor funcționării limbajului.)
Noroc că unul din cei mai interesanți filosofi politici germani contemporani, Boris Groys, a umplut lacuna, găsind un concept perfect pentru a descrie funcționarea discursului totalitar. Groys e la fel de interesant, cultivat și articulat ca și Slavoj Žižek, cu diferența că el n-a știut să devină un clown mediatic ca acela. In schimb, e singurul filosof în viață care ne aduce o privire nouă asupra marxismului.
Ce spune Boris Groys despre absența unei analize a funcției limbajului la Marx? In minunata lui cărțulie Das kommunistische Postskriptum (Suhrkamp, 2010), Boris Groys decriptează elegant, sumar, ca un Wittgenstein politic, în ce fel vulgata comunistă, doctrina despuiată spre folosul maselor militante, este de fapt un sistem platonician.
Iată cum: în primul rând, Platon se opunea sofiștilor. Sofiștii aveau (și au) teorii convingătoare aplicate individului (și doar individului). Filozoful se ocupă însă de întreaga societate/cetate/polis, iar prin asta se îngrijește de limbajul respectivei societăți.
Dar cel care controlează limbajul posedă în același timp și puterea. Din această perspectivă, comunismul se înscrie pe linie platoniciană. Comunismul caută să posede limbajul. Văzut astfel, comunismul este într-adevăr o Versprachlichung der Gesellschaft…
Ah, ce greu e de tradus asta în alte limbi: Versprachlichung der Gesellschaft. In franceză i-aș zice: „mise en parole de la société“.
„Mise en parole” este Versprachlichung (de la Sprache, limbă, limbaj)… dar nu e „punere în cuvinte”, ceea ce ar fi superficial și funcțional.
„Punere în limbă” de asemenea nu funcționează ca traducere, căci înseamnă altceva. Ver-sprachlich-ung are o valoare metafizică, Noica ar fi zis aici ceva precum: învorbire… În-vorbirea societății. Asta vrea comunismul, o în-vorbire (ca o în-volburare), opusul fiind con-vorbire, adică ceea ce devine incontrolabil și inacceptabil pentru putere. Nu con-vorbire, așadar, ci în-vorbire, asta e ceea ce urmărește comunismul.
Sigur că intrăm aici în discuția eternă și repetitivă despre limbaj tehnic și funcțional, limba de lemn, coduri lingvistice și dictatură vorbită. Boris Groys, ca orice bun filosof german, e însă primul care ne găsește un termen valiză ce sintetizează un întreg mecanism totalitar: Versprachlichung.
Intr-adevăr, în comunism ceea ce conta în final era punerea în cuvinte formale, construcția prefabricată prin cărămiduțe de sens aprobate în prealabil una câte una. Nu sensul final al discursului era decisiv, el fiind cunoscut dinainte și anticipat, cât valoarea militantă a fiecărui element al vorbirii: învorbirea, die Versprachlichung.
(În formă incipientă, încă timorată, aici se înscriu și toate tentativele corecte politic de a îngrădi limbajul, de a-l popri, la propriu și la figurat.)
