„Dezoligarhizarea” față cu realitatea

Au trecut peste două luni de la învestirea noii puteri, care și-a anunțat ca principal obiectiv dezoligarhizarea sau, pe înțelesul tuturor, dezmembrarea structurilor mafiote și criminale care au împânzit instituțiile statului sub regimul Plahotniuc. Un obiectiv promițător și aparent realizabil, de vreme ce omul acuzat de capturarea statului, temutul oligarh, a dat bir cu fugiții într-un mod deloc eroic, deloc comparabil cu mitul pe care și l-a construit.

N-a fugit singur, l-au urmat o parte dintre ciracii săi, figurile care-l anturau și-l serveau cu devotament (Iaralov, Botnari, Andronati și… Țuțu – cunoscutul scutier pe linie de intervenție în forță și mascată împotriva opozanților). Acestui grup – probabil că sunt mai mulți, dar presa încă nu i-a depistat pe alții – li s-a alăturat și Ilan Shor, cel mai mare hoț din sistemul bancar moldovenesc – patriot de Orhei și constructor de Monaco pe glia străbună.

Terenul fiind curățat de figurile emblematice ale vechiului regim, procesul de dezoligarhizare părea că va decurge rapid, eficient și mai ales cu rezultate palpabile, pentru a i se oferi poporului dreptatea și adevărul mult dorite.

Lucrurile nu stau așa – o spun pe întrecute și în diferite registre atât adversarii noii guvernări, cât și suporterii ei. Un pesimism molipsitor, aproape generalizat, s-a lăsat peste Basarabia.

Această stare de dezamăgire este alimentată și de cacofonia și dezacordurile care domină în coaliția PSRM-ACUM. Acuzații grave, amenințări de divorț, pentru ca în cele din urmă cele două entități să ne promită că vor continua, căci, iată, sunt în pragul semnării unui nou acord de colaborare.

Faptul că suspiciunile dintre cele două componente ale guvernării nu se potolesc ne-a arătat telenovela alegerilor de la Curtea Constituțională. Mai întâi s-au făcut concursuri la Parlament și Guvern. CSM și-a desemnat candidați din sistem, tovarăși de nădejde. Parlamentul a anulat rezultatele propriului concurs și și-a numit reprezentanții în conformitate cu anumite calcule strategice. După ce au depus jurământul, noii membrii a Curții Constituționale și-au ales prin vot secret președintele. A ieșit socialistul Vladimir Țurcan, cu patru voturi din șase posibile.

Este unul din momentele șocante și în cel mai înalt grad dezamăgitoare ale perioadei post-Plahotniuc în Basarabia.

Mai devreme, o decepție la fel de mare am avut atunci

când a fost aleasă președinte al Legislativului Zinaida Greceanîi. Ambii socialiști sunt produsul sistemului comunist din Republica Moldova, ambii s-au remarcat plenar în aprilie 2009, la revolta tinerilor. Cum bine ne amintim, Greceanîi a amenințat că va trage în protestatari, iar Vladimir Țurcan, pe atunci și el membru marcant al PCRM, a fost surprins în niște secvențe video dând indicații de regie unor pretinși revoluționari care urmau să instaleze pe clădirea Președinției și a Parlamentului steagurile României și ale Uniunii Europene.

Nici până azi nu se știe care fost motivația și gradul de implicare a lui Vladimir Țurcan în acele evenimente sângeroase și devastatoare pentru Republica Moldova. Ce făcea el când dirija și explica traseul pe care trebuiau să-l urmeze băieții cu rucsacuri ca să ajungă cu steagurile pe „batiment”? Voia să potolească spiritele, oferind o satisfacție vizual-simbolică mulțimii întărâtate, fapt de care aproape toate lumea se îndoiește? Sau, din contră, a participat la o conspirație care includeau și acuzații la adresa României, formulate de Voronin și de consilierul său Mark Tkaciuk, potrivit cărora Bucureștiul ar fi organizat, alături de alte puteri străine, o tentativă de lovitură de stat în Republica Moldova?

Iată că acest personaj controversat, care în ultimii ani nu s-a remarcat prin nimic deosebit – a fost mai curând discret și cuminte, așteptându-și „ora astrală” –, a ajuns, spre stupoarea generală, președinte al Curții Constituționale. Dacă am avea chef de ironii, am zice că la Înalta Curte constatăm un salt calitativ: de la Reșetnikov la Țurcan. Legați ambii cu fostul regim Voronin.

Nici cu ceilalți magistrați de la CC moldovenilor n-ar trebui să le fie rușine. O judecătoare a făcut dezvăluiri din culisele alegerilor președintelui Curții, spunând că a primit mesaje din partea unui funcționar din Parlament să-l susțină pe Țurcan președinte, în schimbul funcției de locțiitoare care îi va reveni. O altă judecătoare, într-o primă fază, s-a arătat indignată de dezvăluirea unor detalii ale votului secret, pentru ca a doua zi, după ce presa a învinuit-o că ar fi votat chiar ea pentru omul lui Dodon, a respins această acuzație și a cerut anularea hotărârii de alegere a lui Vladimir Țurcan.

Cazul este atât de scandalos, încât i-a făcut și pe politicieni să intervină, deși în noul sistem de valori pe care-l clamează ACUM și PSRM (ultimul mai cu juma’ de gură) politicul ar trebui să se țină departe de justiție. Dodon, după ce și-a văzut instalat omul în fruntea CC, zice că rămâne echidistant și echilibrat și-i îndeamnă și pe ceilalți colegi „să nu politizeze”. Maia Sandu și Andrei Năstase în schimb au cerut tranșant și imperativ ca noii judecători să recunoască public cum au votat, pentru a ști ce personaje au venit în locul celor care s-au compromis definitiv și irevocabil în zilele de 7-9 iunie 2019, atunci când toată Moldova a fost declarată „anticonstituțională”.

Aseară, Curtea, după lungi deliberări, a decis că cererea Domnicăi Manole de a-l recuza pe Vladimir Țurcan din postul de președinte al CC nu este admisibilă, pe motiv că nu există temei de a considera alegerea acestuia trucată. La rândul ei, judecătoarea Liuba Șova, care în ajun a avut impresia că fusese influențată, a mărturisit că de fapt n-a fost influențată și nu poate bănui o intervenție ilegală în procesul de vot. Iar ceilalți judecători s-au uitat sincer în ochi unii altora și au constatat că doar ei au fost în cameră când s-a votat și că nimeni nu poate fi bănuit de sperjur. Așa că onorata Curte sub președinția lui Țurcan își poate începe rodnica activitate.

Telenovela alegerilor de la CC revelează unul dintre punctele culminante ale disputei dintre PSRM și ACUM în

chestiunea primenirilor din instituțiile statului. Presa și opinia publică au contabilizat că în acest proces Dodon și ai lui au câștigat principalele posturi, iar ACUM, care conduce guvernul și implementează reforme economice menite să ușureze viața cetățenilor, a cedat prea ușor socialiștilor pârghii importante de dragul armoniei în coaliție.

Dezoligarhizarea sună frumos în documentele programatice. Tradusă în fapte, ea se izbește de perfidia sistemului și de interesele divergente ale partenerilor de coaliție, dintre care doar unul – Blocul ACUM – păstrează iluzia unor reforme după standarde europene. Pentru PSRM „dezoligarhizarea” e un slogan care-i ascunde dorința de a-i înlocui la butoane pe vechii adversari, Partidul Democrat, și de a-i neutraliza pe aliații săi de conjunctură de la ACUM.

În aceste condiții, alte înțelegeri și convenții între cele două forțe politice rivale de la guvernare, cum ar fi semnarea unui „acord de neagresiune” pentru alegerile locale, va servi, spun mai mulți analiști, exclusiv socialiștilor, care au tras cele mai mari foloase din coabitarea cu Blocul ACUM, în timp ce proeuropenii s-ar putea vedea cu electoratul împuținat. Ce va însemna asta pentru Republica Moldova nu mai trebuie explicat.

* Opiniile exprimate în acest material aparțin autorului și nu sunt neapărat ale Europei Libere.