Rusia îşi consolidează prezenţa militară în Transnistria

Bună ziua, dragi ascultători. La microfon, Radu Benea, prezentatorul emisiunii Dialoguri transnistrene. Din sumarul ediţiei:

Va plăti sau nu Rusia despăgubirile la care a fost condamnată de CEDO pentru şicanele la care au fost supuse şcolile cu predare în română din Transnistria? Şi de ce-şi consolidează Rusia prezenţa miliară în stânga Nistrului? Vom afla în câteva minte de la corespondenţii noştri şi discutând cu oaspetele ediţiei, comentatorul militar de la Moscova, Pavel Felgenhauer.

***

Europa Liberă: Decizia recentă a Curţii Europene pentru Drepturile Omului de a condamna Federaţia Rusă în cazul discriminării şcolilor transnistrene cu predare în limba română, a ţinut „cap de afiş” al dezbaterilor şi editorialelor din presa de la Chişinău. Bunăoară, unii comentatori tratează cu scepticism disponibilitatea Kremlinului de a plăti despăgubirile de peste un milion de euro, iar alţii constată că decizia Curţii de la Strasbourg ar fi înfuriat Moscova. Mai multe a aflat Diana Răileanu. Relatează Iulia Mihailov.

După ce Moscova a fost în ipostaza de condamnat la CEDO în cazul „grupului Ilaşcu”, comentatorii de la Chişinău se întreabă, în stil shakesperian, dacă se va conforma sau nu Federaţia Rusă deciziei Curţii Europene de această dată? Bunăoară, editorialistul Nicolae Negru de la „Jurnal de Chişinău” susţine că Rusia ar fi mai puţin deranjată de suma pe care va trebui să o plătească şcolilor din stânga Nistrului. Nicolae Negru e de părere că sintagma „controlul efectiv” pe care au folosit-o judecătorii CEDO în hotărâre ar fi nemulţumit autorităţile de la Kremlin:

„Acum, Curtea Europeană pentru Drepturile Omului spune că Rusia este, de fapt, adevăratul stăpân al Transnistriei, că Rusia controlează tot ceea ce se întâmplă acolo şi, prin urmare, poziţia Rusiei este duplicitară, este făţarnică. Chiar dacă Rusia nu va dori să plătească acest un milion 70 de mii de euro, asta nu înseamnă că Rusia s-a spălat pe mâini şi asta nu înseamnă că Rusia nu mai poate fi considerată că deţine controlul efectiv asupra regiunii transnistrene.”

În opinia editorialistului, decizia Curţii de la Strasbourg ar compromite imaginea regiunii transnistrene de jucător autonom faţă de Federaţia Rusă în negocierile privind reglementarea conflictului transnistrean.

La finele săptămânii trecute, după ce a fost făcută publică decizia CEDO, şefa diplomaţiei de la Tiraspol, Nina Ştanski, menţiona pe pagina sa din reţeaua de socializare Facebook că „şcolile cu predare în baza grafiei latine funcţionează în deplină măsură şi nimeni în regiunea transnistreană nu împiedică activitatea lor”.

L-am întrebat pe avocatul transnistrean Stepan Popovski, care reprezintă interesele mai multor localnici în faţa Curţii Europene, de ce autorităţile din stânga Nistrului evită să se pronunţe oficial despre decizia CEDO?

„Cel mai probabil, - spune Stepan Popovski, - aprecierea dată de către judecătorii de la Strasbourg nu este pe placul autorităţilor de la Tiraspol, care sunt susţinute de Federaţia Rusă. Din această cauză, evită să îşi afişeze poziţia faţă de această decizie. Oricum, teoretic, - mai spune activistul de la Tiraspol, - această condamnare nu afectează interesele elitei transnistrene, de aceea preferă să pur şi simplu să o treacă cu vederea.”

Anterior, Federaţia Rusă a mai fost obligată să plătească despăgubiri persoanelor cărora li s-au încălcat drepturile în stânga Nistrului. Mă refer la aşa numitul „grup Ilaşcu”. De la avocatul grupului, Vladislav Gribincea, am insistat să aflu în ce măsură autorităţile de la Moscova îşi vor onora obligaţia de a plăti despăgubirile de peste un milion de euro?

„Chiar dacă se pare că Federaţia Rusă hărţuieşte într-o oarecare măsură reclamanţii prin plăţi inadecvate satisfacţiei echitabile, în ultimă instanţă oricum plăţile sunt făcute. La Strasbourg sunt foarte rare cazurile cînd plata satisfacţiei echitabile nu are loc în general. În cazul în care satisfacţia nu este plătită, sunt achitate dobânzi de întârziere. În cazul în care nici acestea nu sunt plătite sau nu se întreprind alte măsuri evidente din hotărâre, pot interveni sancţiuni politice pentru stat, cum ar fi suspendarea dreptului de vot în APCE sau chiar excluderea din membrii Consiliului Europei.”

Dacă se va conforma deciziei CEDO, Moscova va trebui să achite aproape 6 mii de euro fiecărui dintre cei 170 de reclamanţi, elevi, părinţi şi profesori care s-au plâns Curţii. Dar, aşa cum notează unii analişti, mult mai ruşinoasă este culpabilizarea univocă a Federaţiei Ruse pentru că sprijină autorităţile separatiste de la Tiraspol şi nu a împiedicat închiderea şcolilor din regiune, în 2004.

***

Europa Liberă: Ambasadorul rus cu misiuni speciale Serghei Gubarev a spus recent la Tiraspol că Federaţia Rusă s-ar putea gândi în viitor la recunoaşterea regiunii transnistrene, dacă Republica Moldova şi-ar pierde statutul de neutralitate. Un alt oficial, de această dată de la Chişinău, ministrul apărării, Vitalie Marinuţa, a anunţat că ar avea ştiinţă despre dotarea de către Federaţia Rusă a pacificatorilor săi din regiune cu muniţii şi tehnică militară nespecifice misiunii de menţinere a păcii. Liliana Barbăroşie a discutat cu analistul politic la „Moscow Times”, Pavel Felgenhauer, despre legătura dintre aceste declaraţii, întrebându-l mai întâi de ce Kremlinul ar fi atât de preocupat de menţinerea statutului de neutralitate a Moldovei:

Pavel Felgenhauer: „Pentru Federaţia Rusă, pentru actuala sa conducere, este inacceptabilă extinderea influenţei occidentale, îndeosebi a infrastructurii militare, pe teritoriul fostei URSS. Moscova se opune cu toată puterea şi prin toate metodele acestui lucru. Declaraţia (lui Gubarev – n.r.) a fost, aşadar, un avertisment la adresa Moldovei. Şi anume, în cazul în care Chişinăul va merge pe calea aderării la Uniunea Vamală Rusia-Belarus-Kazahstan, iar mai apoi, posibil, va accepta şi reintegrarea politică şi economică cu Moscova, atunci Kremlinul nu va recunoaşte independenţa Transnistriei şi va accepta să se mişte în direcţia planului Kozak. Iar dacă Moldova va urma o altă cale, atunci şi Moscova se va comporta cu totul altfel. Este simplu. E un şantaj direct. Un târg, de fapt. Aşa se fac târgurile la noi.”

Europa Liberă: Are însă Federaţia Rusă vreun drept să facă un astfel de târg, să recurgă la şantaj? Nu este Republica Moldova un stat suveran, care decide de sine stătător încotro să meargă?

Pavel Felgenhauer: „Moscova crede că spaţiul post-sovietic este o zonă de influenţă firească şi chiar una absolut necesară pentru Rusia. Pentru că fără această dominaţie asupra spaţiului post-sovietic, Rusia nu va putea să redevină o supra-putere militară şi politică eurasiatică. În linii mari, cam asta e viziunea consensuală care există la
Moscova. Şi ea vizează nu doar Moldova, dar şi Georgia. O altă situaţie e cu Ţările Baltice, care au aderat deja la NATO şi la Uniunea Europeană. Aici situaţia e mai incertă şi depinde în mare parte, probabil, şi de viitorul UE, dar şi de alte aspecte. În cazul Moldovei, Moscova are deja o anumită prezenţă militară, ba chiar şi un anumit plan, Memorandumul Kozak, care prevede reunificarea Moldovei şi Transnistriei într-un fel de federaţie, sub protectorat rusesc. Deci, Rusia oferă protectoratul său celor mai apropiaţi vecini şi încearcă să le insufle că este un lucru avantajos şi plăcut. Iar dacă nu-şi doresc acest lucru cu binişorul, cum s-ar zice, atunci Moscova are şi alte metode. De exemplu, ar putea să procedeze aşa cum a procedat cu Georgia.”

Europa Liberă: A propos de asta, ministrul moldovean al apărării afirmă că în Transnistria se întâmplă ceva în ultima perioadă. Rusia îşi modernizează trupele din regiune cu armament şi tehnică militară nouă, aerodromul militar de la Tiraspol este şi el modernizat. Şi Chişinăul priveşte aceste mişcări cu îngrijorare…

Pavel Felgenhauer: „Rusia nu are de gând să renunţe la prezenţa sa militară în Transnistria. În nici un caz. Chiar dacă nu este prea numeroasă această prezenţă, chiar dacă e una mai mult simbolică, iar importanţa sa strategică este foarte limitată. Pentru că este vorba despre o prezenţă într-o enclavă foarte mică, situată între Moldova şi Ucraina. Acum însă regimul de la Kiev este mai mult sau mai puţin prietenos cu Moscova. Nu se poate şti ce va fi în viitor, dar deocamdată relaţiile cu Ucraina sunt cât
de cât funcţionale. Iar atenţia principală a Rusiei în regiune este îndreptată acum, desigur, spre flota sa din Marea Neagră. Şi nicidecum spre contingentul său minuscul de pe teritoriul Transnistriei. Ce-i drept, şi în cazul prezenţei flotei ruse în Marea Neagră, rămân aspecte neelucidate. Rusia plănuieşte să-şi fortifice prezenţa militară acolo, să trimită noi submarine pentru cazul în care va trebui să blocheze sau să mineze Bosforul, dacă navele turceşti sau cele ale NATO vor dori să ajungă în Marea Neagră. Deci, în principiu, există pregătiri de eventuale confruntări în această regiune, unde NATO şi Occidentul sunt privite ca principalul inamic geostrategic ce se opune unei eventuale reintegrări sub conducerea rusă. Desigur, Moldova în acest mare joc geostrategic nu este o figură prea importantă, dar totuşi destul de importantă ca să fie luată în seamă. Iar politica Moscovei este una foarte directă şi foarte clară: fie sunteţi cu noi, fie cu Bruxelles-ul.”

Europa Liberă: Deci, Moldova este mai degrabă privită ca parte din jocul ce se dă pentru Ucraina?...

Pavel Felgenhauer: „Moldova şi Transnistria nu pot fi reintegrate, fără a reintegra mai întâi Ucraina, ca să zic aşa, nu există o altă cale de acces într-acolo. Desigur că
Odesa, Crimeea, Ucraina sunt, în plan strategic rus, mult mai importante decât Moldova şi Transnistria. Dar asta nu înseamnă că Rusia are de gând să lase Moldova în pace. Iar ca pârghie de influenţă şi măsură educativă va fi folosită şi pe viitor Transnistria. Un lucru, de altfel, despre care a vorbit foarte sincer diplomatul rus.”

Europa Liberă: Moldova are acum relaţii destul de bune cu NATO, dar ele sunt lipsite, ca şi înainte, de orice concreteţe. Şi atunci, de ce ar lansa Rusia astfel de avertismente?

Pavel Felgenhauer: „Rusia are relaţii tot mai proaste cu Occidentul, în special cu Statele Unite, dar şi cu NATO ca instrument de promovare a intereselor SUA. Despre aceasta a vorbit Putin recent în Tadjikistan, la o întâlnire cu militarii de la baza rusă de acolo. El a spus că blocul NATO continuă să existe, deşi trebuia demult desfiinţat, că
Alianţa Nord-Atlantică ar crea pericole la adresa Rusiei, inclusiv prin planul amplasării scutului antirachetă, inclusiv în România, şi că Rusia este gata să dea un răspuns corespunzător. Dacă ar fi să vorbim despre contra-măsuri militare în raport cu baza americană din România, atunci, probabil, locul cel mai potrivit pentru a le realiza este Transnistria. Nu este vorba neapărat despre un război, dar dacă vrei să dai un răspuns faţă de amplasarea scutului antirachetă în România, eu, în calitate de expert militar, nu văd un alt loc mai firesc pentru amplasarea trupelor decât Transnistria, unde Rusia deja are o prezenţă militară. De exemplu, pentru asta poate fi amplasat acolo un complex de rachete Iskander îndreptate asupra României.”

Europa Liberă: Există astfel de planuri?

Pavel Felgenhauer: „Eu nu am auzit despre astfel de planuri, desigur. Dar pentru mine, în calitate de comentator militar, această logică este evidentă. Dacă de exemplu
am vrea să blocăm scutul din Polonia, atunci vom desfăşura complexe de rachete în regiunea Kaliningrad. Ce e mai aproape de România? În afară de Transnistria nu e nimic. Iar o eventuală bază militară americană în România este privită la Moscova drept o ameninţare foarte serioasă. Prin urmare, prezenţa militară a Rusiei în Transnistria devine mult mai importantă ca până acum. Şi atunci este absolut evident că ne putem aştepta aici la o fortificare a prezenţei militare ruse, prin apariţia, de exemplu, a unor armamente mai sofisticate, cum ar fi rachetele balistice.

Eu nu ştiu nimic despre existenţa unor astfel de planuri, dar ştiu cum funcţionează creierii militarilor. Dacă Putin spune ferm că „noi vom răspunde” şi „vom moderniza brigada de rachete din regiunea Kaliningrad”, care e dotată, deocamdată, cu rachete „Tocika U” cu rază de acţiune de 120 de km, atunci ele vor fi înlocuite cu rachete „Iskander M”, care acţionează la o
distanţă de 500 de km. Asemenea planuri există cu siguranţă. Dar dacă ar fi să riposteze ameninţărilor din România, atunci desigur că forţele militare ruse din Transnistria sunt cele care trebuie modernizate. Şi cred că statul major lucrează deja asupra acestei idei.”

Europa Liberă: Cum să se comporte Chişinăul, ca nici să nu tensioneze situaţia, dar şi să răspundă cumva? Că nu poate el pur şi simplu să tacă, nu?

Pavel Felgenhauer în RUSĂ: „Nu pot da sfaturi de aşa natură politicienilor moldoveni, dar cred că nu ar fi indicat să aţâţe spiritele o dată în plus. Ar putea avea repercusiuni cît se poate de neplăcute… Sunt multe posibilităţi. Noi doar îl avem pe Onişcenko… Pe urmă sunt o mulţime de moldoveni care muncesc în Rusia şi ei ar putea avea probleme… Rusia are multe posibilităţi pentru a face o pacoste.”

Europa Liberă: Dar unii ar putea întreba: ce ar obţine Moldova în schimbul unei eventuale integrări euroasiatice? Că doar nu va redobândi apriori Transnistria?

Pavel Felgenhauer: „Desigur că nu. Singurul lucru care s-ar putea obţine ar fi o reintegrare după planului Kozak, într-o variantă mai mult sau mai puţin modificată. Deci,
o confederaţie sub protectorat rusesc, unde ambele părţi ale Moldovei vor fi doar aparent împreună. Lucrul cel mai important pentru Moscova este să deţină poziţia de protectorat şi în raport cu unii, şi în raport cu ceilalţi. Imperiile nu au duşmani şi nici prieteni permanenţi. Imperiile au doar interese.”

Europa Liberă: opinia oaspetelui ediţiei, comentatorul militar de la Moscova, Pavel Felgenhauer, consemnată de Liliana Barbăroşie.

Doamnelor si domnilor, aici se încheie emisiunea noastră. Prezentatorul ei, Radu Benea vă mulţumeşte pentru atenţie şi vă doreşte toate bune. Aici e Radio Europa Liberă.