Cu o populație estimată între 15 și 20 de milioane de oameni, minoritatea rom, țiganii, sunt cel mai mare grup etnic al Europei care nu are o țară, un teritoriu propriu, și care se regăsește împrăștiată prin toate țările continentului, oarecum la fel cum sunt kurzii în Orientul Apropiat.
Inițial, in acest text trebuiau să figureze o serie de infografii, însă am renunțat provizoriu la asta dintr-un motiv foarte simplu: în realitate nimeni nu posedă cifre exacte, deoarece fiecare țară caută să ascundă sau să lase deoparte realitatea. Pe deasupra, este vorba de o populație extrem de mobilă. De pildă, toți cetățenii români sau slovaci de etnie rom ajunși prin țări occidentale, unde sunt inexpulzabili, deoarece sunt cetățeni UE, nu lasă statisticianului vreo certitudine: ei ar trebui plasați în populația cărei țări?
Valul de romi est-europeni care se stabilesc, de mai bine de un deceniu încoace, permanent sau temporar, în vestul Europei, în virtutea dreptului de a călători si trăi unde vor, câștigat după aderarea țărilor lor la UE, e pe cale de a trezi din somn vechiul demon al xenofobiei, însoțit de o reînviere a unor mituri medievale, cum e cel al țiganilor hoți de copii.
Printre situațiile cele mai tensionate rămâne cea din Italia, unde dreapta face în mod repetat promisiuni electorale că va curăța Italia de imigranți. Promisiune imposibil de respectat, însă în ce-i privește pe romii din Romania și alte țări membre în UE.
E drept, înainte, când Romania, Bulgaria, Slovacia si alte țări estice cu o importanta populație roma își negociau intrarea in UE, Comisia Europeana de la Bruxelles putea pretinde, atunci când își redacta rapoartele anuale, ca problema romilor este o problema a cutărei sau cutărei tari candidate, care nu face îndeajuns pentru integrarea lor etc. Abia recent a devenit revelator faptul ca UE nu pregătise nimic in aceasta privință si ca nu exista nici un fel de structură, la nivelul complexelor instituții europene, care să se poată ocupa de asta. După extinderea UE, problema romilor a devenit o problemă europeană.
Spre deosebire de romii sârbi sau macedoneni, si aceștia foarte numeroși prin metropolele occidentale, cei din Romania sunt cetățeni ai UE. Au dreptul sa locuiască in orice tari ale Uniunii doresc, până si in cele care beneficiat vreme îndelungată de un moratoriu in privinta acceptarii lucratorilor din tarile intrate de curând in UE.
Primele instrumente juridice ale UE
Primul instrument juridic la nivelul UE pentru integrarea romilor a fost adoptat în unanimitate la Bruxelles pe 9 decembrie 2013 de miniștri din cele 28 (pe atunci) state membre ale Uniunii Europene. Recomandarea Consiliului privind măsurile eficiente de integrare a romilor în statele membre adoptată atunci oferă unele orientări specifice pentru a ajuta statele membre, însă nu este obligatorie din punct de vedere juridic. În același timp, Parlamentul UE a adoptat propriul set intern de recomandări cu privire la problema romilor, în urma unui raport detaliat redactat și prezentat de eurodeputata maghiară Lívia Járóka, ea însăși de etnie rom.
Atunci când a cooptat 11 țări fost comuniste din Europa de Est (8 țări în 2004, două în 2007 și ultima, Croația, în 2013), UE nu anticipase amploarea problemei romilor. Cum am spus, nici o structură care să se ocupe de romi (țigani) nu fusese prevăzută, la nici un nivel, în instituțiile europene. Ani de zile, Comisia a insistat că aceasta este doar o problemă națională, iar fondurile au fost furnizate pentru programe naționale având ca scop „integrarea” minorității celei mai hulite din Europa.
Cadrul UE pentru strategiile naționale de integrare a romilor (NRIS) a fost adoptat abia în 2011, iar în iunie 2013 Comisia a prezentat un raport privind punerea în aplicare a strategiilor naționale de integrare a romilor.
Raportul din 2013 al Parlamentului European redactat de maghiara Lívia Járóka ajungea la concluzia că, în timp ce UE solicită statelor membre să se asigure că romii nu sunt discriminați și că respectarea drepturilor lor umane este garantată, totuși rasismul și discriminarea continuă. Situația femeilor rome este tot mai gravă: acestea se confruntă adesea cu discriminări multiple pe motive de gen și origine etnică – discriminare mai intensă decât cea împotriva bărbaților romi sau a femeilor în general – și că ele au doar un acces limitat la muncă, educație, sănătate sau servicii sociale; femeile rome rămân victime ale rasismului, prejudecăților și stereotipurilor, lucruri care au un impact extrem de negativ asupra integrării lor reale.
Dar raportul Parlamentului UE pune vina și pe tradițiile și obiceiurile romilor: „Femeile rome sunt supuse tradițiilor patriarhale și sexiste care le împiedică să își exercite dreptul de a alege în chestiunile fundamentale ale vieții lor, cum ar fi educația, munca, sexul și reproducerea, sănătatea și chiar căsătoria”. Mai mult, „femeile de etnie romă în vârstă înaintată sunt expuse unui risc mai mare de sărăcie datorită faptului că majoritatea au lucrat în economia informală fără remunerație sau afiliere la securitate socială”.
Romii musulmani din Balcani
Cum am spus, estimată între 15 și 20 de milioane în toată Europa, țiganii sunt cea mai mare minoritate europeană fără un teritoriu propriu. Uriașa discrepanță dintre cifre se datorează faptului că mulți țigani își ascund în continuare identitatea în sondaje și în recensămintele populației. Romii au putut fi persecutați chiar și în Kosovo, ca atunci când albanezii înșiși au jucat rolul opresorilor, forțând de exemplu zeci de mii de romi sa-si părăsească locuințele si sa emigreze, asta s-a petrecut in ciuda faptului ca aproape totalitatea romilor din Balcani au fost, si rămân, musulmani de rit sufi.
Despre specificul islamului romilor din Balcani, vezi filmul meu documentar Iubiții Domnului. Dervişii, majoritatea romi, în a căror confrerie din Macdonia se petrece filmul, practică un fel de yoga islamică violentă, în care membrii îşi străpung corpul şi faţa cu săbii, cuţite şi cuie, fără să curgă vreo picătură de sânge și fără a-și provoca vreun pic de durere fizică. Filmul prezintă conflictul dintre doi şeici (un turc și un rom) care îşi dispută supremaţia asupra confreriei.
Tot de la romii balcanici mai avem și manelele, despre care am mai scris aici și aici și aici.
Carta Europeană a limbilor regionale și minoritare
Din punctul de vedere al drepturilor minorităților, democrația nu e întotdeauna acolo unde este așteptată. Astfel, România, Bulgaria, Macedonia, țări sărace din marginea Europei, și-au cooptat principalele minorități în guvern, ceea ce a dus la diminuarea unor importante tensiuni.
Grecia, în schimb, sau Franța, nici nu recunosc existența minorităților. Franța și Grecia nici nu au ratificat măcar acea Carta Europeană a limbilor regionale și minoritare a Consiliului Europei. Această carta garantează un prag minim dincolo de care minoritățile statelor care au ratificat documentul au dreptul să își folosească limba nu numai în public, dar chiar și în administrație și învățământ.
Macedonia, de pildă, e singură țară în care romii și-au văzut limba recunoscută că limba oficială de folosit în administrație și învățământ acolo unde sunt mai bine de 20% din populație (precum în giganticul cartier Șutka de lângă Skopje, cunoscut din filmele lui Emir Kusturica, și unde funcționează chiar mai multe canale de televiziune și posturi de radio în limba romanès).
O privire românească
Revelator pentru atitudinea intelectualilor și a clasei politice din România este și faptul că doi miniștri de externe ai României au putut formula remarci extrem de jignitoare pentru comunitatea rom. Astfel, ministrul Adrian Cioroianu, în 2007, a dat de înțeles că ar dori să-i deporteze în deșertul Sinai din Egipt (fără să-și pună întrebarea dacă autoritățile egiptene ar accepta):
„Acești oameni, din păcate - nu am studii de drept, nu vreau să pozez în altceva decât ceea ce sunt - dar, așa cum judec eu, acești oameni care comit astfel de fapte, aceștia nu trebuie trimiși în regim de celulă, cu televizor. Ar trebui puși la muncile cele mai dure și formate, probabil, batalioane din alea disciplinare.
Nu știu dacă asta le-ar aduce mintea la cap, sau nu. (...) Credeți-mă, eram ieri pe drumul dintre Alexandria și Cairo, la sfârșitul vizitei, îmi veneau știrile din țară, din păcate, pe SMS, pentru că nu puteam fi prins prin telefonia mobilă.
Eram cam în plin deșert și mă gândeam dacă nu cumva am putea cumpară un teren din deșertul ăla egiptean, să-i plasam acolo pe cei care astfel de oameni ne fac de râs."
(Adrian Cioroianu, ministru de Externe al României, 3 noiembrie 2007, Antena 3)
La fel, după Cioroianu, Teodor Baconschi în 2010 a vorbit în calitatea sa de atunci de ministru de externe despre „niște probleme fiziologice, naturale, de infracționalitate în rândul comunităților de etnie roma".
Asta m-a determinat să public atunci un text în România Liberă, intitulat „Fac oare țiganii yoga după ce fură? ”, text încă disponibil aici și al cărui titlu se explica prin aceea că ministrul/teolog/antropolog crezuse că ar putea repara gafa adăugând că "poți sa spui orice despre romi, dar nu ca sunt imbecili, au inteligență nativă", și completând cu niște remarci despre "originile lor indo-europene", cu care ei ar trebui să se mândrească.
