Deși sistemele democratice moderne de guvernare sunt cu toatele de origine occidentală, în unele țări europene este posibil ca un guvern să nu fie rezultat din alegeri și să fie condus de oameni care nu dețin un mandat popular, ba chiar care nu aparțin niciunui partid. Aceștia sunt tehnocrații. Este un guvern condus de experți, nu de politicieni.
Așa a fost în România guvernul lui Dacian Cioloș, numit prim-ministru în 2015 după demisia lui Victor Ponta. În general aceasta e procedura: în caz de gravă criză politică și socială, președintele numește un premier care e și formator al guvernului. Cazurile cele mai cunoscute în afara României sunt și ele relativ recente: Grecia și Italia, ambele în 2011. Atunci au demisionat Papandreou în Grecia și Berlusconi în Italia.
În Grecia, în plină criză financiară, guvernul socialist (Pasok), condus de George Papandreou, funcționa din 2009, când socialiștii câștigaseră cu o majoritate de nouă locuri. Cu toate acestea, Papandreou s-a dovedit incapabil să guverneze în mod eficient, în timp ce „troika” creditorilor - Uniunea Europeană, Banca Centrală Europeană (BCE) și Fondul Monetar Internațional (FMI) - au amenințat că vor retrage asistența financiară, în absența reformelor economice. Premierul tehnocrat de atunci a devenit fostul bancher Lucas Papademos, omul care anterior făcuse să intre Grecia în zona euro.
Tot atunci, în noiembrie 2011, după demisia lui Berlusconi, președintele italian Sergio Napoletano i-a cerut tot unui bancher, lui Mario Monti să formeze un nou guvern, acesta aducând un cabinet tehnocratic compus în întregime din profesioniști, în special din mediul finanțelor. De asemenea, Monti a ales să dețină personal postul de ministru al Economiei și Finanțelor. Mandatul său în ultimul post a durat până în iulie 2012. Scopul final al numirii lui Monti a fost așadar salvarea Italiei de criza datoriei suverane din zona euro.
Rămâne însă întrebarea dacă un guvern tehnocratic, care nu posedă legitimitatea alegerilor, poate fi considerat un guvern democratic.
În cazul Italiei, răspunsul ar trebui să fie mai degrabă pozitiv. Dat fiind asaltul anterior al lui Berlusconi asupra justiției și instituțiilor statului, numirea unui guvern tehnocratic, care a cooperat îndeaproape cu instituțiile europene, a echivalat cu faptul că UE a salvat Italia.
În cazul Greciei, răspunsul e mai problematic și trebuie nuanțat. Măsurile de austeritate impuse au fost unilaterale, fără drept de apel, și au dus la revolte populare și la o nemulțumire generalizată împotriva politicienilor, precum și la creșterea sentimentului anti-european.
Sentiment anti-european care a putut părea uneori justificat. La urma urmei, Comisia Europeană însăși este condusă, s-ar putea spune, nedemocratic, prin Comisari europeni, care echivalează cu niște miniștri, și care n-au fost aleși niciodată, ci doar propuși de guverne și aprobați de către Parlamentul European. Parlamentul, desigur, este compus din deputați aleși prin vor universal, dar aceștia nu pot propune ei înșiși comisari, ci pot doar să-i accepte sau să-i respingă pe cei propuși. Cu o Europă condusă de tehnocrați, ar fi injust așadar să fie criticat deficitul democratic din unele țări-membre care recurg la un guvern de tehnocrați.
**************************
Calitatea tehnocrată a noii garnituri executive, invocată de Partidul Democrat de guvernământ ca pretext al amplelor remanieri, a fost pusă la îndoială de mai mulți experți. Ei au remarcat că unii miniştri şi vicepremieri sunt nume cunoscute în politică, cu o afiliere existentă sau fostă, iar alţii vin să înlocuiască tocmai pe cei cărora le putea fi atribuit profil tehnocrat, cum ar fi George Balan de la Reintegrare sau Octavian Calmîc de la Economie. Unii analişti cred că liderul PD Vlad Plahotniuc vrea în realitate să propulseze în funcții-cheie oameni care-i sunt fideli. Alţii spun că această mişcare strategică ar avea şi o miză electorală înainte de parlamentarele din 2018.
Analistului politic şi profesorului universitar Mihai Cernenco crede şi el că nouă garnitură guvernamentală cu greu poate fi numită una tehnocrată, aşa cum se pretinde:
Astăzi elita pe care o avem noi, dacă o alegem din toate partidele abia am putea crea un guvern funcţional cu capacităţi şi cu posibilităţi de a lua decizii importante
„Este greu de spus cât este de tehnocrat acest guvern. Se doreşte tehnocrat pentru ca să se inoculeze electoratului că uite noi avem un guvern tehnocrat. Pe mine că este tehnocrat, că este politic sau apolitic mai puţin mă afectează. Pentru mine este cel mai important ce decizii se iau. Poate pentru întreaga turmă de cetăţeni contează să li se spună că este apolitic, dar cred că puţini din ei ştiu ce înseamnă apolitic, sau tehnocrat. Dacă am avea şi noi cultura politică filandeză sau cultura politică austriacă sau cea olandeză aş mai crede în toate aceste poveşti de guvern tehnocrat. Astăzi în Republica Moldova un partid singur nu este în stare să creeze un guvern fie din tehnocraţi, fie din politicieni. Astăzi elita pe care o avem noi, dacă o alegem din toate partidele abia am putea crea un guvern funcţional cu capacităţi şi cu posibilităţi de a lua decizii importante.”
Majoritatea guvernărilor care s-au perindat de la independență încoace au pretins că au executive tehnocrate, chiar şi atunci când numirile se făceau strict pe criterii politice, observă Mihai Cernenco. Puține însă s-au apropiat de profilul tehnocrat, spune analistul:
„În general din istoria Republicii Moldova cel mai tehnocrat putem spune că a fost guvernul după Druc. Acela a fost creat din specialiști. Partide încă nu erau, încă nu aveau interese pentru că încă nu a fost efectuată privatizarea. Atunci toţi trăiau încă cu idealurile independenţei. În momentul în care s-a început privatizarea din 1993 au început să apară şi interesele economice, cele politice, cele geopolitice şi de altă natură.”
Un guvern de tehnocrați şi-a dorit fostul premier Ion Sturza, desemnat la sfârşitul lui 2015 în funcţia pe care a ocupat-o şi în 1999. În plină criză politică soluţia propusă de Sturza atunci era un cabinet de miniştri tehnocraţi, format din experţi independenţi şi reprezentanţi ai societăţii civile, cu o agendă clară şi mandat limitat, de maxim doi ani, care să fie instalat rapid la Chişinău şi să stabilizeze situaţia prin formule neordinare. Eşecul învestirii acelui guvern a fost generat de o lipsă de cvorum „regizată”, aminteşte analistul Mihai Cernenco.
După părerea sa, acest caz ilustrează în ce măsură se doreşte în Moldova o echipă de tehnocrați în executiv.
