Casa Albă a informat că din luna noiembrie, Statele Unite vor relaxa restricțiile de călătorie din străinătate, pentru cei vaccinați, care doresc să se deplaseze în America. Aceste noi reglementări, care acoperă și țările Schengen și Marea Britanie vor echilibra regimul de călătorie, cel puțin cu Europa, ținând cont de faptul că în vară, majoritatea țărilor europene au permis accesul americanilor, în timp ce Washingtonul nu a făcut-o.
Lipsa de reciprocitate a fost în ultimele luni un reproș des auzit, în relația cu o mare parte a Europei.
Cei care nu sunt cetățeni sau rezidenți americani vor trebui să prezinte, la intrarea în țară, dovada vaccinării și un test negativ făcut în interval de 72 de ore înaintea plecării din țara de origine. Noile măsuri vor intra în vigoare în noiembrie, industria turismului de aici considerând că acest anunț va stimula călătoriile în timpul sărbătorilor de iarnă. Această industrie a solicitat schimbările de luni de zile, după ce Trump impusese restricții care vizau 30 de țări în martie 2020, restricții la care până acum Biden nu a renunțat.
Administrația de la Washington va înăspri restricțiile pentru americanii nevaccinați care călătoresc, ei vor trebui să se testeze cu o zi înainte de plecarea din America și după ce revin în țară.
Se anticipează că relaxarea restricțiilor pentru străini va contribui nu doar la creșterea turismului, dar va afecta și multe alte industrii care au nevoie de libertatea de circulație pentru evenimente, târguri și întâlniri de afaceri. Centrul pentru Controlul și Prevenirea Bolilor va solicita liniilor aeriene să colecteze informații care să permită monitorizarea celor care intră în țară, în cazul în care aceștia prezintă simptome de COVID – vor fi colectate numere de telefon, adrese email și locația la prima destinație. Noile măsuri nu îi vizează pe copiii care nu au vârste la care vaccinuri sânt aprobate. Autoritățile medicale vor stabili în intervalul următor cum vor fi definite vaccinurile acceptabile, care permit intrarea în Statele Unite.