Linkuri accesibilitate

„Din păcate, există o serie de pacienți care nu mai pot fi salvați. Însă fiecare dintre ei poate salva până la șapte alte vieți”


Adrian Belîi

Jurnalul săptămânal cu Adrian Belîi.

Născut la 28 mai 1975, la Chișinău. A studiat la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova și la Facultatea de Medicină a Universității Angers, Franța. Doctor habilitat în științe medicale. Master în sănătate publică şi în management. Deținător al diplomei europene de management al durerii EDPM. Profesor universitar la Catedra de anesteziologie și reanimatologie nr. 1 „Valeriu Ghereg”. Șef de departament clinic ATI al Institutului de Medicină Urgentă. Distins cu medalia „Nicolae Testemițanu” (2016) și diploma de onoare a Guvernului Republicii Moldova (2019).

Jurnalul sâptămânal cu Adrian Belîi
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:21:42 0:00
Link direct


Luni

Trezitul de dimineață este greu. „Bătrânul Prius” m-a adus astă-noapte din Ucraina, unde am participat la Școala de Iarnă de Durere. Colaborăm demult cu Societatea pentru Studiul Durerii din Ucraina, ne leagă o prietenie strânsă. Venim, reciproc, la evenimente, facem schimb de experiență, predăm. Trasăm proiecte noi.

Este frig și posomorât. Intru pe poarta spitalului. Pe alături trece în alai de nuntă o haită de câini. Ne cunoaștem reciproc, dau din coadă. La spital, ziua de muncă începe cu conferința de dimineață a Departamentului de Anestezie și Terapie Intensivă, pe care o conduc. Departamentul este o structură mare, foarte complexă, care asistă, non-stop, toată activitatea chirurgicală a Institutului de Medicină Urgentă, tratamentul intensiv al pacienților din municipiu și a celor aduși din toate colțurile țării. O secție de reanimare, două unități de terapie intensivă, blocul operator cu 16 săli de operații, o secție de hemodializă – elementele de bază ale Departamentului, în care activează peste 250 de medici-specialiști, rezidenți, asistente, personal de îngrijire și întreținere. Bravii șefi de secție, cu multă experiență practică și de viață, le asigură perpetuitatea funcțională.

La conferință, ascult rapoartele de gardă ale responsabililor pe tură: x internați, y externați, z decedați; cazuri cu agravare – atâtea. Probleme, incidente – da sau nu. Ochii roșii ai doctorilor, lentoarea și timbrul vocii trădează o noapte de nesomn. Doar cei „bătrâni” își mai amintesc de vreo noapte liniștită la urgență. Opinia publică din sala de conferințe recomandă medicilor care au avut gărzi deosebit de grele să mai treacă pe la biserică. Curând, vom avea și noi una funcțională, ridicată așa cum se cuvine, lângă blocul de morfopatologie.

Cu scop de tonificare, dar să ia aminte și doctorii, rezidenții mai primesc câte o întrebare referitoare la particularitățile pacienților avuți în grijă. Conferința se sfârșește cu o prezentare de 15 minute a unui articol științific, de interes profesional, care este redat după o schemă prestabilită. După bateria de întrebări-răspunsuri și comentarii, rezidentul răsuflă ușurat: data viitoare e tocmai peste două luni. Mâine e rândul colegului.

De aici, fiecare doctor, rezident și asistentă pleacă la locurile lor de muncă – fie sală de operație sau platou intervențional, fie salon de terapie intensivă, unde-i așteaptă pacienții.

Două minute pentru pacientul „clar” din punct de vedere medical, 20 de minute – pentru pacienții cu diagnostic incert sau evoluție în agravare...

Imediat după conferință, alerg spre secția de reanimare, pentru a face vizita de dimineață. Chirurgii, traumatologii, neurochirurgii, alți specialiști ai bisturiului și-au terminat, la rândul lor, conferințele matinale. Vin în „delegații oficiale” numeroase, să-și vadă pacienții internați în reanimare. Împreună cu șeful secției, îi întâlnim la ușă. Le strângem mâna la aproape toți, cât reușim, după care le prezentăm evoluția peste noapte a stării pacientului fiecărui. Se coordonează tratamentele, investigațiile de laborator, instrumentale, cele de înaltă performanță: pentru 30 de pacienți în reanimare, exact după același scenariu – la 14 pacienți în unitatea de terapie intensivă nr. 1 și la 6 pacienți din terapia intensivă nr. 2. Din cei cca 50 de pacienți, trecuți în revistă timp de aproape două ore, 4-5 au nevoie de consilii medicale extinse, multidisciplinare. Acestea se vor realiza până la amiază.

Două minute pentru pacientul „clar” din punct de vedere medical, douăzeci de minute – pentru pacienții cu diagnostic incert sau evoluție în agravare. Un adevărat brainstorming, zi de zi. Am auzit că activitatea cerebrală intensă întârzie Alzheimerul, dar faptul nu este dovedit cu certitudine. Ipoteza se poate verifica prin îmbătrânire, dar, puțini dintre anesteziologi au ajuns să-și vadă pensia.

Pacienții scăpați din ghearele morții sunt transferați în secțiile de profil, unde își vor continua tratamentul. Studiile au demonstrat că doar 3% dintre pacienți își amintesc numele anesteziologului sau specialistului de terapie intensivă, care a avut, după Cel de Sus, probabil, rolul fundamental în păstrarea existenței lor terestre.

Odată ieșit din terapie intensivă/ reanimare, trec pe la șeful de secție de anestezie. Face o cafea deosebit de aromată. E timpul cafelei de dimineață. Cafeaua de dimineaţă în cabinetul șefului de secție de anestezie și terapie intensivă, pe scurt – a șefului, este similară liturghiei. Cabinetul lui este statul-major al blocului operator, nodul decizional principal al spitalului. Toate cele 80 de anestezii din timpul unei rotații complete a pământului sunt atent monitorizate de șef. Pe fundalul deficitului de cadre, misiunea de repartizare a rolurilor și de delegare a funcțiilor a devenit o sarcină destul de dificilă. O iscusință, talent și dedicație deosebită este indispensabilă pentru a menține permanența serviciului, așa ca nimeni să nu simtă problemele. Ceremonia cafelei este întreruptă la fiecare secundă. Ușa cabinetului nu se închide la cheie, o deschide cine are nevoie.

Informația dată de chirurgi nu întotdeauna include riscurile aferente și probabilitatea de complicații...

Rudele pacienților așteaptă vești, în speță bune, care, însă, din păcate, nu pot fi întotdeauna oferite. Misiunea de a comunica o informație realistă, obiectivă, despre starea apropiatului, aflat pe patul de spital, revine, de obicei, anesteziologului și specialistului de terapie intensivă-reanimare. Informația dată de chirurgi nu întotdeauna include riscurile aferente și probabilitatea de complicații. Situația cere, deci, o ajustare pentru realitate.

Merg cu cineva dintre doctorii anesteziologi în una din secțiile de chirurgie a spitalului. Este nevoie de o decizie asumată. De obicei, sunt pacienți cu comorbidități severe, care, postoperator, vor avea nevoie de suport al funcțiilor vitale în condițiile secției de reanimare. Atunci, pacienții sunt inconștienți, imobili, respirația este asigurată de mașina de ventilare pulmonară, funcția renală și hepatică – de aparatul de hemofiltrare veno-venoasă continuă, funcția cardiovasculară – de perfuzare continuă de vasopresori și inotropi. Funcțiile vitale sunt monitorizate non-stop atât de monitorul multifuncțional, cât și de interfețele de comandă și control ale aparatelor. Crearea, prin comunicare, privire, atingere, informare și condiționare pozitivă cu pacientul crează acea încredere și speranță, care este necesară pentru trecerea cu succes a momentelor critice. Atât medicul, cât și pacientul rămân împăcați, în așteptarea zilei de mâine pentru realizarea intervenției. Lor li se va alătura o echipă numeroasă, din diferiți specialiști, care vor acționa coordonat, pentru rezolvarea problemei de sănătate a aproapelui.

Revin în birou. Trebuie, neapărat, să răspund la mesajele din poșta electronică. Zilnic, vin câte 25-30 de mesaje. Un răspuns scurt pentru unele, un răspuns sofisticat, cu numeroase elemente de politețe, pentru altele. Unele mesaje nu au norocul să-și vadă răspunsul astăzi. De obicei, sunt trei categorii mari de scrisori: cele provenite de la autori, care îmi transmit manuscrisele pentru evaluare și publicare în Revista de Științe ale Sănătății din Moldova. O altă categorie este corespondența cu profesorii de peste hotare pe subiecte de invitații și participări la conferințe, derularea de proiecte științifice, organizarea de evenimente comune. Cea de a treia categorie, sunt mesajele pe linie universitară. Acestea sunt întotdeauna cu mențiunea „urgent!!!”. Pentru un intensivist, cuvântul „urgent” are o cu totul altă semnificație. Scrisul mesajelor este întrerupt deseori, ba pentru o semnătură pe vreun document, ba pentru verificarea unui grafic de gărzi, ba pentru solicitarea unui certificat. Unele documente necesită o verificare minuțioasă: o semnătură pusă din neatenție poate atrage dureri de cap și oboseală în picioare.

La ora 14:30, în fiecare luni, are loc volanta săptămânală a spitalului. Nu știu de ce, dar majoritatea colegilor scapă câte un „i”, total nepotrivit pentru acest cuvânt, în drum spre sala de ședințe. Procesul durează cca 1 oră și e un bun prilej de a citi online din ziare. Aici, fiecare șef de departament și de secție raportează activitatea săptămânală a secției, comunică problemele și dificultățile apărute; tot aici, șefii află despre corespunderea activității secției administrate cu indicatorii de performanță solicitați. Rareori și doar la indicații absolute, directorul medical recurge la constrângeri. Comunic laconic: toată activitatea este conformă, totul e sub control. Probleme noi nu sunt. Acest fapt bucură auzul. Mergem, pardon, lucrăm mai departe.

Către 15:30, majoritatea pacienților operați programat sunt transferați pe secții sau în unitățile de terapie intensivă. Arunc un ochi prin saloane. Totul e ok. Activitatea e în toi. Se schimbă echipele de gardă. Către această oră, s-a efectuat un lucru enorm. Doar trecerea în revistă a activităților realizate ar ocupa foarte multe pagini.

Timp de o zi, rotația pacienților este semnificativă, sunt mulți noi, care necesită atenție sporită...

Între 17:00-17:30, are loc contravizita împreună cu șefii de secție. Se verifică completitudinea transmiterii informațiilor către echipele de gardă, se actualizează informațiile și planurile de tratament. Timp de o zi, rotația pacienților este semnificativă, sunt mulți noi, care necesită atenție sporită.

După, apare o perioadă de liniște, în care, reîntors în birou, pot sta tete-a-tete cu computerul. Redactez articolele de revistă. Această activitate continuă până scade capacitatea de concentrare. E ora 7 seara, este timpul de fugit acasă.

Tradițional, la medici, activitatea spitalicească continuă virtual și acasă. Sunt discutate impresiile, cazurile și întâmplările zilei. Iau o carte și îmi amintesc particularitățile anesteziei pentru comorbiditățile mai rare ale pacienților de mâine.

Stingerea.

Marți

Ziua de marți, începe asemănător zilei de luni. Se respectă aceeași structură de activitate a zilei. Deosebirea constă în alte nume de pacienți, alte diagnostice, alte echipe de gardă. Constantă rămâne oboseala acumulată peste noapte, activitatea intensă, ajutarea aproapelui.

Sunt chemat în secția de reanimare pentru o consultație. Din biroul meu până la ușa secției de reanimare sunt cca 50 de metri. Pe drum, un domn respectabil înjură, la modul general, medicii, cu pomenirea Genezei și a armelor de foc, așa ca să audă și cei din jur. Aflu că așteaptă medicul neurolog de tocmai 15 minute. Îi explic, că dacă-l împușcăm acum, nu va mai avea cine să-l consulte. Orele de primire ale pacienților ale acestui serviciu deocamdată nu au început, iar medicul este la volanta lui de dimineață. Înjurăturile se focalizează, respectiv, asupra mea. Se include imunitatea psihoemoțională, încercată deseori la greu.

Adrian Belîi
Adrian Belîi

În reanimare facem o consultație medicală extinsă pentru un pacient adus noaptea din raion cu serviciul AVIASAN. Trecem în revistă datele din fișa de observație și cea de laborator. Stabilim un plan de acțiuni.

După, am o lecție de curs la studenții anului V ai Facultății de medicină generală. Astăzi le predau evaluarea și tratamentul durerii perioperatorii. Mâine – reechilibrarea hidroelectrolitică, apoi – insuficiența cardiacă acută. Descoperim, treptat, componentul folcloristic și cel mitologic în domeniul abordării durerii. Ajustăm, cu argumente, cunoștințele la principiul medicinei bazate pe dovezi.

Primesc un telefon nu prea plăcut pentru mine. Este ofițerul de urmărire penală. Foarte amabil, solicită o scrisoare explicativă din partea mea într-un dosar constituit în stil național „cut-work”. Procedează în mod similar și cu ceilalți figuranți în halate albe. Oare cine va fi cel ispășitor? Lipsa cadrului legal referitor la dreptul spitalicesc impune sistemul să abordeze activitatea medicală exclusiv prin prismă penală.

Plec la ședința consiliului de experți ai ANACEC. Sunt discutate dosarele pentru validarea tezelor de doctor și doctor habilitat în științe medicale, precum și cele de conferire a titlurilor științifico-didactice de conferențiar și profesor universitar. Primesc pentru expertizare o teză. Raportul trebuie să-l prezint pentru ședința viitoare. Discutăm și votăm întrebările de pe ordinea de zi.

Revin la spital. Trecem din nou în revistă rezultatele activității clinice de azi, pe secții.

Ședința de tete-a-tete cu computerul. Nu este greu de ghicit – redactarea articolelor. Da, bineînțeles, și mesajele din poșta electronică. O parte dintre ele își vor aștepta răspunsul mâine.

Trec pe la supermarket. Pe la nouă seara, nu este aglomerat. Angajații fac vitrinele pentru a doua zi. Ai de unde alege produse. Beneficiez de zilele de post pentru a cumpăra niște carne cu preț mai redus.

Miercuri

Ziua de miercuri indică la mijlocul săptămânii. Este pur convențional, deoarece activitatea la spitalul de urgență este un perpetuum mobile. Drept combustibil regenerabil servește tinerețea relativă, rezerva biologică și motivația intrinsecă a angajaților spitalului. Lucendo allis, ego ipse ardeo!

Facem o vizită separată cu coordonatorul de transplant. Din păcate, inevitabil există o serie de pacienți care nu mai pot fi salvați. Însă, fiecare dintre ei poate salva până la șapte alte vieți. Potențialii donatori sunt identificați, după care urmează o procedură standardizată de diagnosticare a morții cerebrale, efectuată de o echipă special antrenată, total independentă de cele care îngrijesc pacienții respectivi. Paralel, se înștiințează Agenția de Transplant. Potențialii recipienți așteaptă cu sufletul la gură șansa de renaștere. Odată diagnosticul de moarte cerebrală stabilit, urmează o discuție cu rudele apropiate ale pacientului, din punct de vedere juridic deja decedat, dar cu inima încă zbătândă (moartea este un proces, nu un eveniment).

Aici intervine măiestria, aptitudinile de psiholog, empatia coordonatorului de transplant. Este foarte greu să obții acordul apropiaților persoanei abia decedate pentru donarea de organe. Foarte puțină lume reflectă asupra acestei posibilități înafara unei situații personale, întotdeauna tragice. Sunt necesare campanii de informare socială de lungă durată. Din fericire, acești apropiați au dat acordul. Fiind mult timp peste hotarele țării, au preluat din atitudinea și filosofia vieții ale noilor lor concetățeni. În orele următoare, renasc la viață câteva persoane: două au primit câte un rinichi, una – ficatul, alte persoane – corneea, fragmente de os, fascii, ligamente. Este momentul de glorie al întregului serviciu și al efortului neobosit al coordonatorului de transplant. În calitate de șef de departament, contrasemnez documentele de proces. Anesteziologii, specialiștii de terapie intensivă de la Urgență și din Spitalul Republican, au lucrat astăzi sincronizat, fiecare la locul lui de muncă. Dedicat, mai mult în tăcere, din umbră. Numeroșii și adevărații eroi ai gloriei muncii rămân în umbra evenimentelor.

Presiunea profesională psihologică este constantă în lumea anesteziei și terapiei intensive. Suprarenalele sunt nevoite să producă multă adrenalină, pentru a face față stresului. Inevitabil, adrenalina induce, în timp, riduri, hipertensiune arterială, diabet zaharat prestatorilor de servicii medicale. Din lipsa posibilității de a se chinui în saloane SPA, descrețirea frunților și normalizarea tensiunii arteriale ale medicilor și asistentelor este asigurată de umorul fin, profund filosofic, al șefului de secție de reanimare. Cel puțin, pentru mine, multe fraze înaripate ale dumnealui mi-au dat puteri în cele mai delicate momente profesionale.

Tete-a-tete-ul cu computerul. Refuz, a nu știu câta oară, invitația unui bun prieten de a degusta o bere nouă. Există o probabilitate sporită să expire termenul de valabilitate al sticlei. Fug acasă pentru încărcarea bateriilor, peste noapte.

Joi

Rutina zilei, descrisă anterior, se derulează, bineînțeles, și în ziua de joi a fiecărei săptămâni. Activitatea cotidiană majoră a zilei este întreruptă de numeroase apeluri de telefon. Ca și mesajele poștei electronice, apelurile de telefon pot fi împărțite în trei categorii: de la rude și cunoștințe, care brusc și-au amintit de existența mea. După câteva secunde de comunicare, îmi construiesc în cap traseul clinic al noului pacient, care nu are nimic comun cu specialitatea mea. De el se vor ocupa colegii din alte specialități. Dau o serie de telefoane. Rezolvat.

Următoarea categorie de apeluri este similară, dar provine de la colegi. Se rezolvă și acestea. Cea de a treia categorie de sunete este cea pe care o aștept, dar nu vine. Din păcate, comunicarea cu cei dragi este deficitară, conștientizez acest lucru. Oficial, îmi este bine. Tot pomenind de sunete de telefon, unele merită menționate. Oricum, ele sunt mult mai plăcute decât cele de tipul: „Rezolvați problema!”, venite de la… Da, deci, de la un timp, concurez cu Andys Pizza la recepționarea comenzilor. Numărul de telefon din birou este asemănător cu al lor. Gama de pizza, propusă de mine nu satisface preferințele gurmande ale solicitantului. Reapelează la Andys.

Urmează o serie de consilii medicale pe secțiile spitalului. Analiza profilului de risc și beneficiu, a raportului de probabilități al rezultatelor intervenției chirurgicale înclină spre unele decizii sau altele, care trebuie comunicate pacienților și rudelor lor. Nu întotdeauna este ușor. Totuși, până la urmă, se găsește o soluție amiabilă, în interesul major al pacientului și neîncălcând principiul de veacuri al medicinei: „nu dăuna”.

De la ora trei începe reexaminarea studenților restanțieri. De obicei, a doua oară învață și susțin examenul mult mai bine. La prima încercare, uneori vezi potențialul neexplorat al studentului. Decât un „5” astăzi, mai bine un „9” mâine. Simt că poate. A doua încercare confirmă acest fapt. Nu trebuie scăpată din vedere nici evoluția tehnologiilor de copiere și de deconspirare a fraudei. În medicină, acest tip de fraudă este pedepsită sever: mâine profesorul va fi pacientul studentului său. O știu asta nu din auzite: am fost pacientul propriei secții de două ori. Elevii anilor precedenți s-au dovedit a fi buni! Am fost externat în deplină capacitate motorie și neurocognitivă. Despre joi, ajunge.

Vineri

Cu toate că vineri este ultima zi a săptămânii, evenimentele cele mai importante se întâmplă anume în această zi, spre seară. Una din superstițiile locale șoptește că nu este bine să ieși mai devreme de la serviciu. Oricum, chiar și ieșitul la timp, conform prevederilor Codului Muncii, nu se produce. Încălcăm și iar încălcăm, prin depășire de timp de lucru. În plan de remunerare financiară, însă, acesta, totuși, nu se încalcă: conform normativului, până la 14:30. Uneori, mă prinde gândul că ieșitul la timp din spital crează o anumită stare de disconfort.

Caut, din nou, specialistul IT. Solicit, a xn oară conectarea instituțională la internet a biroului meu. Utilizez, între timp, serviciile companiei Moldcell, la care undele standardului 4G străbat pereții groși de beton armat. Din explicațiile specialistului IT, problema conectării este una delicată, iar fără soluția la ipoteza Riemann nu este posibil de realizat misiunea respectivă. Între timp, Ilon Musc a trimis pe orbita lui Marte un Falcon cu un Tesla superb. Am hotărât: viitoarea mașină va fi o Tesla (second hand, bineînțeles, ca și Priusul).

SMURD Iași aduce cu elicopterul un nou pacient pentru Institutul de Medicină Urgentă. Anual, în jur de 20 de pacienți sunt transportați din spitalele raionale în Institutul de Medicină Urgentă...

Sunetul inconfundabil el motorului unui EC135 se apropie. Este un simptom de o acuratețe diagnostică maximală: SMURD Iași aduce cu elicopterul un nou pacient pentru Institutul de Medicină Urgentă. Transmit medicului din reanimare că ambulanța îl așteaptă deja pentru preluarea pacientului de pe stadionul Dinamo. Această reformă medicală, de rând cu cea de înființare a domeniului transplantului în statul moldovenesc modern, are efecte vizibil benefice: anual, în jur de 20 de pacienți sunt transportați pe calea aerului din spitalele raionale ale Republicii Moldova pentru acordarea șanselor suplimentare de supraviețuire în Institutul de Medicină Urgentă. Alte câteva zeci de concetățeni, cu organe noi transplantate, încep o viață nouă și o prelungesc, într-o anumită formă, pe a celor care au donat.

În final, ajung la computer. Toate cele obișnuite. Cu o singură excepție: ne pregătim de achiziții. Trec în revistă peste 400 de poziții de medicamente și consumabile medicale, care sunt necesare activității Departamentului Clinic de Anestezie și Terapie Intensivă. Pentru toate – calculul cantităților necesare anual, cu doză maximală de precizie, pentru consumabilele mai specifice – o descriere tehnică mai detaliată în caietul de sarcini. O responsabilitate destul de mare, cu efecte de lungă durată asupra stării interioare de calm. Pe lângă a fi medic, specialistul în anestezie și terapie intensivă mai este și manager, instructor, cercetător, psiholog, brancardier, economist, designer, clarvăzător, informatician, bioinginer, sac de box.

Vineri spre seară ajung acasă. Cu condiția că nu se mai întâmplă nimic, vineri seara este cel mai plăcut moment al săptămânii: respectiva a trecut, iar în față sunt două zile relative de odihnă.

În loc de week-end

Astă-noapte am avut un coșmar profesional. Am vizat că nu am reuşit să intubez pacientul și acesta a decedat pe masa de operații, iar în secția de reanimare toți pacienții brusc au murit. Dau un telefon pe secții – totul este, bineînțeles, ok. Coșmarurile profesionale sunt partea indispensabilă a somnului specialistului de anestezie și terapie intensivă. Zilele de odihnă sunt asigurate de echipele de gardă. Șefii de secție – în alertă permanentă, la telefon. Escapadele spre spital, în week-end nu sunt o raritate.

Actele de eroism, de dedicație profesională, curaj, profesionalism, sunt menționate în mass-media și tirajate pe coperte de revistă. Actul de eroism nu este neapărat intrarea în casa care arde sau acoperirea cu pieptul a grenadei. Este un stil de viață, o vocație a oamenilor cu care lucrez alături, de mulți ani. Este o activitate de decizie și de acțiune zilnică, solicitantă, care puțini sunt în stare să o asigure și să o reziste, în special pe plaiul mioritic. Pentru asta le exprim tot respectul și considerațiunea.

Opinia dvs.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG