Timp de peste trei săptămâni, ei au lucrat la construcția spitalului sătesc, au dat o mână de ajutor gospodăriei agricole „Lenin”, raionul Tiraspol, la recoltarea mazării verzi, cireșelor, caiselor și roșiilor.
Activitatea taberei se desfășura sub lozinca: „Munca în comun apropie noroadele”. Indiferent de rasă, religie sau convingeri politice, prin munca cot la cot se părea că se putea ajunge la o bună înțelegere și prietenie. Atmosfera de încredere și amiciție din tabără între reprezentanții diferitor țări și continente trebuia să servească drept argument în favoarea soluționării tuturor problemelor exclusiv pe cale pașnică, și nu pe calea războiului.
De asemenea, în tabără tinerii au cântat și au dansat și, sub îndrumarea „tovarășilor mai mari”, au discutat ore întregi despre pace, dezarmare și lupta împotriva colonialismului.
La încheierea sejurului pe malul Nistrului, toți au plecat la Moscova, de unde un grup, format din cei ce trecuseră cu bine proba „discuțiilor” din tabără, trebuia să plece la Helsinki, la Festivalul al VIII-lea mondial al tineretului, iar ceilalți – în țările lor.