Comentând mesajele transmise de lideri la summit, analistul politic Igor Boțan a spus în podcastul Europei Libere „Dincolo de știri” că „fără o umbrelă de securitatea a NATO nu poate exista certitudinea că ne este asigurată securitatea economică și energetică”.
El a adăugat că „ghemul de probleme de securitate” a fost pus în evidență, la summit, de către președintele Zelenski, iar mesajele celorlalți lideri europeni „au fost în rezonanță cu ceea ce a spus liderul de la Kiev.”
Iar comentatorul Nicolae Negru, vorbind în podcastul Europei Libere, a declarat că, din punct de vedere politic, această reuniune a liderilor europeni a dat R. Moldova siguranța că este acceptată în familia europeană, că „ușa e deschisă și că rămâne numai [...] să-și facă lecțiile.”
Mesajul Robertei Metsola, președinta Parlamentului European, a fost cât se poate de limpede – „[...] până la finele anului, R. Moldova poate să înceapă negocierile de aderare la UE, ceea ce înseamnă că la Bruxelles se vede cu optimism această perspectivă”, a spus Nicolae Negru.
Temele noului episod, difuzat pe 2 iunie:
- Cel de-al doilea Summit al Comunității Politice Europene, care a fost găzduit de satul moldovean Bulboaca, a devenit o platformă pentru fortificarea unității bătrânului continent în fața agresiunii ruse și de sprijin politic pentru Republica Moldova.
- Liderul de la Kiev, Volodimir Zelenski a insistat la Bulboaca pe acceptarea Ucrainei în NATO și pe un răspuns clar în acest sens.
- Alianța nord-atlantică a deschis „umbrela” sa de securitate deasupra R. Moldova. Deocamdată pentru trei zile (31 mai-2iunie).
- Un nou pachet de sprijin pentru R. Moldova. Bruxellesul „triplează” asistența financiară și transmite mesaje optimiste Chișinăului în ceea ce privește parcursul său european.
Un episod nou al podcastului „Dincolo de Știri” este înregistrat în fiecare joi, la prânz, și este difuzat în fiecare vineri.
Podcastul este publicat pe site-ul Europei Libere, pe Apple Podcasts, Google Podcasts, pe Spotify și pe YouTube.
Pentru a nu rata niciun episod, abonați-vă!