Linkuri accesibilitate

România: Disecții cu anestezie


Sinteza săptămânii politice românești.

Politicienii au dat brusc și oportunist în patima adevărului. O fac cu ochii pe sondajele de opinie ca pe butelie. Ei descoperă acum, ca burghezii lui Molière, proza realistă din romantismul revoluționar al vremii. Mulți se înfășoară în perdelele de fum al sincerității cam cum își golesc sepiile glandele de cerneală, să-i deruteze pe cei care le vor pielea ca trofeu. Au devenit vocali și luminoși ca să uităm că sunt partea întunecată a problemelor. Dar ce valoare morală poate avea un adevăr deconspirat din rațiuni și interese practice? Mai este el adevăr? Este el mai puțin adevăr? Opinia publică a confundat deseori campaniile oportuniste, „demascările” și „înfierările” cu adevărul. Iar politicienii s-au folosit, de asemenea, nu odată de confuzia etică pentru a crea dependență de adevărurile lor bine orientate politic. Uneori adevărurile au fost presărate pe drumul spre iad ca firimiturile care duc la casa vrăjitoarei. Alteori adevărurile au fost atent sterilizate, să nu fie relevante sau să aibă efect controlat. Cine știe ce efecte secundare ar putea avea. De aceea, un adevăr enunțat de un politician trebuie supus imediat disecției, fără anestezie, că și durerea e relevantă.

Unii se miră, de pildă, cu voce tare cât de găunoase sunt statisticile oficiale ale bunăstării. Susțin că au fost contrafăcute, că nu conțin și mizeria din colțurile economiei, ci doar trufandalele de pe masa puterii. Datele ar fi fost măsluite să dea bine în rapoartele europene, la rating și la electorat. Este posibil: s-a întâmplat la toate casele și mesele politice. Cu toții au încercat să profite meschin din manipularea numerelor generoase din statistici. Pe de altă parte, dacă ne uităm în toate sensurile pe arterele economiei, în afara fluxului nesfârșit de shaorme cu de toate, de trotinete și device-uri electronice, de chips-uri cu chilli și rucsacuri cu bere, nu prea se vede activitate. Pesta porcină a lovit din nou. Produsele alimentare s-au scumpit vizibil. Prețul kilogramului de cartofi, de roșii sau fructe este, în continuare, dublu față de cel de anul trecut. Prețul cărnii a crescut și el cu vreo 20%, ca și al pâinii. Scăderea TVA la alimente a produs un mic sevraj financiar regurgitat mai apoi prin majorări succesive de prețuri. Micii producători fie și-au ruinat producția încercând să țină pasul cu importurile de legume și fructe, fie au abandonat. Noua revoluție agrară a lui Daea a eșuat și ne-a umplut cămările cu gărgărițe.

Multe proiecte de investiții au fost amânate sau întârziate prin deturnarea sistematică a fluxului financiar către politicile de protecție socială. Autostrăzile pot aștepta. La fel și infrastructura feroviară. Birocrația distruge investitorii, micile și marile afaceri. La fel și corupția, mai ales când e a demnitarilor. Sorin Blejnar, fost șef la ANAF, și soția lui au fost trimiși în judecată pentru că i-ar fi cerut vreme de un an o exorbitantă taxă de protecție Regelui Motorinei, cum i se spune afaceristului Radu Nemeș, patronul firmei Excella Real Grup. Ca să știți de ce tușesc motoarele la pompă. Ordonanța 114 este o altă piedică în calea performanței economice. Ordonanța adoptată în decembrie trecut din rațiuni populiste plafonează prețul energiei, amenință să alunge investitorii și să radă o parte din întreprinderile mici și mijlocii. O importantă firmă americană care intenționa să exploateze pungile cu gaze din Marea Neagră a amenințat că pleacă. Analiștii spun că plafonarea prețului la gaze nu duce doar la tensiuni pe piața gazelor naturale, dar are efecte și pe piața energiei electrice. După vizita în Statele Unite, președintele Iohannis spunea că americanii sunt optimiști și se așteaptă ca legislația în domeniul energiei să devină mai permisivă. Politicienii puterii cred că președintele vorbește așa pentru și-a tras o șapcă americană pe ochi să nu vadă foamea de energie a omului de rând pentru care aragazul e prietenul lui cel mai bun. Și pentru putere, și pentru opoziție nu problema energiei pare importantă, ci aceea a impactului electoral. Facturile la energie au o legătură, fie ea și indirectă, cu votul din urne iar guvernele de orice culoare și miros politic vor prefera mereu să deturneze fondurile bugetare pentru cauza nobilă a cumpărării electoratului cu energie ieftină. Dar nu acesta ar trebui să fie efectul imediat al creșterii economice?

Nu e de mirare că cheltuielile sociale sunt un alt izvor de adevăruri servite de politicieni pentru distracția și distragerea atenției la vot. Un senator liberal spune, de pildă, că răul economiei vine de la bugetari: la stat, salariile ar fi duble față de cele din domeniul privat. Mai mult, se adaugă și nenumăratele privilegii care hrănesc de la buget, adică din taxele și impozitele privaților, crema morbid de grasă a funcționărimii. Senatorul cu pricina este, el însuși, bugetar și are, ca toți colegii și adversarii săi parlamentari, salarii duble față de cele private. Are, de asemenea, toate privilegiile pe care le atribuie ipotetic bugetarilor de rând, uitând să spună și cealaltă parte a adevărului: cei care au salarii cu adevărat exorbitante sunt șefii numiți politic. PNL/PDL a fost la fel de predispus la politizarea funcțiilor de conducere ca și PSD-ul. A învinovăți funcționărimea măruntă de problemele economiei e ca și cum ai acuza pasagerii unui tren de un accident la barieră.

Alții spun că rețeaua medicală trebuie reconstruită de la fundație că de acolo e putredă. Ca să facă uitate recentele eșecuri ale sistemului (blocarea sistemului de comunicații sau carnagiul dintr-un spital de psihiatrie și pentru măsuri de siguranță) Sorina Pintea, ministru al Sănătății, ar vrea ca, până la mijlocul lunii viitoare, toate spitalele acelea județene cu probleme de management, cu cheltuieli absurde și aflate mereu în criză financiară, de personal și de paturi, să aibă centre de transplant. Criza de organe există de ani de zile și e evidentă odată cu fiecare mare urgență medicală. Pacienții au făcut de multe ori ocolul Pământului în optzeci de zile în căutarea rinichiului potrivit. O discuție pe acestă temă pare a fi doar un exces retoric de vreme ce sistemul medical este renumit pe tot continentul pentru disfuncționalitățile sale. Cu toate acestea, ar fi bine ca, pentru început, spitalele să fie sterile și să aibă consumabile curente (fașe, medicamente, seringi). Problema spitalelor nu este doar de subfinanțare, ci și de management defectuos al resurselor sărace. Toți cei ajunși la putere au spus că vor să reconstruiască sistemul însă au reușit cumva să prindă în zidurile lui pacientul. Sau pe omul de pe stradă, că e valabil și pentru taxe și impozite, siguranță publică, cultură sau locul de muncă. I-au folosit ca materie primă pentru că puteau exploata astfel durerile și spaimele celor pe care-i țin captivi. Zidurile construcției sunt pline de cripte suspendate.

Politicienii susțin că sunt lucizi, că văd problemele generale și că au medicația corectă. Dar spun asta privindu-se în oglinda statisticii. Vorbesc despre disfuncțiile societății cu empatie de bormașină. După cum s-a văzut de-a lungul timpului, unii dintre ei nu ar trece testul Turing: nu au sensibilitate nici cât un robot de bucătărie. Sunt preocupați de prezentul alegătorilor ca să le fure din nou viitorul. Tocmai de aceea dosarul Caracal a declanșat mai mult reacții politice decât omenești. Manifestările civice organizate cu această ocazie au rămas fără rezultat. S-a strâns puțină lume și protestele au părut irelevante sau/și redundante. Presa în mare măsură le-a ignorat. Poate și pentru că acest caz a radiografiat imaginea unei societăți fără farduri și măști mediatice. Toți au fost nepregătiți pentru acest portret de grup care le-a scos în evidență cocoașa. Ancheta judiciară a cazului dezvăluie și învăluie elemente teribile care par să indice complicități la toate nivelurile. Datele și personajele problemei se schimbă de la o zi la alta și încă nimic nu este clar. Lipsa de transparență a anchetei pare totuși să dovedească faptul că cineva undeva studiază cu atenție reacțiile opiniei publice pentru un maxim de profit de imagine. Mai mult, cazurile de pedofilie și răpire de minori au continuat în ritm susținut pentru că sistemul permite, ba pare chiar să se hrănească cu ele. Într-un final, ministra justiției pare să fi cedat nervos presiunilor cu restructurarea și ar vrea să modifice, într-un alt exercițiu de imagine, legislație pentru a pedepsi omoruri, violul, pedofilia și răpirile cu închisoarea pe viață.

Tragedia fetelor dispărute în curtea unui individ aparent sociopat, prezentat drept un criminal în serie, conține doza de senzațional și adrenalină fără de care o bună parte a publicului nu mai poate trăi. Senzaționalismul televizat i-a făcut dependenți. Unchiul uneia dintre fete, personaj public apropiat cercurilor puterii, se prezintă drept unul dintre vectorii adevărului și extrage din drama rudei sale elementele necesare unei trambuline politice. Are o vizibilitate mai mare ca părinții fetei, dar și miza lui pare să fie mai mare: supraviețuirea într-o junglă foarte competitivă. Căci, spre deosebire de părinții fetei pe care durerea și stupoarea i-au înfrânt (au renunțat la solicitarea de daune în procesul care i se deschide prezumtivului asasin), unchiul vede tragedia în perspective cvadridimensionale: nu doar contururile tăioase ale insuportabilei dureri, ci și utilitatea practică a dramei în proiectele sale personale. El recunoaște că i-a căzut vălul de pe ochii dulci făcuți guvernului și că vede acum cât de găunoase sunt instituțiile statului. Unchiul cel flexibil, apropiat al Ministerului de Interne și al serviciilor secrete, este și susținător înfocat al legilor Big Brother. În cazul Caracal, grija sa semipaternă s-a concentrat pe disfuncțiile sistemului de comunicații speciale și afazia instituțională. Era o aluzie la lipsa unui sistem de verificare și monitorizare, grija lui constantă încă de pe vremea când, în 2015, cerea la Cotroceni o strictă monitorizare a comunicațiilor private. Pe atunci, lupta dintre securitatea și libertatea individuală a împărțit societatea civilă în civili și gradați.

Alexandru Cumpănașu, șef al unei organizații cu imposibilul nume „Asociația pentru implementarea democrației”, calul troian bălțat și lovit de streche al Ministerului de interne și serviciilor secrete, se punea în fruntea unei delegații de ONG-uri, unele inventate peste noapte, altele încă somnolente, pentru a susține în dialogul cu președintele Iohannis că legile de monitorizare a vieții private sunt absolut necesare. Conform acestora, furnizorii de telefonie şi internet trebuie să ceară datele persoanele pentru utilizatorii cartelelor prepay și să aibă obligația, de asemenea, să păstreze informații tehnice care să permită identificarea şi localizarea în spaţiu şi timp a beneficiarilor. Aceiași furnizori și firmele care administrează rețele sau sisteme informatice ar trebui obligați să pună la dispoziţia cui trebuie (cu condiția să fie din serviciile secrete, MapN sau de la Interne), la cerere, fără să mai fie nevoie de mandat de la judecător, date tehnice de pe serverele lor. Alexandru Cumpănașu este și acum ca și atunci preocupat de telefoanele prepay pentru că, se spunea, într-o etapă de dezinformare, că nepoata sa ar fi luat legătura cu serviciul de urgență cu ajutorul unui asemenea telefon uitat de presupusul criminal în garajul unde o ținea captivă. Și pentru că proprietarul telefonului nu fusese înregistrat cu nume și prenume de firma de telefonie, nu a putut fi localizat. Desigur, pentru analfabeții funcționali cărora li se adresează, teoria pare validă. Însă necesitatea înregistrării datelor personale nu are de-a face cu localizarea telefonului mobil. Acesta se poate afla la mii de kilometri depărtare de adresa proprietarului și de proprietarul lui, fiind cu toate acestea posibilă localizarea sa. Curtea Constituțională a invalidat toate aceste prevederi ale legii iar judecătorii, ca mulți alți membri ai societății civile, nu au fost convinși de pretextul preocupării pentru binele colectivității, pentru creșterea eficienței luptei antiteroriste și anticorupție, argument invocat pentru accesul direct la datele personale. Discuția a fost reluată acum și ar putea prinde conturul sulfuros al ordonanțe de urgență. Și este posibil ca, dat fiind că politicienii sunt foarte atenți acum la ce și cum rostesc în public, ordonanța să devină realitate. Grăbiți să emită truisme bune de luat ochii și mințile electoratului, politicienii vorbesc mult. Din greșeală își mușcă limba și-și spun, ca vulpea aceea care lingea o pilă, însângerându-și limba: ce gust bun are adevărul.

XS
SM
MD
LG