Linkuri accesibilitate

Diyarbakir: de ce nu pot fi oprite violențele și despre metoda de tortură „avionul”, folosită de turci împotriva kurzilor (13)


Diyarbakir, Turcia

„Kurzii sunt pătimași, duri și violenți, dar în același timp au suferit deja prea mult”, îmi povestește Rahman, un jurnalist care se teme să-și dea numele.

Sabina Fati, la marea moschee Behram Paşa.
Sabina Fati, la marea moschee Behram Paşa.

Ne-am întâlnit în curtea Marii Geamii, Ului Cami, de unde a pornit masacrul împotriva armenilor în urmă cu aproape un secol și jumătate și unde la sfârșit de săptămână e multă lume. „Nu sunt doar kurzii vinovați de moartea lor; de fapt, ei au fost manipulați de otomani să se răzbune mai ales pe armenii care nu mai voiau să le plătească un fel de taxă de protecție”. Rahman, scrie pentru un site regional, dar înainte de 2016, când jurnaliștii nu erau atât de mulți și atât de des închiși, trimitea corepondențe și în străinătate. În discuția noastră încearcă să le găsească o scuză kurzilor pentru cei 25.000 de asirieni omorâți între 1894 și 1896 plus cei peste 7.000 de armeni masacrați în oraș și alte mii în toată zona.

Hanul lui Hasan Pașa (construit între 1572-1575).
Hanul lui Hasan Pașa (construit între 1572-1575).

În Diyarbakir totul a început pe 1 noiembrie 1895, când în jurul Marii Geamii s-au auzit focuri de armă, chiar la prânz în timpul rugăciunii. Oficialii otomani au susținut că cei care au tras erau creștini, în vreme ce consulul francez a notat la vremea respectivă că un polițist otoman a omorât un creștin. După ce liderii turci au lansat zvonul despre creștinii care ar fi tras cu pistolul în timpul sacru al rugăciunii musulmanilor, musulmanii au început să distrugă și să jefuiască casele și magazinele armenilor și să le omoare familiile. Foarte repede violențele s-au extins împotriva tuturor creștinilor și după ce casele lor au fost jefuite li s-a dat foc.

Biserica ortodoxă siriană Fecioara Maria, Diyarbakir
Biserica ortodoxă siriană Fecioara Maria, Diyarbakir

„Kurzii au plătit mult pentru acest păcat originar al politicii lor”, spune Rahman, vorbind despre marginalizarea lor culturală, economică și politică și despre cele mai recente dezlănțuiri violente ale Ankarei asupra Diyarbakirului din perioada 2015-2017, care pur și simplu a transformat orașul într-o vale a plângerii.

Diyarbakir
Diyarbakir

De ce nu se opresc scenariile sângeroase? Cel mai adesea din cauza unor orgolii politice, care îi împing pe unii împotriva altora. Dacă la sfârșitul secolului al 19-lea, otomanii încercau să-i convingă pe kurzi, și ei musulmani, la fel ca restul turcilor, că reformele care au început ar putea să ducă regiunea lor cu ajutorul europenilor sub umbrela unei Armenii Mari, care ar putea să-i oblige să se creștineze, în secolul 21 președintele Turciei a transformat țara într-un câmp de luptă și într-o mare închisoare, doar pentru a-și păstra puterea.

La Diyarbakir, cu două zile înainte de alegerile generale din 7 iunie 2015, într-o după-amiază însorită, dar în care plutea în aer un soi de nemulțumire, au explodat două bombe la mitingul electoral al Partidului Democrat Popular (HDP), formațiune de stânga, pro-kurdă, pentru care votează și destui liberali din marile orașe, pentru că platforma sa politică include nu doar drepturi pentru minoritățile entice, ci și pentru gay, lesbiene, bisexuali și transgenderi.

Conacul lui Cemil Pașa, astăzi muzeul orașului.
Conacul lui Cemil Pașa, astăzi muzeul orașului.

Pe 5 iunie, în Diyarbakir, cu câteva secunde înaintea discursului pe care urma să-l țină carismaticul lider al partidului, Selahattin Demirtas, explozia a două bombe a omorât pe loc trei simpatizanți și au rănit alte câteva sute. Era al 70-lea atac de care partidul kurd și simpatizanții săi aveau parte în acea campanie electorală. Aceste sacrificii au dus, în final, la un rezultat fericit pentru HDP: partidul a depășit pragul de 10% necesar intrării în parlament, primind mai mult de 13% din voturile exprimate, ceea ce înseamnă 80 de fotolii din cele 550.

Marea Moschee, Diyarbakir
Marea Moschee, Diyarbakir

Această victorie l-a lăsat însă pe Erdogan fără majoritate, fiindcă partidul său Justiție și Dezvoltare obținuse abia 41%, față de 49% în 2011. Întreaga nervozitate a liderului de la Ankara s-a răsfrânt asupra kurzilor, încă înainte de alegeri, pentru că datele diferitelor cercetări îl preveniseră pe Erdogan, care avusese din 2002 până atunci o majoritate confortabilă. Era pregătit deci pentru scenariul unor alegeri anticipate imediate. În Turcia, există un vechi proverb care spune că un luptător învins trebuie lăsat să-și încerce forțele încă odată. Ceea ce a și făcut Erdogan, iar campania electorală a reînceput pentru alegerile de la 1 noiembrie 2015. Au urmat alte atacuri, puse pe seama ISIS în localitățile din Estul Turciei.

Marea moschee Behram Paşa.
Marea moschee Behram Paşa.

Pe 10 octombrie alte două bombe purtate de sinucigași au lăsat străzile și trotuarele pline de sânge după o reuniune a Partidului Democrat Popular, de unde Rahman a scăpat ca prin urechile acului: „încă visez că cineva îmi aruncă mie bomba ucigașă și din cauza mea mor toți în jurul meu”. „Încă n-am luat-o razna, dar viața mea nu e simplă”. În acel moment, tot mai mulți turci începeau să creadă că țara are nevoie de liniște și singurul care poate să le facă viața sigură și liniștită e Erdogan, fiindcă la el sunt butoanele principale.

Meșteșugari.
Meșteșugari.

După alegerile din toamna lui 2015, partidul lui Erdogan a câștigat din nou majoritatea, în vreme ce formațiunea kurdă a pierdut trei procente și a intrat la limită în parlament. La Diyarbakir, lumea a ieșit furioasă pe străzi, dar poliția era deja cu arma la picior și a aruncat cu gaze lacrimogene. Turcia începea să semene cu lumea haotică din Orientul Mijlociu, pe care președintele Erdogan și doctrina lui pax-otomanistă ar fi vrut să o stăpânească și să o conducă în folos propriu.

Diyarbakir, Avlu, cafeneaua ONG-ului care salvează femei.
Diyarbakir, Avlu, cafeneaua ONG-ului care salvează femei.

În anii ce au urmat, capitala kurzilor din Turcia a fost distrusă. Centrul istoric e încă nerefăcut, după ce bombardamentele armatei turce împotriva militanților kurzi și invers au lovit monumentele istorice aflate sub protecția simbolică a UNESCO. Zidul vechi al orașului, moschei de aproape o mie de ani, case tradiționale care au stat în picioare sute de ani și alte clădiri vechi au fost făcute praf. Economia încă nu și-a revenit și oamenii nu pot uita tragediile care au lovit într-un fel sau altul fiecare familie din oraș.

Hanul lui Hasan Pașa (construit între 1572-1575).
Hanul lui Hasan Pașa (construit între 1572-1575).

Rahman crede în idealul de autonomie al kurzilor, dar nu și în mijloacele folosite până acum de PKK, Partidul Muncitorilor din Kurdistan, mișcare considerată teroristă în Turcia și în toate statele occidentale. Pentru jurnalistul kurd nu e terorism, ci mișcare de eliberare, dar a ajuns la concluzia că „PKK a adus prea multă violență în viețile noastre”.

Ruine romane, la Marea Moschee.
Ruine romane, la Marea Moschee.

Naționalismul insurgent al PKK a făcut mult rău și mulți kurzi pașnici au fost închiși fără motiv în faimoasa închisoare de la Diyarbakir, între ei și unchiul lui Rahman, care a fost bătut, umilit și schingiuit acolo.

Una dintre cele mai crude metode folosite de inchizitorii turci împotriva kurzilor era numită „avionul”: „pe unchiul meu mai întâi l-au dezbrăcat complet, apoi l-au agățat de mâini, în așa fel încât să nu mai atingă podeaua, după care i-au prins fire electrice de organele genitale și au dat drumul curentului”.

Biserica ortodoxă siriană Fecioara Maria
Biserica ortodoxă siriană Fecioara Maria

PKK a fost înființat 1978 de un grup de studenți kurzi condus de Abdullah Öcalan (născut în 1949), aflat în închisoare din 1999.

După lovitura militară de stat din 1980, limba kurdă a fost interzisă oficial în viața publică și privată până în 1991, iar mulți dintre cei care scriau, publicau sau cântau în kurdă au fost arestați și închiși. PKK a avut succes fiindcă lumea kurdă era tot mai supărată de încercarea Ankarei de a șterge urmele existenței acestui popor. Apariția PKK a fost naturală, de moment ce limba kurdă, folclorul și chiar folosirea prenumelor kurde erau interzise. Autoritățile turce au negat până în anii 2000 existența kurzilor pe care îi numea „turci de munte”. „Noi, kurzii, eram aici, cu mult înainte ca turcii să vină și să se așeze în Anatolia” îmi spune Rahman.

Pasajul dintre Marea Moschee și bazar.
Pasajul dintre Marea Moschee și bazar.

Pe 15 august 1984, PKK a început adevărata insurgență și de la începerea conflictului peste 40.000 de oameni, cei mai mulți civili kurzi, au fost uciși. Dar nu doar guvernul turc a făcut excese, a distrus sate întregi, a făcut execuții sumare și a ridicat de pe stradă jurnaliști kurzi, pe care pe urmă nu i-a mai văzut nimeni. PKK a răspuns cu tactici teroriste, a folosit sinucigași cu bombe, a dat foc la școli, i-a omorât pe profesorii despre care spuneau că distrug identitatea kurdă, au atacat spitale, a răpit turiști cerînd să fie răscumpărați și a intrat pe piața drogurilor ca dealer important.

Spirala violențelor e în creștere, chiar dacă acum e un moment de acalmie, susține jurnalistul kurd, care îmi povestește despre rebeliunile kurde din perioada otomană: „kurzii nu pot fi doar niște supuși, chiar dacă mulți dintrei ei au încă mentalitate tribală. De fapt, în perioada otomană, au fost loiali Sultanului, care era și Calif, pentru că statul funcționa ca o umbrelă pentru toți musulmanii, dar după fondarea republicii, această unitate din perioada otomană a dispărut, iar kurzii au fost șterși de pe harta noului stat, n-au mai putut să-și folosească nici măcar limba, iar împotriva lor au existat o serie de atentate, începând cu perioada lui Atatürk, acest mare lider, pe care kurzii nu-l iubesc deloc”

Călătoriile Sabinei: spre Kurdistan, pe urma conflictelor de lângă noi

Există o axă a conflictelor și a revanșelor istorice care are o continuitate mai lungă de de 2000 de ani. De la Marea Neagră, prin Turcia, spre regiunea kurdă întinsă pe mai multe țări și până în Georgia, Armenia și Azerbaidjan, drumurile militarilor s-au întretăiat mereu cu cele ale comerțului. În toată această regiune, Rusia, Turcia și Iranul se luptă pentru influență, iar Occidentul se străduiește, fără prea mult succes, să aducă democrația liberală.

În august 2021, am plecat în călătoria mea solitară, pentru a înțelege mai bine de ce hărțile nu se suprapun peste geografia oamenilor, până unde merge candoare și de unde începe ura.

Un proiect Black Sea Trust, susținut de Radio Europa Liberă Moldova și Freedom House România.

XS
SM
MD
LG