Linkuri accesibilitate

Doctorul care i-a reproșat unei paciente că vorbește în rusă a fost trimis la cursuri de etică medicală


Potrivit unui comunicat emis de Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga”, comitetul de etică a constat că „unele expuneri” ale medicului deviază de la normele prevăzute în Codul deontologic al lucrătorului medical și farmacistului.
Potrivit unui comunicat emis de Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga”, comitetul de etică a constat că „unele expuneri” ale medicului deviază de la normele prevăzute în Codul deontologic al lucrătorului medical și farmacistului.

Comitetul de etică și deontologie al Spitalului Republican a decis că medicul care a fost filmat în timp ce îi reproșa unei paciente vorbitoare de rusă că nu i-a răspuns la binețe în română va trebui să frecventeze cursuri de etică și deontologie a lucrătorului medical și a farmacistului.

Potrivit unui comunicat emis de Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga”, comitetul de etică și deontologie al instituției a examinat cazul sub toate aspectele și a constatat că pacienta a beneficiat de asistența medicală necesară, intervenția chirurgicală fiind realizată cu succes de către medicul respectiv.

„La ședințele comitetului au fost ascultate pozițiile părților implicate, iar pacienta a menționat că nu are pretenții față de medic și actul medical”, se arată în comunicat.

Totuși, comitetul a constat că „unele expuneri” ale medicului deviază de la normele prevăzute în Codul deontologic al lucrătorului medical și farmacistului și a decis să-i aplice un avertisment. Ca sancțiune, el va participa la instruiri suplimentare cu tematica „Etica și deontologia lucrătorului medical și a farmacistului”.

„Decizia a fost adusă la cunoștința medicului, care a fost de acord”, se mai spune în comunicat.

Cazul a devenit public pe 20 iulie, când pe un canal de Telegram a apărut un filmuleț în care un medic de la Spitalul Republican discută cu o pacientă într-un salon. Doctorul spune că se simte jignit de faptul că aceasta i-a răspuns la „Bună ziua” în limba rusă și îi reproșează că, deși trăiește de o viață în R. Moldova, nu cunoaște limba româna.

„Îmi vine să scot un Kalașnikov și să vă împușc, pentru că din start sunteți dușman pentru mine”, spune doctorul în imaginile care au devenit virale.

Ulterior, chirurgul ORL Eduard Cernolev, cel care apare în video, a explicat că a făcut glume cu pacienta pentru a-i diminua stresul dinainte de operație și că imaginile au fost redactate, unele fraze fiind fost scoase din context.

Într-o reacție venită la scurt timp, administrația spitalului a spus că „toți pacienții merită un tratament echitabil și respectuos, indiferent de limba pe care o vorbesc sau de apartenența lor etnică”.

Avocatul poporului a condamnat comportamentul medicului, iar Consiliul pentru Egalitate a primit patru sesizări din partea unor deputați și a unor internauți legate de acest caz, care urmează să fie examinate în decurs de 90 de zile.

  • 16x9 Image

    Silvia Rotaru

    M-am alăturat echipei Europei Libere Moldova în anul 2022 și sunt reporteră pe domeniul sănătate. Scriu despre problemele, schimbările și evoluțiile din sistemul medical, dar și despre drepturile și problemele pacienților. Fac jurnalism din 2010, am lucrat în televiziune și în presa scrisă, după ce am absolvit Facultatea de Comunicare și Relații Publice.

XS
SM
MD
LG