În România, Consiliul Național de Studiere a Arhivelor Securității (CNSAS) a publicat pe 15 ianuarie 2026, de Ziua Culturii Naționale și ziua de naștere a lui Mihai Eminescu, file din dosarul întocmit de Securitatea comunistă în iunie 1989. „Oaspeți străini” erau invitați atunci la București, Iași sau alte orașe pentru comemorarea a 100 de ani de la moartea poetului, printr-o serie de evenimente comemorative desfășurate de Republica Socialistă România.
„Ceea ce ne-a determinat să prezentăm acest episod au fost entuziasmul și curajul delegației din Republica Sovietică Socialistă Moldovenească (RSSM) – actuala Republica Moldova, așa cum au rămas ele consemnate în dosarele Securității”, se spune într-o declarație a CNSAS, care continuă cu explicația: „Chiar dacă în politica URSS - internă și externă - exista la acea vreme un curent reformator, acțiunile delegației moldovenești depășeau chiar și această deschidere. Creația poetică a lui Mihai Eminescu și comemorarea poetului național au fost catalizatorul unei întâlniri emoționante româno-moldovenești, cu manifestări patriotice sincere și de-a dreptul curajoase, ținând seama de epoca în care se petreceau”.
Din arhiva Securității: Cum au mers scriitori din RSSM în România, de Zilele Eminescu, în 1989
9
Securitatea se implica în orice manifestare culturală care implica oaspeți din străinătate, spune pentru Europa Liberă Andrei Galiță, cercetător la CNSAS.
„Foarte multe manifestări culturale au avut loc sub supravegherea Securității, inclusiv Cerbul de Aur și Festivalul de Jazz de la Sibiu”, spune el.
Nu scăpau de atenția Securității nici evenimente cu participare doar internă. „Dacă exista posibilitatea să graviteze în jurul evenimentului și oameni care nu erau pe placul regimului”, spune cercetătorul de la CNSAS.