Linkuri accesibilitate

Marșul Fără Frică al comunității LGBT va avea loc duminică la Chișinău...


Marșul Fără Frică, Chișinău, 22 mai 2016
Marșul Fără Frică, Chișinău, 22 mai 2016

... în ciuda apelului la o contramanifestație făcut de președintele moldovean Igor Dodon.

Membrii comunității LGBT și susținătorii acestora spun că vor organiza duminică Marșul Fără Frică, la Chișinău, în ciuda avertismentului președintelui Igor Dodon, care și-a chemat suporterii la o contramanifestație în Piața Marii Adunări Naționale. Dodon a condamnat și în anii precedenți marșul împotriva discriminării pe criteriul orientării sexuale, prezentându-l drept un asalt asupra familiei tradiționale. Dar este prima dată când o face ca președinte. Guvernul pro-european nu a reacționat. Numai poliția a promis ambasadelor occidentale că va asigura securitatea participanților la marșul Fără Frică. Relatează Tamara Grejdeanu.

„Amplele manifestări de susținere și promovare a valorilor familiei tradiționale” vor fi organizate în cadrul campaniei ,,Iubesc Moldova”, o inițiativă a lui Igor Dodon, din perioada când era lider al Partidului Socialiștilor, spune Ion Ceban, purtătorul de cuvânt al șefului de stat.

El mai zice că îndemnul președintelui vizează toți oamenii de ,,bună credință”, care ar urma să se întrunească în Piața Marii Adunări Naționale, cu o oră înainte de Marșul solidarității Fără Frică, organizat de centrul GenderDoc-M prima organizaţie din Moldova care apără şi promovează drepturile comunităţii LGBT:

„A chemat la o manifestare de alternativă. Dumnealui și-a expus poziția foarte clară vizavi de acțiunile comunității și este împotrivă.”

Europa Liberă: Există precedentul anului trecut, când cei care mărșăluiau cu mesajul ,,Fără frică” au fost evacuați de poliție, au fost acțiuni violente. Nu există riscul ca această manifestare de alternativă să se lase cu provocări și incidente?

„În primul rând, este vorba de trasee absolut diferite. Doi, e vorba de familii cu copii, deci nu cred că ar trebui să interpretăm.”

La fel ca anul trecut, marșul de solidaritate se va desfășura în tăcere, anunță organizatorii, și sunt invitați toți cei care au frici și vor să treacă peste ele. Angela Frolov, coordonatoare de program în cadrul GenderDoc-M spune că traseul marșului rămâne neschimbat, de la intersecţia străzilor Ismail şi Bucureşti până la str. Maria Cebotari, chiar dacă, crede ea, este o încercare de intimidare contramanifestația președintelui Igor Dodon:

„Evident, este o incitare la violență și o incitare la discriminare și când era un simplu lider de partid aceste incitări erau și ele ilegale, dar nu erau atât de grave cum sunt acum, când el este președintele Republicii Moldova. Deci noi vom lucra doar cu poliția, ca poliția să ne protejeze și poliția să ia măsuri de prevenire a unor posibile atacuri asupra marșului.”

Într-un comunicat al poliției se precizează că „dreptul la libera exprimare a tuturor cetățenilor trebuie respectat, indiferent de interese, afiliere și convingeri”, de asta polițiștii vor asigura securitatea tuturor participanților la marșul de solidaritate. În același timp, spune șefa secției Relații publice din cadrul Inspectoratului General de Poliție, Natalia Bucur-Bandas cei care vor ieși în stradă sunt îndemnați să țină cont de recomandările poliției:

„Poliția națională vine cu un apel către organizatorii și participanții la marșul de duminică, să respecte legislația, ordinea publică și cererile legitime ale forțelor de ordine, să se abțină de la acțiuni care pot împiedica desfășurarea pașnică a evenimentului și de la incitarea la astfel de acțiuni, care pot pune în pericol atât viața și sănătatea participanților la marș, cât și a polițiștilor care se află la datorie.”

Mai multe organizații internaționale, misiuni diplomatice și apărători ai drepturilor omului și-au anunțat prezenta la marșului solidarității. Anterior, pe 17 mai, de ziua Internațională împotriva Homofobiei zece ambasade acreditate la Chișinău au publicat o declarație comună în sprijinul comunității LGBT din Moldova, și și-au exprimat speranța că marșul Fără Frică va decurge pașnic şi că țara va progresa la capitolul asigurarea egalității.

  • 16x9 Image

    Tamara Grejdeanu

    Sunt parte din echipa Europei Libere din 2012 și în cei mai mulți ani de când sunt aici am povestit la radio despre oameni și preocupările lor, am scris despre educație, justiție și drepturile omului. În 2022 am trecut în departamentul digital și alături de cei mai faini colegi, sper că facem o treabă bună la moldova.europalibera.org.

Previous Next

XS
SM
MD
LG