Liderul Partidului Socialiștilor (PSRM), deputatul Igor Dodon, și-a făcut apariția pe 3 februarie la Primăria Chișinău. Alături de aleșii locali ai formațiunii, el a spus la un briefing ținut cu puțin timp înainte de ședința Consiliului Municipal Chișinău (CMC), că fracțiunea socialiștilor vrea să „deblocheze situația din consiliu” și este gata să voteze bugetul capitalei pentru 2026, alături de consilierii din partidul primarului Ion Ceban – Mișcarea Alternativă Națională (MAN).
În ultima perioadă, atât consilierii din partidul de guvernare (Acțiune și Solidaritate – PAS), cât și cei din PSRM boicotează ședințele CMC, acuzând că proiectul bugetului propus de Primăria Chișinăului urmărește mai degrabă interesele MAN decât ale cetățenilor.
Dodon: „Mi se creează impresia că primarul nu vrea buget”
În schimbul voturilor lor, socialiștii au înaintat „o singură condiție”– ca o parte din bani să fie redirecționați pentru compensații la căldură pentru orășeni – și au propus o pauză de 10 zile, timp în care să fie ajustat proiectul bugetului.
Dodon a spus că PSRM nu-și dorește la schimb funcții în structurile municipale, dar a recunoscut că astfel de discuții au existat: „Da, domnul primar ne-a propus și funcții, pentru ca apoi să spună că nu este acordul echipei”.
Potrivit lui Dodon, discuțiile dintre socialiști și cei din MAN au loc de „trei-patru luni”, iar propunerea a venit „la prima etapă” de la Ion Ceban. Cei doi au avut, de dimineață, o discuție în biroul primarului. „Mi s-a creat impresia că primarul nu vrea buget”, a declarat liderul PSRM.
Încă o ședință eșuată și acuzații reciproce
Ședința CMC nu a adunat din start cvorumul necesar – din cei 51 de consilieri, au fost prezenți doar 25. Cei de la PAS ale ales să nu participe.
Fracțiunea PSRM și-a vociferat propunerea ca să fie anunțată o pauză de 10 zile pentru revizuirea bugetului. Cei din MAN le-au răspuns că această pauză este „inutilă”, „o tergiversare” și i-au îndemnat pe socialiști să voteze bugetul în prima lectură și să înainteze amendamente pentru a doua. Socialiștii au respins propunerea, amintind de anul 2024, când amendamentele lor nu au fost luate în considerare.
La rândul lor, cei doi consilieri comuniști au spus că soluția socialiștilor pare a fi mai curând „un șantaj”.
În cele din urmă, socialiștii au părăsit sala și ședința a fost închisă.
PAS crede că s-ar pregăti o alianță MAN-PSRM
Președinta fracțiunii PAS din CMC, Zinaida Popa a scris pe rețele că MAN și PSRM pregătesc, totuși, să formeze o alianță la nivel local.
„A devenit clar că se pregătește o mare nuntă politică MAN–Ceban–PSRM. Pentru noi, tot timpul a fost clar că aceasta era doar o chestiune de timp”, a spus Popa. Potrivit ei, cele două formațiuni ar negocia zeci de funcții „pe sub masă”.
Popa a mai adăugat că nici ea, nici colegii săi de fracțiune nu au fost abordați pentru o discuție despre buget.
La finele săptămânii trecute, PAS a spus că ar vota bugetul dacă vor fi făcute câteva modificări: 80 de milioane de lei pentru sprijinirea a circa 40.000 de familii în perioada rece a anului sau câte 2.000 de lei per gospodărie; 75 de milioane de lei pentru salariile asistenților personali, 200 de milioane de lei suplimentari pentru educație; 10 milioane de lei pentru rezolvarea problemei animalelor fără stăpân.
Ceban: „Bugetul nu este o monedă de schimb politic”
După ședința eșuată, primarul Ion Ceban, în trecut membru al PCRM și PSRM, a venit cu o reacție, acuzând PAS și PSRM de „jocuri populiste” pentru obținerea dividendelor politice.
Primarul insistă că proiectul bugetului „este unul foarte bine realizat”. Cât despre condițiile partidelor pentru un eventual vot în favoarea bugetului, Ion Ceban a spus că municipalitatea se va descurca „și fără șantajul lor” și că „bugetul nu este o monedă de schimb politic”.
Ce prevede proiectul de buget pentru 2026
Proiectul bugetului municipal pentru anul 2026, propus spre consultări în decembrie 2025, prevede venituri de circa 9,6 miliarde de lei și cheltuieli de peste 10,7 miliarde de lei. Deficitul trece de 1,1 miliarde de lei, dar Primăria spune că îl va acoperi din vânzări de bunuri și din împrumuturi externe sau interne. Transferurile de la bugetul de stat alcătuiesc peste 4,9 miliarde de lei.
Partea leului sau circa 57% (peste 6 miliarde de lei) din cheltuieli ar urma să meargă pentru sfera socială și educație, iar 43% (4,6 miliarde de lei) – pentru gospodăria comunală, transport și drumuri.
În lipsa unui buget aprobat pentru anul în curs, municipalitatea funcționează conform unui buget provizoriu, bazat pe parametrii celui din 2024, și prin dispoziții ale primarului, pe care PAS îl acuză că repartizează banii după bunul său plac.
În 2024, bugetul Chișinăului a fost adoptat cu o întârziere de șapte luni, la sfârșit de iulie. Atunci, în prima lectură, bugetul a fost votat în unanimitate, iar în a doua – de 37 de consilieri MAN și PAS. Socialiștii s-au abținut de la vot, pe motiv că le-au fost ignorate amendamentele propuse după prima lectură.
În componența CMC aleasă în 2023, nu există o majoritate. MAN și PAS au câte 20 de mandate, PSRM – șase, PCRM – două, iar „Partidul Nostru” și „Renaștere” – câte un consilier. Chiril Moțpan, fost fruntaș al Platformei DA, este neafiliat.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te