Linkuri accesibilitate

Donald Trump și-a ținut discursul despre Starea Națiunii, ovaționat de republicani și cu democrați părăsind sala


Donald Trump

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a rostit cel de al treilea său discurs despre Starea Națiunii cu toate realizările sale economice și sociale, în timp ce încearcă să obțină realegerea sa pentru încă un mandat la Casa Albă, la sfârșitul acestui an. Discursul și a durat 1 oră și 20 de minute.

Donald Trump, care a candidat în 2016 cu sloganul electoral „Make America great again”, a declarat Congresului, când și-a început discursul pe podiumul de pe Capitol Hill, că dorește să redea ceea ce a pretins că este „revenirea” națiunii sub conducerea sa.

„Locurile de muncă în creștere, veniturile cresc, sărăcia scade, criminalitatea scade, încrederea crește, iar țara noastră prosperă și este foarte respectată din nou”, a spus el, înainte de a vorbi despre statisticile privind salariile, ocuparea forței de muncă și bursa.

Trump a vorbit despre succesele economice ale președinției sale în primele 25 de minute ale discursului său.

Republicanii au scandat „încă patru ani” înainte ca președintele să își înceapă discursul și l-au ovaționat în picioare de nenumărate ori.


Trump a vorbit în fața unei Camere a Reprezentanților a cărei majoritate democratică a aprobat două capete de acuzare pentru suspendarea sa din funcție, în decembrie, și a unui Senat cu majoritate republicană, care este de așteptat să îl achite mâine. Mai mulți politicieni democrați nu au participat la discurs și unii au părăsit sala în timpul discursului. La finalul discursului, Nancy Pelosi, speaker al Camerei Reprezentanților, a rupt foile cu discursul lui Donlad Trump în fata publicului.

Popularitatea președintelui Donald Trump este de 49%, potrivit unui sondaj publicat de Gallup înaintea discursului. Este cel mai mare rating de la preluarea puterii în 2017.

Cu toate acestea, doar 7% dintre democrați îi aprobă politica, în comparație cu 94% dintre republicani. Acesta este cel mai mare decalaj înregistrat vreodată de Gallup pentru un președinte și subliniază profunda diviziune a națiunii americane.

Sondajul Gallup mai arată că 63% dintre americani acceptă acum modul în care Donald Trump gestionează problemele economice, cu o creștere de șase puncte față de rezultatul anterior din noiembrie.

Potrivit Gallup, este cea mai mare notă de aprobare economică nu numai pentru Trump, ci și pentru orice președinte.

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a criticat un proiect de lege democratic pentru a acorda îngrijiri medicale gratuite imigranților fără documente, afirmând că serviciul va acționa doar ca un magnet pentru străini.

Președintele Trump a afirmat că legislația va „falimenta” sistemul de îngrijire a sănătății nației.

„Aceste propuneri ar ridica beneficiile Medicare de care depind vârstnicii noștri, în timp ce acționează ca un magnet puternic pentru imigrația ilegală”, a spus Trump.

Lupta împotriva imigrației ilegale a fost o temă cheie în discursul său despre Starea Uniunii.

Președintele Trump s-a lăudat că Statele Unite vor fi construit peste 500 de mile al zidului cu Mexicul până la începutul anului 2021. Bariera are ca scop împiedicarea imigrației ilegale din America Latină.

Trump: SUA pot ajuta Iranul „să se redreseze în scurt timp” de pe urma sancțiunilor
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:01:59 0:00


Trump a vorbit despre americani uciși de imigranți neautorizați, care au fost eliberați în așa-numitele „orașe sanctuare” și a solicitat Congresului să adopte legislația care să permită familiilor victimelor să dea în judecată astfel de orașe.

Politicile anti-imigrație ale lui Trump l-au ajutat să câștige alegerile din 2016.

„Dacă veniţi ilegal în ţara noastră veţi fi de acum încolo îndepărtaţi cu promptitudine”, a spus Trump, în aplauzele republicanilor.

În discursul său, Donald Trump a spus și că va apăra dreptul americanilor la port-armă.

Președintele Donald Trump a repetat în discursul său despre starea Uniunii intenția sa de a pune capăt războiului de aproape două decenii din Afganistan și de a reduce numărul de trupe americane din acea țară.

„Lucrăm pentru a pune capăt celui mai lung război al Americii și a aduce trupele noastre înapoi acasă”, a spus Trump spre finalul discursului său de aproape 1 oră și 20 de minute.

Trupele americane luptă în Afganistan din 2001 și aproximativ 14.000 de militari sunt încă acolo. Administrația Trump încearcă să reducă acest număr între 8.000 și 9.000, ca parte a unui acord de pace.

SUA au purtat discuții atât cu militanții talibani, cât și cu guvernul afgan pentru a ajunge la un acord de pace.

Vezi comentarii

XS
SM
MD
LG