Deși nu se știe încă ce conține actul de acuzare, alegațiile vizează o sumă oferită unei vedete porno, în 2016, pentru a-i cumpăra tăcerea în legătură cu relația pe care ar fi avut-o cu Trump și ramificațiile financiare ale acestei tranzacții, inclusiv false declarații și falsificare de documente.
Este pentru prima dată în istoria Americii când un președinte sau fost președinte ajunge într-o astfel de situație. De obicei în cazul unor delicte financiare, procurorii negociază condițiile de predare a celui inculpat cu avocații apărării. Există relatări că un astfel de acord există de-acum și că Trump se va deplasa cu avionul personal din Florida, unde se află acum, la New York, unde îi vor fi prezentate capetele de acuzare.
La momentul respectiv, care va fi orchestrat minuțios de forțele de ordine locale și agenți ai Serviciului Secret care lucrează cu Trump, așa cum se întâmplă cu orice fost președinte, de obicei inculpatului i se iau amprentele, este fotografiat și îi sunt prezentate drepturile legale de care dispune.
Într-o declarație postată pe rețeaua sa de socializare Truth Social, Trump arată „Este persecuție politică și intervenție în procesul electoral, la cel mai înalt nivel, în istorie”. De obicei persoanelor inculpate li se pun cătușe, dar e posibil ca dată fiind persoana vizată, un fost președinte, acest pas să fie eliminat. Ar putea luat câteva zile pentru ca predarea să aibă loc. Marele juriu care a decis să inculpe comunică acum decizia biroului de procuratură.
Avocații lui Trump au comunicat că acesta se va preda. După procedura legală de inculpare, Trump va fi eliberat, fără cauțiune, pentru că delictele de care este acuzat sunt non-violente. Fostul președinte intenționează să folosească acest caz pentru a atrage sprijin politic și nu există nici o îndoială că cei care-l susțin o vor face acum cu și mai multă ardoare.
Lideri republicani, în marea majoritate, critică inculparea, acuzând amestec politic, dar mulți dintre ei spun, în particular, că asta nu înseamnă că susțin candidatura lui Trump în 2024.