Președintele american Donald Trump a spus înaintea întâlnirii sale de la Helsinki cu omologul său rus Vladimir Putin, luni, 16 iulie, că de vină pentru starea proastă a relațiilor bilaterale sunt fosta administrație democrată americană și investigația americană asupra presupusului amestec al Rusiei în alegerile prezidențiale americane din 2016.
„Relația noastră cu Rusia nu a fost NICIODATĂ mai rea decât acum, mulțumită mai ales multor ani de prostie și stupiditate americană, iar mai nou INCORECTEI VÂNĂTORI DE VRĂJITOARE”, a scris Trump pe Twitter luni, 16 iulie, într-o aluzie la ancheta condusă de Robert Muller.
Potrivit altor aprecieri decât a lui Trump, relațiile americano-ruse sunt tensionate din cauza anexării de către ruși a Crimeii în 2014, alimentării tot de către ei a conflictului separatist din estul Ucrainei și posibilului amestec al rușilor în alegerile americane din 2016, de partea lui Trump. Alți factori de tensiune îl reprezintă implicarea militară rusă în Siria, în tabăra regimului președintelui Bashar al-Assad, ca și pozițiile diferite față de programul nuclear al Iranului.
Cu doar trei zile înaintea summitului de la Helsinki, autoritățile americane au pus sub acuzare 12 ofițeri de informații din Rusia, bănuiți de implicare în spargerea serverelor democraților și publicarea de mesaje e-mail în scopul compromiterii candidatei democrate Hillary Clinton, în campania din 2016.
Trump a semnat la 12 iulie o declarație cu colegii săi din țările NATO în care se spune că politicile rusești „au redus stabilitatea și securitatea” , iar Rusia este acuzată de eforturi de dezbinare a comunității transatlantice, precum și de eforturi de a eroda sistemele democratice occidentale prin campanii de dezinformare, implicare în alegeri și alte activități.
Potrivit reporterilor de la Helsinki, la un mic-dejun cu președintele finlandez Sauli Niinisto, înaintea întâlnirii cu Putin, luni, Trump a vorbit pe o notă optimistă, spunând presei: „Va fi OK, mulțumesc”. Trump a mai spus la aceeași întâlnire că NATO „nu a fost niciodată atât de puternică”.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a spus înaintea summitului că Moscova nu se așteaptă la o întâlnire ușoară. El a mai spus însă că speră ca summitul să fie primul pas spre depășirea crizei din relațiile bilaterale. „Președinții Trump și Putin se respectă reciproc și se înțeleg bine”, a mai spus Peskov, confirmând spusele lui Trump că summitul nu are vreo agendă riguroasă.
Sâmbătă Casa Albă a respins îndemnurile unor membri de frunte ai Congresului de a anula summitul prezidențial americano-rus în urma inculpării de către Statele Unite a 12 ofițeri de securitate ruși în legătură cu amestecul lor în alegerile prezidențiale americane din 2016. Anularea summit-ului a fost cerută printre alții de președintele comisiei pentru apărare din Senat, John McCain, care a spus că întâlnirea nu trebuie să aibă loc dacă Trump nu este dispus să-i spună lui Putin că va avea de plătit un mare preț pentru „agresiunea” împotriva democrației americane. Secretara de presă a Casei Albe, Sarah Sanders, a respins însă asemenea îndemnuri, insistând că inculpările nu vizează vreun oficial din campania lui Trump.