La Universitatea de Stat din Cahul, va avea loc, miercuri, cea de-a doua dezbatere din cele zece care fac parte dintr-un amplu proiect al Europei Libere - „Antinostalgia - privind spre viitor”, care cuprinde o serie de dezbateri publice și filme documentare despre trecutul comunist şi viitorul ţărilor din Europa Centrală şi de Est. Dezbaterea de la Cahul are ca temă experiența oamenilor obișnuiți, urmăriți de Securitatea ceaușistă. Invitata specială este Dorina Datcu Diaconescu, care a fost supravegheată de Securitate la 15 ani. În 1970, pe când era elevă la un liceu din Bucureşti, ea a fost urmărită de Securitate, după ce a trimis o scrisoare la Europa Liberă în care comenta un film. Dorina Datcu-Diaconescu a oferit în ajun un interviu colegilor noştri Alexandru Bordian şi Eugenia Creţu.
Europa Liberă: Cum vă explicaţi faptul că o simplă adolescentă, pasionată de muzică, a ajuns să fie urmărită de securitate. Ce ne poate spune dosarul Dvs. despre România acelor vremuri?
Copii minori erau urmăriţi pentru simplu motiv că aveau altă părere...
Dorina Datcu-Diaconescu: „E un fragment din tot puzze-ul vieţii în care am trăit până aproape de anii 90. E o mică fațetă a acestei vieți care poate fi încadrată ca o punere în practică a unei distopii orwelliene, de exemplu. Mă refer la faptul că totul era dat peste cap, la răsturnarea întregilor valori morale ale claselor sociale, că erau împărțite deja – intelectualitatea, muncitorimea. Până şi noi, elevii, în cazul meu, copii minori erau urmăriţi pentru simplu motiv că aveau altă părere.
Din câte am mai auzit şi de la unii cercetători din CNSAS care au studiat fenomenul de ce erau urmăriţi copiii, elevii şi mai târziu studenţii, dar în primul rând elevii, pentru că, bănuiesc eu, erau destul de înspăimântați, şi nu exagerez, este termenul cel mai potrivit, de faptul că ne puteam întâlni, că eram foarte curaţi cu sufletul faţă de adulţi. Exista, în primul rând, o solidaritate copilărească, acea care ţine împreună oamenii, prietenia aia curată a copiilor care cred în idealuri şi care în momentul în care se trezesc într-un mediu străin sau chiar ostil la şcoală, pe stradă, chiar în familie pentru că nu se vorbea şi simţeam diferenţa extraordinar de mare între ceea ce gândim, ce spunem şi ce facem. Asta o vedeam şi acasă, unde nu se discutau subiectele reale, totul era ca într-o schizofrenie realmente. Şi atunci, există şi această bucurie a tinerilor să se solidarizeze când au idealuri comune.
Exista o solidaritate copilărească, acea care ţine împreună oamenii, prietenia aia curată a copiilor care cred în idealuri...
Lor bănuiesc le era teamă de solidaritatea noastră chiar dacă eram nişte copii inofensivi, nu aveam arme, nu făceam nimic nici unii dintre noi, doar vorbeam, ascultam muzică, voiam să călătorim, să mergem la concerete şi spuneam asta cu voce tare. Eram mulţi, foarte mulţi. Constat pe zi ce trece că aflu tot mai multe cazuri, mulţi oameni care din păcate au plătit cu libertatea, oameni care au avut dosar de urmărire pentru simplu fapt că au spus glume, au spus un banc la adresa lui Ceauşescu, că au scris la Europa Liberă nişte chaturi, nişte topuri din astea pe care le făcea Cornel Chiriac săptămânal şi ale căror scrisori au fost interceptate prin metodele bine cunoscute ale securității şi care au făcut ani grei de pușcărie. Am un amic din Bistrița care a făcut șase ani de închisoare, nu pot să nu vorbesc de el de câte ori se discută subiectul acesta.”
Europa Liberă: Dar există un pericol astăzi pentru generaţia Instagram sau tinerii care ascultă muzică pe Youtube? Ce pericol îi paşte pe ei expunându-şi datele personale şi părerile?
Dorina Datcu-Diaconescu: „Nu văd ce riscă. Acum consider că suntem într-o societate liberă şi că în sfârşit putem fiecare să spunem ce vrem şi ce gândim.”
Europa Liberă: Din moment ce algoritmii Youtube-ului pot identifica ce preferinţe muzicale avem, iar Google ştie ce mâncare ne place, care sunt preferinţele noastre sexuale, de multe ori, acestea presupun un risc?
Dorina Datcu-Diaconescu: „Din punctul acesta de vedere sigur că este o ingerință în intimitatea individului atâta timp cât aceste date legate de preferințele oamenilor sunt undeva stocate, dar nu văd cum se pot folosi astea împotriva lor sau la ce vă referiţi exact. ”
Europa Liberă: Mă refer la faptul că aţi spus că aceste date sunt undeva stocate, putem vorbi despre un soi de dosare?
Dorina Datcu-Diaconescu: „Da, într-adevăr, dacă aceste date sunt folosite cu rea voinţă în ideea de a manipula cumva lumea sigur că da, este un pericol real.”
Europa Liberă: Pentru Dvs. de ce a fost important să vă vedeţi dosarul din adolescenţă? Aţi fi putut da uitării acest episod. Până la urmă se poate spune că aţi scăpat uşor.
Dorina Datcu-Diaconescu: „Exact. Mult timp am băgat sub preş toată întâmplarea asta pentru că nu avea rost nici să vorbesc despre ea, nu era nici de fală, nici de ruşine, de nici un fel. Era ceva care m-a privit pe mine la modul foarte intim. Mulţi dintre prietenii mei nici nu ştiam prin ce am trecut, nici nu le-am spus, inclusiv celor care mi-au devenit prieteni după absolvirea liceului. În momentul în care am aflat că la CNSAS în sfârşit se poate afla adevărul am fost interesată să mă lămuresc în primul rând ce anume îşi dorea acel individ care a fost în casă, a făcut percheziţii, mi-a luat scrisorile, fotografii şi ce mai aveam prin casă şi care mă „invita” la sediul securităţii să mă tot întrebe despre lucruri pe care le-am scris şi care erau foarte clare şi să dam mereu declaraţii în care explicam ce am scris.
Surpriza a fost foarte mare pentru că am descoperit că ofițer de înalt grad în ierarhia securității s-a ocupat de asemenea lucruri...
Asta m-a determinat. Făcând parte dintr-o perioadă a vieţii mele, voiam să ştiu tot adevărul, să văd ce stă în spatele acestei întâmplări nefericite pentru mine. Surpriza a fost foarte mare pentru că am descoperit lucrul la care nu m-am gândit şi anume că ofițer de înalt grad în ierarhia securității s-a ocupat de asemenea lucruri. Ei care se lăudau că se ocupă de apărarea secretelor de stat, prind spioni, de fapt nu cu asta se ocupau, alta era ocupaţia lor special. Şi sigur atât cei care lucrau la Europa Liberă, cât şi ascultătorii din ţară erau vizaţi şi urmăriţi.”
Europa Liberă: Mama Dvs. a încercat cumva să vă protejeze atunci. În prezent în ce măsură ar trebui să-i supraveghem pe copii?
Dorina Datcu-Diaconescu: „Nu avem cum, dacă sunt de genul meu, nu ai cum.”
Europa Liberă: Rebeli?
Dorina Datcu-Diaconescu: „Da, bun, putem spune şi rebeli. E vârsta când vrei să te afirmi, când te descoperi pe tine însuți şi vrei să cunoști viaţa cu toate cele ale ei. Nu mai vrei să ţi se bage în cap nici un fel de idee preconcepută. Toţi trecem prin asta. Şi eu am un băiat, acum am şi un nepoţel şi care face exact tot pe dos decât îi sugerez eu. Sigur, cu diplomația specifică părinților trebuie văzuți să nu derapeze în sensul de a-şi pune viaţa în pericol prin aventuri periculoase: droguri, băutură, asta e altceva. Dar faptul de a spune ceea ce cred mi se pare esenţial. Asta e fundamentul vieţii lor spirituale, până nu ai o bază şi nu ştii că ai făcut ce a trebuit să faci la momentul potrivit, că nu ai fost un om laş, e un sentiment destul de complicat acesta cu lașitatea, vine din frică şi asta este omenească, ca şi curajul care nu prea ştiu ce explicaţie psihică are, poate să vină de la cineva care e timid. Eu eram un copil foarte timid. Nu prea aveam prieteni pe strada pe care locuiam. Erau numai băieţi. Nu mă interesau jocurilor lor de pe stradă. Stăteam în casă şi citeam.”
Faptul de a spune ceea ce cred mi se pare esenţial...
Europa Liberă: Şi corespondaţi cu prieteni.
Dorina Datcu-Diaconescu: „Da, corespondam cu prietenii mei virtuali. Pe foarte, foarte puţini dintre ei i-am cunoscut, mai ales pe cei din străinătate, dar şi pe cei din ţară. Cam asta era viaţa mea. Depinde şi de om.”
Europa Liberă: Dar aţi trăit aşa un sentiment de plăcere din faptul că eşti într-un soi de disidență, de viaţa ilicită?
Dorina Datcu-Diaconescu: „Ilicit nu e termenul potrivit pentru că eram convinsă că tot ce fac este sub auspiciul legii. De multe ori chiar am avut discuţii cu locotenentul care mă ancheta şi în care invocam articole din Constituţia RSR care era valabilă şi care se referea strict la faptul că şi corespondenţa nu e permis să fie violată ca şi domiciliul, libertatea cuvântului şi celelalte. Deci toate acestea erau scrise, dar nu erau puse în practică. Da, era ceva în mine. Stau acum la bătrânește şi mă analizez. Nu știu, poate că şi acum aş face acelaşi lucru. Nu ştiu cum aş reacţiona cu inteligenţa de acum, drobul ală de înţelepciune pe care ţi-l dă vârsta sau experienţa de viaţă. Simţeam că sunt vie şi că mă lupt cu ei şi că eu am dreptate, că adevărul e de partea mea, că nu greşesc cu nimic faţă de nimeni şi că ei sunt nişte oameni de nimic care îmi vor mie răul. Asta era şi asta mă stârnea foarte mult. Deci depinde foarte mult de temperament, nu neapărat de educaţie, pentru că în casă nu se discutau problemele acestea.”
Cunoașterea ne face liberi...
Europa Liberă: Ce le-aţi spune tinerilor de azi? de ce ar trebui să cunoască toate aceste lucruri despre trecutul comunist, inclusiv de ce ar trebui să-i ştie pe care au colaborat cu securitatea?
Dorina Datcu-Diaconescu: „Cunoașterea ne face liberi, ne dă o perspectivă a vieţii cât de cât corectă, ne orientează în viață. Dacă nu știi de unde provii, ce s-a întâmplat în trecut, ce poți să fii? O generație spontanee venită de nicăieri care merge în niciunde? Numai cunoscându-ți trecutul, tradițiile, familia, marile personalități ale neamului tău - îți dau şi un reper de viață corect, zic eu.”
