În timpul protestului de joi, au avut loc altercații între forțele de ordine și fermierii nemulțumiți că poliția a refuzat să escorteze tehnica agricolă care se deplasa dinspre intrările în oraș spre Guvern. La un moment dat, protestatarii au înconjurat mașina Poliției și au încercat s-o răstoarne. Pentru a calma spiritele, a fost nevoie de intervenția mascaților.
„Unele persoane își permit să atenteze la bunurile statului, care sunt bunuri procurate din banii din impozitele tuturor cetățenilor. Nimeni nu are dreptul să atenteze la aceste bunuri. Pentru aceasta, a fost intentată o cauză penală pentru persoanele care au fost instigatori la aceste acțiuni”, a comentat Viorel Cernăuțeanu.
Pe de altă parte, Alexandru Slusari, liderul asociației „Forța Fermierilor”, care organizează protestul agricultorilor, susține că atacul asupra automobilului IGP a avut loc după ce polițiștii ar fi luat permisul de conducere al unui tractorist.
„Și au făcut destul de brutal acest lucru, ceea ce a stârnit nemulțumirea agricultorilor, desigur. După aceasta, a intervenit Brigada de poliție cu destinație specială „Fulger”, și peste 5 minute actele au fost întoarse. Apare întrebarea cine a provocat chestia aceasta și pentru ce”, a spus ieri Slusari.
Potrivit șefului IGP, agricultorii care protestează au comis mai multe încălcări contravenționale și urmează să fie sancționați. Miercuri, în prima zi a manifestației, ei au blocat circulația rutieră pe șoseaua Hâncești. De asemenea, Poliția a constatat că organizatorii nu au respectat prevederile declarației prealabile și au încălcat legislația privind întrunirile publice.
Fermierii protestatari au ajuns joi cu tehnica agricolă în Piața Marii Adunări Naționale, creând blocaje în trafic. Ei ceruseră Poliției să le creeze „un coridor verde” pentru a se deplasa mai ușor spre centrul Chișinăului, așa cum s-a întâmplat în timpul protestelor din această vară, însă au fost refuzați.