Bulgaria este prima în clasamentul negru al UE cu 64 de decese în accidente rutiere la un milion de locuitori (Eurostat). Două regiuni în Nordul țării sunt printre primele cinci cele mai periculoase în Uniune.
Serviciul statistic al Comisiei Europene, Eurostat, a publicat datele pentru anul 2018 despre tendințele pe țări în accidentele rutiere. Cel mai înalt este gradul de mortalitate în accidentele cu autoturisme. Cu 64 de morți la 1 milion de locuitori, Bugaria se află pe primul loc între țările europene la acest capitol.
Valoarea indicatorului este de șase ori mai mare decât cel din Malta și de 2,8 ori fața de media europeană.
În accidente cu autoturisme în Bulgaria și-au pierdut viața 456 de persoane, în accidente cu autobuze cinci, cu biciclete, 35, la care se adaugă 118 pietoni. Numărul total de victime la toate categoriile depășește 700, cea ce echivalează cu o medie mai mare de 100 la 1 milion de locuitori. Aproape la fel de grave sunt datele despre mortaliatea rutieră numai în România.
În Bulgaria însă situația reală este și mai tragică având în vedere că mai mult de o treime din populația de 7 milioane, 2,5 milioane de bulgari trăiesc și lucrează în alte țări.
Jumătate din accidentele cele mai grave se datorează intrării bruște a autoturismului în bandă de circulație pe sens opus. Cea mai mare parte din victime nu au nici-o vină pentru accidente, arată Eurostat. 70 la sută din copii decedați au călătorit în autoturismele părinților.
Datele statisticii bulgare pentru primă jumătate a anului 2019 sunt la fel de îngrijoratoare cu 254 de morți și 3653 grav răniți în aproape 3 000 de accidente rutiere. Cea mai mare parte din accidentele grave sunt cauzate de excesul de viteză și consumul de alcool.
Comisia Europeană a început aplicarea unui program special menit să reducă la jumătate, până la 2020, mortalitatea rutieră.
Comentând datele Eurostat, președintele Uniunii automobiliștilor bulgari Emil Pancev a declarat că Bulgaria are probleme cu statistica națională și a trimis Eurostat-ului cifre mai mici decât cele reale. În datele Eurostat pentru 2018, de pildă, nu sunt menționați cei peste 20 de motocicliști decedați.