Postul de televiziune NDR (Norddeutscher Rundfunk) prezintă şi recomandă, din 4 în 4 săptămîni, zece cărţi care nu aparţin literaturii artistice. Lista respectivă, cu scrieri non-ficţionale, întocmită de către un juriu, se publică şi în ziarul münchenez „Süddeutsche Zeitung”. De obicei, titlurile recomandate se bucură de aprecierea criticilor şi cititorilor, impulsionînd, pe de altă parte, şi vînzarea.
Un titlu de pe lista actuală a cărţilor - pe luna iunie - a declanşat o adevărată furtună mediatică. Asta din cauza faptului că un membru al juriului a recomandat un volum subţire, intitulat „Finis Germania”, ajuns pe locul 9 din topul celor 10 cărţi.
Autorul cărţii este istoricul Rolf Peter Sieferle care anul trecut s-a sinucis şi care în ultima perioadă a vieţii sale a devenit unul dintre purtătorii de drapel al noului conservatorism şi autoritarism naţional. Cartea a apărut la Editura Antaios, care este cea mai cunoscută editură a Noii Drepte radicale din Germania. Numele editurii este, de fapt, imprumutat de la numele unei reviste ultraconservatoare postbelice, pe care a scos-o Ernst Jünger, avîndu-l printre colaboratori pe Mircea Eliade.
La Antaois a apărut, de altfel, şi traducerea în limba germană a biografiei lui Eliade, semnată de Florin Ţurcanu (publicată în limba română, în 2003, sub titlul: „Mircea Eliade. Prizonierul istoriei”). Editorii, fondatori ai aşa numitului „Institut pentru politică de stat”, mai scot şi revista naţional-radicală „Sezession”, iar eminenţa cenuşie este Götz Kubitschek. Acesta ţine cuvîntări la demonstraţiile mişcării xenofobe Pegida (acronimul pentru: Patrioţi Europeni contra Islamizării Apusului, mişcare care iniţial trebuia să poarte numele: Patrioţi Europeni contra Americanizării Apusului – PEGADA).
Cartea lui Rolf Peter Sieferle, care a declanşat scandalul, conţine şi afirmaţii prin care încearcă să relativizeze evenimentele din perioada nazistă, sugerînd că germanii sînt culpabilizaţi colectiv într-un mod care atinge o „dimensiune metafizică”. Potrivit ziarului „Frankfurter Allgemeine Zeitung”, Sieferle, care s-a „radicalizat în ultimii ani de viaţă”, a publicat şi alte scrieri „toxice, radicale de dreapta”, iar „Finis Germania” este o viziune sumbră despre declinul iminent al lumii occidentale.
Scandalul legat de această carte poate nu ar fi atins dimensiunea actuală, dacă nu ar fi fost implicată controversata editură Antaios.
Celălalt scandal care bîntuie presa germană este legat de refuzul postului de televiziunii ARTE de a difuza filmul despre antisemitism, intitulat: „Aleși și excluși. Ura contra evreilor în Europa”, realizat de jurnaliştii germani Joachim Schroeder și Sophie Hafner. Dacă redacţia ARTE ar fi difuzat filmul, organizînd şi o discuţie asupra tezelor lansate de realizatori, chestiunea nu ar fi degenerat într-o polemică de care a profitat ziarul de bulevard „Bild”, difuzînd documentarul, timp de 24 de ore pe site-ul său (copiat de acolo şi postat de internauţi aproape concomitent pe YouTube). Autorii filmului, susţin responsabilii posturilor de televiziune german WDR (Westdeutscher Rundfunk - care a produs filmul) şi ARTE, nu au respectat proiectul aprobat iniţial în care era vorba să realizeze un film despre antisemitismul din Europa, inclusiv din ţări ca Norvegia sau Ungaria. În vizorul autorilor s-au aflat, în schimb, Franţa şi Germania.
Filmul suferă de multe carenţe, atît artistice, cît şi profesionale, dar îi lipseşte şi echidistanţa necesară demersurilor jurnalistice. Dihotomiile forţate şi amalgamizări unilaterale duc la deformări şi la interpretări deterministe care nu admit nuanţări. În schema tezistă a realizatorilor se încadrează afirmaţii lipsite de contextualizări absolut necesare, sugerînd, de exemplu, o linie directă între antisemitismul iluministului Voltaire şi cel al existențialistului Heidegger. Stigmatizări şi culpabilizări la grămadă conţin şi aserţiuni de genul că stînga este mai antisemită decît dreapta sau creştinismul este cutia dispozitivului care alimentează antisemitismul.
Prezentînd numeroase imagini cu extremişti arabi, antisemiţi, documentariştii acuză diversele ONG-ri, finanţate din resursele Uniunii Europene, care se află în Fîşia Gaza, că ar fi umblat fraudulos cu banii primiţi. Nici una dintre aceste organizaţii non-guvernamentale însă nu este întrebată direct pentru a da explicaţii. Unele asociaţii creştine sînt acuzate că ar fi furnizat bani organizaţiei Hamas. Această aserţiune insinuantă este dublată cu imaginile unor clădiri fastuoase, lăsînd impresia că au fost ridicate în urma acestor finanţări venite pe căi oculte.
Controversele privind decizia de a nu difuza filmul au devenit subiectul paginilor culturale ale ziarelor din Germania, dar şi o temă a unor publicaţii electronice care amplifică într-o formă mai mult sau mai puţin radicală ceea ce spun ziarele.
Ilustraţii:
Coperta cărţii controversate
Genericul filmului controversat
